Relațiile dintre Iuliu Maniu și Carol al II-lea

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Relaţiile dintre Iuliu Maniu şi Carol al II-lea au evoluat de-a lungul timpului, iar de aceea trebuie să urmărim mai întâi succint raporturile dintre cei doi înainte de 8 iunie 1930, când Carol revine în ţară şi devine regele României.

Iuliu Maniu a fost printre puţinii care a fost împotriva renunţării principelui Carol la îndatoririle de succesor al tronului în 1926. Astfel, odată cu înfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc în octombrie 1926, Iuliu Maniu şi-a stabilit printre obiectivele prioritare repunerea în drepturi a lui Carol, fiind convins că principele moştenitor era victima uneltirilor lui Ionel Brătianu, şeful Partidului Naţional Liberal, care avînd o mare influenţă asupra regelui Ferdinand, se temea ca odată cu o viitoare venire la tron a lui Carol îi va scădea influenţa. Această atitudine a lui Iuliu Maniu era alimentată nu numai de convingeri personale, cât mai ales de convingeri politice, având în vedere adversitatea dintre Partidul Naţional Liberal condus de Ionel Brătianu şi Partidul Naţional Ţărănesc condus de Iuliu Maniu.

În acest sens, Iuliu Maniu a cerut o audienţă la scurt timp după constituirea Partidului Naţional Ţărănesc, prin care vroia să discute cu regele Ferdinand repunerea în drepturi a lui Carol, dar audienţa i-a fost refuzată. Cu toate acestea, Iuliu Maniu a obţinut permisiunea să menţină legătura cu Carol în vederea unei reveniri în ţară, cu condiţia să renunţe la Elena Lupescu.

Lupta lui Iuliu Maniu pentru readucerea lui Carol în ţară s-a intensificat după moartea regelui Ferdinand în iulie 1927 şi cea a lui Ionel Brătianu câteva luni mai târziu, în noiembrie 1927. Dar eforturile lui Maniu erau îngreunate de un element important: Elena Lupescu. Iuliu Maniu îl sprijinea pe Carol să vină în ţară doar în contextul în care renunţa la legătura sa cu Elena Lupescu, ceea ce viitorul rege nu era dispus să facă. Cu toate acestea, pe 6 mai 1928, Iuliu Maniu a încercat să îl readucă pe Carol în ţară cu prilejul Marii Adunări Ţărăniste de la Alba-Iulia, dar fostul principe a fost împiedicat de autorităţile din Anglia să plece cu avionul spre România.

După preluarea mandatului de prim-ministru la 10 noiembrie 1928, în urma demisiei lui Vintilă Brătianu, revenirea principelui Carol era iminentă, dar din cauza problemei cu Elena Lupescu au decurs foarte greu discuţiile între Carol şi Iuliu Maniu.

Văzând că nu ajunge la o întelegere cu Iuliu Maniu, Carol şi-a pregătit revenirea în ţară prin intermediul altor persoane. Cu toate acestea, prim-ministrul ştia despre intenţiile sale. Întrebat în mai 1930 asupra poziţiei pe care ar adopta-o în cazul în care principele Carol ar veni în ţară, Iuliu Maniu a spus că în timpul vacanţei politice de pe timpul verii îi va face o vizită lui Carol la Paris pentru a discuta toate detaliile revenirii, dar până atunci ar trebui nu ar trebui să întreprindă nici o acţiune.

Peste o lună, pe 4 iunie 1930, Victor Precup a venit la Iuliu Maniu sugerându-i să sprijine restauraţia cât mai repede. Maniu a spus din nou că cel mai bine ar fi ca principele să mai aştepte câteva săptămâni, dar în cazul în care se va decide să facă singur acest pas, nu îi va pune nici o piedică.

În consecinţă, Carol nu a mai aşteptat, iar pe 6 iunie 1930 a revenit în ţară. În mod normal, Carol intrase în acel moment ilegal în ţară, iar guvernul ar fi trebuit să ia măsuri. În plus, Iuliu Maniu jurase credinţă regelui Mihai atunci când a preluat mandatul de prim-ministru în anul 1928.

Cu toate acestea, a dat dovadă de o oarecare demnitate prezentându-şi demisia în seara de 7 iunie. În realitate, Iuliu Maniu a renunţat la conducerea guvernului pentru a nu fi el cel care îşi asumă răspunderea pentru un astfel de eveniment. Guvernul a fost preluat de un alt naţional-ţărănist, Gh.Gh. Mironescu, care a fost numit doar pentru a anula actul de la 4 ianuarie 1926, iar Carol al II-lea a devenit rege. La câteva zile, Iuliu Maniu a luat cuvântul în parlament, iar în cadrul discursului a aprobat anularea actului de la 4 ianuarie 1926 şi i-a făcut cele mai bune urări noului rege.

Iniţial, regele a dorit să formeze un guvern de concentrare ( peste partide ), dar nu a reuşit datorită numărului mare de ţărănişti din parlament, astfel că pe 14 iunie, Iuliu Maniu a primit misiunea de a forma un nou guvern, iar liderul naţional-ţărănist nu a refuzat propunerea.

La 12 august 1930, Elena Lupescu a sosit în ţară fără acceptul lui Iuliu Maniu, iar liderul ţărănist i-a reproşat regelui că şi-a încălcat promisiunea dată atunci când a venit în ţară, aceea de a rupe legătura cu Elena Lupescu. Regele Carol al II-lea a negat prezenţa acesteia în ţară, iar Iuliu Maniu şi-a prezentat demisia în semn de protest, dar regele nu i-a acceptat-o.

Iuliu Maniu a încercat să facă un compromis şi i-a propus regelui să facă încoronarea împrună cu Elena, fosta soţie, de care divorţase în 1928. Carol al II-lea a refuzat categoric această propunere din cauza relaţiilor foarte reci cu fosta soţie, iar Iuliu Maniu şi-a prezentat din nou demisia guvernului, iar de această dată i-a fost acceptată.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Relatiile dintre Iuliu Maniu si Carol al II-lea.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
3 772 cuvinte
Nr caractere:
18 363 caractere
Marime:
24.99KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Istoria Românilor
Predat:
la facultate
Materie:
Istoria Românilor
Profesorului:
Nica Andrei
Sus!