Arhitectura Militară Romană din Perioada Republicii până la cea Imperială

Arta romana, prin operele sale de arhitectura civila si militara ce sunt raspândite în toate provinciile Imperiului de pe cele trei continente – Europa, Africa si Asia Mica – oglindeste maretia si puterea politica, militara si economica a Romei, a Imperiului Roman.

Leaganul arhitecturii a fost întreaga peninsula Italica, bogata în cariere de piatra – lave, tufuri, calcaruri (travertinul), marmura etc. – pietre usor de cioplit si rezistente la intemperii. Trainicia constructiilor a fost asigurata si de utilizarea – pentru prima data – a mortarului de var, a caramizii arse (în timpul lui Sulla) si, în special, a pozzolanei – o cenusa vulcanica folosita în amestec cu mortarul de var la constructiile hidraulice (porturi, canale etc.).

Cronologic, se pot distinge mai multe perioade: arhaica sau etrusca (sec VIII – V a.Chr.), republicana (sec IV a.Chr. – 30 a.Chr.), imperiala (30 a.Chr. – 476 p.Chr.), ultima fiind continuata de arhitectura crestina timpurie. Arhitectura militara a adus elemente noi prin constructia de castre (castra) si de limes-uri.

Castra, este denumirea data taberelor fortificate ale trupelor de la frontiere, de-a lungul cailor de comunicatie si în punctele importante din interiorul provinciilor. Pentru epoca Republicii era caracteristic castrul patrat, de pamânt, descris de Polybios în lucrarea Historiae, volumul IV. Dupa împrejurari si conditii (efective, armate, situatia generala), dimensiunile date de Polybios au variat, dar principiile generale ramâneau neschimbate si în dispunerea acestui tip de castru.

Pentru recunoasterea locului si amplasarea castrului erau trimisi un tribun si câtiva centurioni. Odata locul ales, se fixa locul de amplasare al cortului comandantului – praetorium iar în raport cu acest punct se trasau celelalte elemente ale castrului. Lucrarile începeau cu amenajarea praetorium-ului, un patrat cu latura de 60 m, apoi cu cele doua drumuri perpendiculare ce se intersectau în fata acestei constructii.

Unul dintre aceste drumuri, orientat cu frontul, se numea via principalis, corespunzând cu ceea ce se numea cardo la orase, celalalt drum era decumanus maximus si prelungea axul praetorium-ului. Via principalis ducea catre portile principale din dreapta si din stânga si via praetoria spre porta praetoria (poarta comandantului), iar via decumana catre porta decumana, deschisa în spatele praetorium-ului. În sistemul descris de Polybios, via principalis împartea castrul în doua parti inegale: pars antica ce ocupa 2/3 din suprafata totala si pars postica careia îi revenea 1/3. pars antica era si ea împartita la rândul ei în doua sectoare egale de catre o strada numita via quintana. Aceasta parte astfel creata servea la încartiruirea legiunilor si a trupelor aliate în 12 strigae (striga = dreptunghi cu laturile lungi paralele cu laturile castrului), câte 6 de fiecare parte a drumului decumanus maximus. În pars postica se instala punctul de comanda si serviciile sale (extraordinarii), cantonate în corturi sau baraci paralele cu via principalis. La locul de întâlnire dintre via principalis si decumanus maximus, în fata praetorium-ului, se afla altarul de sacrificiu (ara). În spatele viei principalis si de-a lungul ei era cartierul ofiterilor (legati, tribunii si prefectii aliatilor).

Universitatea „Eftimie Murgu” din Resita

Facultatea de Stiinte Economice si Administrative

Specializarea ISTORIE

Anul II de studiu