Migrația în perioada interbelică

Generalități

Migrația este ocomponentă esențială a proceselor de dezvoltare. Diferitele forme ale acestui fenomen sunt corelate cu schimbările economice, de structură socială și de calitate a vieții. În anumite condiții și sub anumite aspecte, migrația apare ca reacție la aceste schimbări, la rîndul ei, reacția respectivă poate avea efecte în domeniile vieții economice , al calității vieții și structurii sociale.

Datorită acestei centraliăți, relațiilor multiple pe care le are cu diferite fenomene și procese sociale, migrația poate constitui o perspectivă privilegiată, de mare relevanță, în abordarea proceselor de dezvoltare.

Migrația, ca eveniment sociodemografic, se referă la deplasarea unei persoane – individual sauîn cadrul unui grup - în afara comunității sale de rezidență , în decursul unei perioade re referință date, pentru a schimba domiciliul stabil și/sau locul de muncă obișnuit. O mulțime de evenimente de acest tip constituie un fenomen de migrație.

Acestă distincție între eveniment și fenomen, clar statuată în demografie , ar mai putea fi completată prin termenul procesde migrație.

Anii primului război mondial au avut ca rezultat, din punctul de vedere al mişcării populaţiei prin emigrare şi imigrare o mai intensă circulaţie spre şi din România. Acest proces a fost influenţat în cea mai mare parte de conjunctura internaţionala a perioadei respective. El a făcut necesară promulgarea legii pentru controlul străinilor, a anumitor stabilimente publice şi crearea biroului populaţiei, din 19 martie 1915, ale cărei masuri vizau prin excelenţa o politică de urmărire a străinilor, impusa de situaţia data . Cu tot controlul legii, mişcarea populaţiei prin emigrare şi imigrare în anii războiului a continuat să rămînă relativ intensă. In primul rînd, un număr redus de români au rămas în timpul marii conflagraţii mondiale, din diferite motive, mai cu seamă prizonieri, pe teritoriul altor state, din care au reuşit să se repatrieze după un număr relativ lung de ani. Pe de altă parte, unii dintre străinii ajunşi în ţara noastră in acei ani (polonezi, ruşi, germani, americani) s-au stabilit în România- adoptînd ulterior cetăţenia română.

Conform unor calcule aproximative, pe parcursul anilor 1897-1917 din Basarabia au emigrat circa 60.000 de persoane dc naţionalitate evreiască'. Majoritatea absolută a acestor emigranţi (circa 75,0%) a constituit-o populaţia urbană, în special din păturile nevoiaşe. Emigrarea în acea perioadă a cuprins, însă, şi un contingent important al populaţiei rurale: între anii 1896-1916 spre periferiile Rusiei au emigrat circa 64.000 de ţărani, în căutarea "pământului făgăduinţei".

La începutul secolului al XX-lea, emigrarea populaţiei rurale din Basarabia a luat amploarea unui veritabil exod: dacă în 1897 în guberniile de est ale Rusiei, în special în Siberia, Extremul Orient, Caucaz, Kazahstan au emigrat doar 193 de ţărani basarabeni, atunci în 1902 numărul lor a ajuns la 727, în 1907 - 7.193, în 1912 - 1.478, pentru a atinge în 1914 cifra de 7.364 de persoane. Este de remarcat că în acea perioadă (1897-1917) întreaga Rusie a fost cuprinsă de o adevărată febră a migraţiei, în care au fost antrenaţi circa 5 milioane de oameni.

Un atare flux de emigrare a ţărănimii basarabene a fost cauzat de simptomele tot mai pronunţate ale unei suprapopulări agricole, a insuficienţei ori chiar a lipsei de pământ. Aceste fenomene, la rândul lor, au fost cauzate de politica ţaristă de colonizare a acestui ţinut cu elemente eterogene în vederea creării unei componenţe multinaţionale atât a populaţiei urbane, cât şi a celei rurale. Astfel, pe parcursul aflării sale în cadrul Imperiului ţarist, Basarabia a fost colonizată cu 27 de sate cu populaţie germană (în zona Bugeacului), cu 1 sat de elveţieni, cu 30 de sate bulgăreşti, cu 11 sate ruseşti şi căzăceşti, cu 2 sate de ţigani şi cu 16 sate de evrei, deci în total cu 124 de sate, ceea ce constituia circa 1/2 din numărul târgurilor şi satelor mari ale Basarabiei.

Amploarea deosebită a colonizării Basarabiei cu clemente străi¬ne este confirmată de creşterea densităţii populaţiei: dacă în 1811 aceasta constituia 12,2 oameni pe 1.068 km p , în 1863 - 33,4, în 1897 - 48,3, atunci în 1914 ca ajunge la 68,9 oameni pe 1.068 km p6. în timp cc în prima jumătate a secolului al XlX-lea ritmul sporului anual al densităţii populaţiei era de 0,52 oameni pe 1,068 km p., în cca de-a doua jumătate - dc 0,44, atunci la începutul secolului al XX- lca ritmul sporului anual al densităţii a ajuns la 1,14 oameni. în preaj¬ma primei conflagraţii mondiale Basarabia devine una din cele mai suprapopulate gubernii ale Rusiei ţariste, deţinând la acest capitol po¬ziţia a zecea printre ccle 50 de gubernii ale Rusiei europene7.

Aşadar, sporul populaţiei Basarabiei în perioada antebelică s-a produs, în mare parte, prin intermediul unor masive imigrări şi coloni¬zări ale acestui ţinut, Acestc procese, pe lângă faptul că au creat o suprapopulaţie agricolă în Basarabia, au mai avut şi un alt efect, la fel de grav, contribuind la modificarea structurii etnice a populaţiei: cu cât sporea numărul total al acesteia, cu atât mai mică devenea propor¬ţia populaţiei româneşti. Astfel, în 1834, dintr-un total de 469.783 locuitori ai Basarabiei, 406.182 sau aproximativ 86,0% erau români, iar la 1862 proporţia acestora din urmă în totalul populaţiei s-a redus la circa 66,0%, pentru a ajunge la finele secolului al XlX-lea doar 47,6% din total.

Faptul că guvernele Rusiei ţariste au urmărit un scop expres de rusificare a acestui ţinut nu poate fi contestat, deoarece, în timp ce se operau colonizări şi imigrări masive, satele moldoveneşti erau părăsite prin emigrări stimulate ori forţate în direcţia regiunilor răsăritene aleRusiei. In acelaşi timp, politica guvernelor ţariste crea mari dificultăţi ţăranilor care intenţionau să plece la lucru, chiar temporar, în afara graniţelor Rusiei, în special peste Prut. In 1863-1865 proporţia lucrătorilor agricoli basarabeni reprezenta mai puţin de 2,0% din acea a totalului celor intraţi în Vechiul Regat. Ea s-a păstrat aceeaşi în toată perioada antebelică (1,25% în 1863,1,44% în 1864,1,89% în 1865).Din totalul celor ce pătrundeau de peste Prut în România 60,0% erau evrei.

Rezumând cele expuse, constatăm că, dacă pentru ucraineni, ruşi, evrei, găgăuzi, bulgari, germani şi alte etnii se promova o politică de colonizare a Basarabiei, pentru moldoveni se promova una de deznaţionalizare prin emigrări forţate. Propaganda făcută printre ţăra¬nii basarabeni de a se strămuta în regiunile nepopulate ale Siberiei, CaucazuJui, Amurului, Turkestanului etc. a determinat pe mulţi dintre ei să se îndrepte spre "ţara făgăduinţei", pierind cu miile de-a lungul lunilor de călătorie spre mizerie, până la coastele Oceanului Pacific. O misiune militară română avea să găsească, în timpul primului război mondial, la Vladivostok, circa 30.000 de agricultori basarabeni care doreau să se întoarcă spre locurile natale. Interesante sunt dezvăluiri¬le cunoscutului om politic al Rusiei N.N. Durmovo, care în 1908 scria: "în curgerea unui secol, mii şi mii de hectare de pământ s-au dat ruşilor, bulgarilor şi coloniştilor germani cu singurul scop - de a sili pe moldoveni, autohtoni în această ţară, de a părăsi pământul lor de baştină. Şi chiar în anul 1908 sunt pornite în Siberia 885 familii moldoveneşti pentru a coloniza acolo pământurile îngheţate din această parte a Imperiului Rusesc"12.