Mircea Eliade - Sacrul și Profanul

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Mircea Eliade, tratează în lucrarea Sacrul și profanul o temă care se regăsește în majoritatea lucrărilor sale de specialitate, cea despre homo religiosus, care își segmentează universul de cunoaștere în două dimensiuni diferite: sacrul și profanul.

Lucrarea cuprinde o introducere şi patru capitole ce conţin la rândul lor o serie de subcapitole. Astfel, sunt atinse următoarele problematici: Spaţiul sacru şi sacralizarea lumii, Timpul sacru şi miturile, Sacralitatea naturii şi religia cosmică şi Existenţă umană şi viaţă sanctificată.

Ideea care sta la baza textului Sacrul si profanul se referă la faptul că nicaieri în lume nu există un om în totalitate areligios. Oricare ar fi gradul de desacralizare a lumii se pastrează totuși urmele unei valorizări religioase. Spaţiul profan pastrează locuri "privilegiate", deosebite de celalalte, cum ar fi ţinutul natal, strada copilariei. Aceste spaţii devin locuri sfinte pentru că determină o schimbare în universul de cunoaștere al celui implicat direct. Ele oferă revelaţia unei alte realităţi decât aceea de zi cu zi.

Se poate spune că omul ia cunoştinţă de sacru pentru că acesta se manifestă, se prezintă ca fiind ceva cu totul diferit de profan. Se propune termenul de hierofanie, care înseamnă dezvăluire a sacrului, se poate chiar afirma că istoria religiilor este alcătuită din mai multe hierofanii. Omul arhaic are tendinţa de a trăi cât mai mult în sacru sau în intimitatea obiectelor consacrate, deoarece pentru el sacrul însemnă realitate, perinitate, eficacitate. Astfel, pentru homo religiosus sacrul se poate manifesta în obiecte, pietre, arbori etc., lucru pe care omul modern nu îl poate concepe sau accepta. Astfel se disting două moduri de a fi în lume: modul sacru şi modul profan. Acestea sunt două situaţii existenţiale asumate de către om de-a lungul istoriei. Exemple de hierofanii sunt : manifestarea sacrului într-o piatră, într-o plantă, pentru creştini întruparea lui Dumnezeu în Iisus Hristos. Nu este adorată piatra sau arborele în sine, ci este adorată pentru că este o hierofanie., pentru că arată ceva care nu mai este arbore sau piatră, ci este ceva sacru, „ganz andere”.

Eliade tratează noţiunea de spaţiu sacru, subliniind că pentru omul religios, spaţiul nu este omogen, ci prezintă rupturi şi spărturi care permit constituirea lumii, acestea fiind cele care dezvăluie punctul fix, axis mundi, care are menirea de a face legătura între cele trei nivele ale lumii: infernul, lumea terestră şi cerul, sacrul. Omul arhaic are deci nevoie de plasarea lui şi a locuinţei lui în centrul lumii, cât mai aproape de punctul care face legătura cu divinul şi care îi oferă echilibrul care îi este necesar. Homo religiosus a avut întotdeauna frică de acel întuneric primordial şi de acea omogenitate a spaţiului care îi conferă relativitate, nesiguranţă, de aceea el îşi asumă responsabilitatea de a imita cosmogonia prin sacralizarea spaţiului pe care urmează să îl locuiască. Pentru aceasta, el are nevoie de rupturi în omogenitatea spaţiului care să facă trecerea de la sacru la profan. Descoperirea punctului fix se poate face prin mai multe metode. Prima este aceea de teofanie, care înseamnă apariţia sacrului, manifestarea lui. Un exemplu este visul pe care l-a avut Iacob cu scara ce atingea cerul şi în urma căruia a luat piatra pe care o avea la căpătâi şi a pus-o ca semn de pomenire. Deci teofania consacră un loc prin însuşi faptul că îl deschide către înalt.

Pentru omul profan spaţiul este omogen şi neutru, nu există nici o ruptură care să determine deosebiri calitative între diferitele spaţii, nu există centru, lume, ci un număr infinit de „locuri” în care omul se mişcă, mânat de obligaţiile unei existenţe integrate într-o societate industrială. Această experienţă profană nu se întâlneşte niciodată în stare pură: oricare ar fi gradul de desacralizare a lumii, omul care a adoptat o viaţă profană nu reuşeşte să abolească total comportamentul religios. Până şi existenţa cea mai desacralizată păstrează încă urmele unei valorizări religioase a Lumii. Intervin unele valori care amintesc de experienţele religioase ale spaţiului. Mai există locuri privilegiate, care se diferenţiază de celelalte: ţinutul natal, locul primei iubiri, o stradă ori un colţ din primul oraş străin văzut în tinereţe. Toate aceste locuri păstrează, chiar şi pentru omul cel mai nereligios, o calitate excepţională, „unică”, pentru că reprezintă „locuri sfinte” ale universului său privat, ca şi cum această fiinţă nereligioasă ar fi avut revelaţia unei alte realităţi decât aceea la care participă prin existenţa sa de zi cu zi.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Mircea Eliade - Sacrul si Profanul.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
3 673 cuvinte
Nr caractere:
17 076 caractere
Marime:
26.25KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Istoria Românilor
Predat:
la facultate
Materie:
Istoria Românilor
Sus!