Dupa destramarea imperiului tarist, multe regiuni cucerite de rusi isi recapata independenta, evreii din regiunile respective devenind supusii statelor nou infiintate. Astfel, din sase milioane de evrei rusi, trei milioane devin polonezi, o jumatate de milion devin letonieni, iar 2,5 milioane raman in Rusia. Soarta lor difera dupa tara in care au nimerit.
In LITUANIA, declarata independenta in februarie 1918, se creeaza un Minister al Afacerilor Evreiesti, se alege un Consiliu National Evreiesc si se instituie un sistem de autoguvernare. Clerul si grupurile nationaliste nu vad cu ochi buni aceasta realizare si, in 1924, acest minister este desfiintat. Orice urma de autonomie nationala evreiasca dispare in decembrie 1926 cand puterea este preluata de extrema dreapta care dizolva parlamentul tarii si instituie un regim totalitar.
POLONIA, care si-a recapatat independenta in urma tratatului de la Versailles (1919), avea o populatie de 30 milioane locuitori, dintre care 4,5 milioane ucrainieni, 3 milioane evrei si 700 mii germani, ce trebuiau sa beneficieze de drepturile minoritatilor, garantate prin acelasi tratat.
Astfel, evreii trebuiau sa se bucure de drepturi civile, politice si legale egale cu ale celorlalti cetateni, sa aiba propriul sistem de invatamant si posibilitatea de a respecta Sabatul.
Practic, intr-o Polonie saracita de razboi si cu agricultura la pamant, evreii nu numai ca au impartasit greutatile economice ale celorlalti cetateni dar, ca de obicei, au fost facuti vinovati pentru ele. S-a introdus numerus clausus in invatamant, s-a interzis accesul evreilor in slujbele de stat, atat in administratie cat si in industrie, s-au boicotat intreprinderile evreiesti, si - cand asta n-a mai fost de ajuns au reinceput pogromurile.
Comunitatea evreiasca era, la randul ei, impartita intre cele trei curente amintite mai sus - bundisti, sionisti si ortodox religiosi (Agudat Israel) - care se combateau intre ele si erau fara aparare in relatiile cu ne-evreii.
Cu toate acestea, viata intelectuala a evreimii poloneze a fost infloritoare in aceasta perioada, nu numai prin vestitele sale scoli rabinice, dar si prin numeroasele sale publicatii si lucrari literare,majoritatea in idis, altele in poloneza sau in ebraica.
Inainte de a ne intoarce in Rusia pentru a vedea care a fost soarta celor 2 + milioane de evrei ramasi acolo, trebuie sa va previn ca ceea ce s-a intamplat atunci acolo a determinat si mai influenteaza inca soarta evreilor acum aici.
SOCIETATEA ROMANEASCA IN PERIOADA INTERBELICA
În perioada interbelica - 1918-1938 - România a traversat mai multe etape: a) 1919-1922 - etapa caracterizata prin resimtirea distrugerilor provocate de Primul Razboi Mondial; b) 1922-1928 - perioada dezvoltarii relative, când România îsi reface potentialul economic, productia industriala si agrara creste treptat si se încheie procesul de unificare în plan politic si economic; c) 1929-1933 - marea criza economica caracterizata prin inflatie, somaj, pauperizare; d) 1934-1938 - perioada relansarii economice a României datorita politicii protectioniste si a interventiei statului în economie. În 1938 România a atins punctul maxim al evolutiei sale.
România a fost în perioada interbelica o tara mediu dezvoltata, o tara în care ramura de baza era agricultura iar industria era în ascensiune. Societatea româneasca a fost si acum o societate a contrastelor, existand o mare diferenta intre mediul urban unde locuiau cam 18% din totalul locuitori si cel rural.
Prefacerile, avantul, progresele Romaniei în perioada interbelica s-au datorat desavarsirii statului national România Mare, ceea ce a sporit potentialul uman si material al tarii.
Realizarea unirii celei mari la 1 decembrie 1918 a facut din România una din marile tari ale Europei. Suprafata ei a crescut de la 137.000 kmp la 295.049 kmp, fiind a noua tara ca suprafata în Europa. Populatia tarii a ajuns la aproximativ 18 mil. locuitori, din care circa 72% erau romani, iar 28% minoritati : maghiari, germani, evrei, urcrainieni, sarbi, croati, tigani, etc. Minoritatilor li s-au asigurat drepturi egale cu ale populatiei majoritare, drepturi consfiintite prin decretele-lege din 1918, 1919, prin Constitutia din 1923, Legea Invatamantului 1924 si 1928 si prin Legea Electorala 1926. Pentru integrarea si solutionarea problemei minoritatilor nationale, imediat dupa Primul Razboi Mondial în România s-a infiintat un subsecretariat de stat pentru minoritati. De asemenea, România a acceptat tratatul minoritatilor incheiat la Paris în timpul Conferintei de Pace. În solutionarea problemelor minoritatilor, guvernele Romaniei din perioada interbelica a avut drept model principiile consemnate în acest domeniu de Rezolutia Unirii de la Alba-Iulia, 1918. Minoritatilor li s-a permis o reprezentare parlamentara si dreptul de a-si constitui partide proprii, ca de exemplu : Partidul Maghiar - 1922, Partidul German - 1929, Partidul Evreiesc - 1931.
În perioada interbelica nu se produc modificari esentiale în structura populatiei Romaniei. Taranimea ramane principala clasa sociala (ocupa cam 80% din populatia tarii). În cadrul ei se produce o crestere a categoriei de mijloc, rezultat al reformei agrare din 1921, prin care 1,4 milioane de familii de tarani au fost improprietarite.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
