Adolf Hitler - Un Artizan al Morții

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Adolf Hitler și-a început viața la ora şase şi jumătate a serii de 20 aprilie 1889, în Gastof zum Pommer, un han din orăşelul Braunau, pe Inn, rău care formează frontiera între Austria şi Bavaria.

Europa în care se năştea şi pe care avea, într-o zi s-o devasteze dădea, în acea epocă, o extraordinară impresie de stabilitate, de permanentă, Imperiul habsburgic (în care trăia tatăl său ocupând postul de funcţionar subaltern) supravieţuise evenimentelor din 1860, pierderii provinciilor sale italiene, înfrângerii în fata Prusiei şi chiar şi transformării vechiului imperiu în monarhia dubla Austro-Ungara. Casa de habsburg, cea mai veche dintre familiile regale, rezistase turcilor, revoluţiei franceze , lui Napoleon şi putea fi, deci, consiferată, în mod justificat, o garanţie în perspectiva continuităţii. Împăratul Frantz-Iosif îşi celebrase cel de-al 40-lea an de domnie şi avea să mai domneasca încă mai bine de un sfert de secol.

Cele trei republici pe care Hitler urma să le distrugă mai târziu, Austria tratatului de la Saint-Germain-en-Laye, Cehoslovacia şi Polonia, nu existau încă. Europa centrală şi cea orientală erau împărţite între patru mari imperii, al Habsburgilor, al Hohenzollerilor, al Romanovilor şi al Semilunii.

Adolf a fost cel de-al treilea copil rezultat în urma căsătoriei lui Alois Hitler şi nepoata sa Klara Polzl. Acesta a fost un copil problemă încă de la început, certându-se în nenumărate rânduri cu tatăl său, posibil din lipsa rezultatelor bune la şcoală. Adolf ura scoala şi îşi dispreţuia profesorii, criticându-i foarte dur. În timpul unor întruniri de la Cartierul său General, cu ocazia unor convorbiri amicale ce au fost înregistrate pentru posteritate, Hitler încă vorbea cu dispreţ despre profesorii săi: „N-aveau nici un fel de simpatie pentru tineri, singura lor preocupare era să ne îndoape creierul, să facă din noi maimuţe erudite, asemănătoare lor. Dacă un elev dovedea chiar şi cea mai mică trăsătura de originalitate, îl persecutau fără întrerupere şi singurii elevi model pe care i-am cunoscut vreodată au devenit nişte rataţi la ieşirea din şcoală”.

Hitler a avut cuvinte de laudă doar pentru unul dintre profesorii lui, profesorul Leopold Potsch de istorie, profesor care în urma spuselor lui Hitler din „Mein kampf” acesta a exercitat o influenţă importanta asupra lui.

Hitler a părăsit definitiv şcoala în 1905, mama sa, văduvă în vârstă de 46 de ani, a vândut casa de la leopolding şi s-au mutat iniţial într-un mic apartament din Lintz şi după aceea în 1907, la Urfahrt, o suburbie a Linzului. Adolf era un copil încăpăţânat, cu toate că îşi iubea mama şi o respectă, el refuza să muncească pentru aş câştiga existenţa. Adolf îşi petrece următorii doi ani stând în casă, visând că într-o zi să devină un artist sau arhitect care să reconstruiască Linzul.

În urma călătoriei sale în Viena din anul 1906, Adolf se întoarce un om schimbat, dornic de afirmare şi hotărât mai mult ca niciodată să lucreze din greu ca să se poată înscrie la Academia de Arte Frumoase. În urma nenumăratelor refuzuri care le primeşte atunci când a dorit să se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi Şcoala de Arhitectură, Hitler primeşte o lovitură în amorul propriu, neputând accepta acest lucru el se închide mai mult în sine şi pleacă de ruşine de lângă amicul său Kubizek. Hitler decide să îşi piardă urma în următorii cinci ani, lucrând la început ca salahor şi după ca desenator marunt şi acuarelist, duce o viaţă precară, puţinii oameni care l-au cunoscut în acea vreme considerându-l un om instabil, sinistru şi închis.

Totuşi, acestui ani vienezi au marcat într-un mod de netânguit spiritul şi caracterul viitorului dictator, după cum spune chiar el: „Voi adăuga ca în această perioadă au prins forma în mine concepţiile şi viziunile ce aveau să-mi călăuzească acţiunile. De atunci înainte, n-am mai avut decât puţine lucruri de adăugat, nimic de schimbat în felul meu de a gândi...” Viena a fost şi a rămas pentru mine cea mai dura şcoală, dar şi cea mai frumoasă din viaţa mea.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Adolf Hitler - Un Artizan al Mortii.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
3 306 cuvinte
Nr caractere:
15 974 caractere
Marime:
26.31KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Istorie Universală
Predat:
la facultate
Materie:
Istorie Universală
Profesorului:
Conf.univ.dr. Manuel Guţan
Sus!