Policarp Morușca

Este ştiut faptul că secolul al XX-lea a produs mai mulţi mucenici ai credinţei creştine decât toate celelalte veacuri la un loc. Între aceştia se numără şi Preasfinţitul Policarp Moruşca, întâiul Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din America (1935-1958). El a fost unul dintre ierarhii mărturisitori, care au pătimit pentru credinţă în timpul prigoanei comuniste împotriva Bisericii din România.

S-a născut în 20 martie 1883 în comuna Cristeşti, jud. Alba, România, fiind botezat cu numele Pompei. Părinţii săi, preotul Ioan şi evlavioasa preoteasă Ana Moruşca i-au pus acestuia un nume roman pe care asupritorii străini să nu îl poată maghiariza. Copilăria şi-a petrecut-o în Craiva, în Munţii Apuseni, nu departe de Alba Iulia. Meleagurile muntoase și moții care le populau au rămas în sufletul viitorului ierarh și le va purta dorul când pronia divină îi va călăuzi pașii pe tărâmul american .

A urmat Şcoala primară în Ighiu şi Alba Iulia, iar apoi Gimnaziul maghiar din Alba Iulia şi Gimnaziul românesc din Blaj. Între 1902-1905, a urmat cursurile Institutului Teologic-Pedagogic Andreian din Sibiu, fiind coleg cu viitorii preoţi misionari in America, Moise Balea şi Trandafir Scorobeţ (arhiereu), aici obținând diploma de calificațiune preoțească. A fost format de profesori de înaltă ținută academică și spirituală .

Tânărul absolvent Pompei Moruşca își începe activitatea ca învăţător la şcolile confesionale ortodoxe din Sebeșul Săsesc, Ludoş Mare-Sibiu şi Pâclişa-Alba.

La 19 iunie 1908 s-a căsătorit cu Mărioara Bălan, fiica preotului bistriţean Vasile Bălan, sora viitorului mitropolit Nicolae Bălan. A fost hirotonit de mitropolitul Ioan Meţianu al Ardealului, pe seama parohiei Şeica Mare, protopopiatul Mediaș, asumându-și misiunea preoțească și moștenirea spirituală a mai multor generații de preoți din familia sa, unde a slujit până la începerea Marelui Război. Suspectat de activităţi filo-române, a fost mobilizat ca preot militar pentru soldaţii Români din Austro-Ungaria, iar preoteasa Maria a fost deportată în vestul Ungariei, la Rust şi Sopron . Această despărţire a dus la un nefericit divorţ.

După unirea Transilvaniei cu România, a fost chemat de Consiliul Dirigent care avea sediul la Sibiu, la răspunderi înalte, în chestiuni de Culte şi Educaţie. Contribuind activ la marea Unire, a fost ales consilier economic pentru nou înființatul Consistoriu Eparhial de la Cluj. În această calitate contribuie decisiv, alături de arhimandritul Nicolae Ivan, viitor episcop, la înființarea Episcopiei din Cluj. Fiind preocupat de studii şi-a continuat educaţia la Universitatea din Cluj astfel că în toamna anului 1919 s-a înscris la cursurile de pregătire organizate de Facultatea de Litere pentru profesorii de religie.

În 1920 a fost ales secretar al Asociaţiei Andrei Şaguna a clerului din Transilvania şi Banat şi a fost readus de mitropolitul Nicolae Bălan la Sibiu. Aici a lucrat în cadrul Consistoriului mitropolitan, iar apoi ca redactor al Revistei Teologice. A supravegheat internatul fiilor de preoţi din Sibiu şi a coordonat Societatea Femeilor Ortodoxe Române din Sibiu, acordând atenţie specială slujirii femeilor creştine în Biserică. Din această intensă perioadă “sibiană” au rămas numeroase scrieri ale sale răsfirate în broşuri, Telegraful Român, Revista Teologică şi Lumina Satelor, publicată de Preotul Iosif Trifa. Şi-a dăruit apoi energia ca Spiritual al Academiei Andreiene, unde a şi predat cursuri de Drept Canonic (1920-1921). Astfel s-a format ca un fin intelectual, bun slujitor, publicist şi administrator.

Îndurerat de faptul că a fost părăsit de soţia sa, în anul 1925, după un pelerinaj la Ierusalim, a depus voturile monahale fiind tuns sub numele Sfântului Mucenic Policarp al Smirnei .