Politica externă în Țările Române în secolele XIII-XVI

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Politica externa in tarile romane in secolele XIII - XVI

Perioada cuprinsa intre secolul XIII – XVI se caracterizeaza prin profunde transformari in conjunctura politica internationala din centrul, estul si sud-estul Europei. Ea este jalonata de mai multe evenimente, cu serioase implicatii si asupra evolutiei raporturilor interstatale in regiunea geografica amintita. Inaintarea otomana spre Centrul Europei a fost favorizata de conflictele de interes ireconciliabile dintre marile puteri europeene, ele nepermitand constituirea unor coalitii antiotomane, pentru care s-au facut incercari atat in a 2-a jumatate a secolului XV, cat si in prima parte a celui urmator. In aceasta din urma etapa, eforturile au fost considerate in unele state ca fiind periculoase pentru stabilitatea echilibrului de forte in plan european, datorita politicii de dominatie mondiala promovata de Habsburgi, mai ales din anul 1519 cand tronul imperial a fost ocupat de Carol al V-lea. O opozitie viguroasa fata de tendintele Habsburgilor a fost facuta la inceput de Franta prin Francisc I care a urmarit sa creeze un system de aliante corespunzator. Consecinta imediata a politicii sale a fost insa angajarea Imperiului Otoman in sistemul politic european, considerat ca un mijloc de contracarare a puterii Casei de Habsburg.

Aceasta complexitate a raporturilor internationale a avut repercursiuni directe si de substanta asupra raporturilor polititce ale tarilor romane cu celelalte tari europeene.

- Mircea cel Batran

Imprejurimile politice in care s-a afirmat independenta Tarii Romanesti au fost de mare complexitate. S-au dus lupte aprige atat impotriva tendintelor coroanei maghiare de a-si impune autoritatea suprema cat si impotriva fortei agresive a statului ottoman aflat in plina ascensiune dupa batalia de la Kossovopolje (1389).

Mircea a raspuns acestor acestor actiuni ostile prin constituirea blocului unitatii romanesti, expresia unui adevarat program politic de colaborare stransa cu domnii de la rasarit de Carpati, in deosebi cu Petru I Musat si Alexandru cel Bun.

Alianta cu domnul Moldovei, instituita in 1389 raspunde, in primul rand, ingrijorarilor produse la Targoviste de intentia regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387-1437), de a impune ambelor tari romane dominatia sa efectiva. Regele era nemultumit de faptul ca, in chiar primii ani ai domniei, Mircea a preluat Banatul de Severin, Amlasul si Fagarasul, vechi posesiuni ale antecesorilor sai.

Solutia propusa de Petru I Musat a fost incheiera unei aliante cu Polonia, in sensul politicii traditionale a domnului Moldovei, silit sa contracareze, astfel, pretentiile de suzeranitate, mai vechi, ale Angevinilor. La 10 decembrie 1389, la Radom, de pe pozitii de deplina egalitate s-a incheiat tratatul dintre Mircea cel Batran si Wladyslav Jagello. Expresia bunelor raporturi dintre cele 2 Tari Romane, vornicul Dragoi, dregator moldovean, negocia intelegerea in numele voievodului de la Targoviste.

Relatiile lui Mircea cu regele Ungariei s-au modificat insa in anii urmatori cand, datorita cresterii amenintarii otomane, frontul anti-otoman condos de Sigismund de Luxemburg a devenit o necesitate.

Infruntari directe ale Tarii Romanesti cu statul otoman au inceput, probabil, inca din 1388, cand, in contextul unu atat otoman impotriva taratului de la Tarnavo, marele domn a unit tinutul dintre Dunare si mare cu Tara. Dupa infrangerea de la Kossovopolje si vasalizarea Serbiei (1389), confruntarile militare sporesc in intensitate. In scop de intimidare, bandele pradalnice ale Akigiilor trec Dunarea sub conducerea lui Firuz-Bey, in 1391, si jefuiesc Tara Romaneasca. Desi chiar in cursul acestei campanii Mircea “i-a lovit pe turci si i-a nimicit rau si abia au scapat”, domnul a considerat ca numai lichidarea bazelor lor de atac va aduce linistea la frontiera sa dunareana. In acest scop va intreprinde, 2 ani mai tarziu, in 1393, cu succes deplin, o expeditie fulgeratoare la Karinovasi, in S Muntilor Balcani.

Cum apropiera primejdiei otomane ameninta nu doar pe Mircea, ci si pe Sigismund, apropierea celor 2 conducatori politici s-a impus in cele din urma. Va fi contribuit, la aceasta, si infrangerea suferita de regele maghiar in lupta de la Ghindauani, in apropiere de Cetatea Neamtului, cu ostile domnului Moldovei, Stefan I. Esuase, astfel, o incercare de a scoate aceasta tara din sfera de influenta a Poloniei, dar se dovedise si cat de limitate erau mijloacele de care dispunea coroana maghiara intr-o viitoare infruntare cu otomanii.

La 7 martie 1395, Mircea cel Batran se intalnea la Brasov cu Sigismund de Luxemburg, spre a incheia, impreuna, primul tratat de alianta anti-otomana din istoria SE Europei medievale. Pozitia de deplina egalitate dintre cele 2 parti contractante se vadeste si in aceea ca voievodul Tarii Romanesti este recunoscut cu titlurile sale de duce de Fagaras si ban de Severin, asiduu contestate, anterior, de regele Ungariei.

Era ultimul ceas inaintea marii confruntari care avea sa o puna pe Baiazid, sultanul otomanilor (1389-1402), celui mai activ dintre adversarii sai de la N de Dunare.

Obiectivele acestei mari expeditii erau clare: intarirea hotarului dunarean, indepartarea influentei maghiare din regiune si asezarea Tarii Romanesti sub control otoman. Din pacate, in pofida tratatului semnat la Brasov, Sigismund a limitat participarea sa la evenimente.

Ramas singur in fata primejdiei, Mircea a chemat sub arme “ostirea cea mare” a tarii. Alcatuita din circa 40.000 osteni, daca o raportam la potentialui demografic al statului, era una din cele mai puternice armate ale timpului. Contrar confruntarilor militare de tip feudal – o batalie cu caracter decisive – Mircea a impus sultanului tactica sa: evacuarea asezarilor, parjolirea recoltelor, hartuiala permanenta cu dese atacuri surprinzatoare, desfasurate, de regula, noaptea. Inaintea bataliei considerate de Baiazid hotaratoare, randurile ostilor sale se subtiasera simtitor.

- Alexandru cel Bun

Domn in aprilie 1400, Alexandru (supranumit cel Bun) ii va ingadui lui Mircea sa exercite, mai multa vreme, influenta sa asupra celorlalte domnii romanesti, din Moldova. Interventia sa pe langa Patriarhia din Constantinopol va fi hotaratoare pentru recunoasterea Mitropolitului Moldovei si asezarea acestuia la Suceava (26 iulie 1401) – expresie atat a independentei politice a romanilorde la rasarit de Carpati, cat si a colaborarii stranse dintre cei doi domni.

Dupa model muntean, Alexandru va organiza structura administrativa a tarii, traditia atribuindu-i intemeierea dregatoriilor. In acest context a fost fixat si hotarul dintre Moldova si Tara Romaneasca in zona Dunarii de Jos, unde se interfera autoritate conducatorilor politici de la Suceava si Targoviste. Cu acelasi prilej Mircea ar fi putut lasa acest teritoriu lui Alexandru, spre a-l cointeresa in apararea gurilor Dunarii, in stapanirea carora erau vital interesate ambele tari romane. Evenimentele ulterioare vor confirma previziunile lui Mircea.

Alexandru cel Bun, credincios al aliantei polone, a trimis trupe in sprijinul regelui Iagello pentru marea confruntare cu ordinul teutonic, care desfasura actiuni agresive si de expansiune in zona Marii Baltice. In 1410, la Grunwald, acestia din urma sprijiniti de regele maghiar Sigismund, sufereau o grea infrangere.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Politica Externa in Tarile Romane in Secolele XIII-XVI.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
4 373 cuvinte
Nr caractere:
25 034 caractere
Marime:
30.07KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Istoria Românilor
Predat:
la facultate
Materie:
Istoria Românilor
Profesorului:
Parpauta Tiberiu
Sus!