Istoria economiei naționale

Prin anexarea Basarabiei, Rusia şi-a extins stăpânirea asupra unui teritoriu relativ mare cu o populaţie creştin-ortodoxă care până atunci fusese sub suzeranitatea Turciei. Ţarismul înţelegea că pentru a-i da politicii sale anexioniste din Europa de Sud – Est un aspect mai atractiv, era necesar ca teritoriul dintre Nistru si Prut, adica Moldova de răsărit, numită de ruşi Basarabia din 1813, sa servească pentru popoarele balcanice drept exemplu de bună guvernare.

Prin tratatul de la Bucureşti, din 16(28) mai 1828, ce s-a stipulat între Sultanul Turciei şi Împăratul Rusiei, ca: “Prutul, din locul unde intră in Moldova până la gurile sale şi de acolo, malul stâng al Dunării până la Chilia şi vărsarea ei în Marea Neagră, formează frontiera celor doua împărăţii”, “partea din Moldova aşezată pe malul drept al Prutului este abandonată şi dată Sublimei Porţi”, iar “Înalta Poartă Otomană cedează Curţii Imperiale ruseşti pământurile din stânga Prutului”.

Astfel Moldova, aşezată pe malul stâng al Prutului a trecut sub Imperiul Rus, dar nu ca valoare intrinsecă, ca un scop definit ci ca o etapă, dintr-o serie de proiecte, visuri şi combinaţii politice, care în unele momente, făceau să fie socotită ca o simpla monedă de schimb.

După cucerirea Basarabiei de către Rusia ţaristă, agricultura, industria şi comerţul au fost supuse în întregime controlului şi intereselor acesteia. Anexarea Transnistriei în 1792 şi a Basarabiei în 1812 a condus la rusificarea moldovenilor, oprimarea lor, distrugerea culturii româneşti şi a spiritului naţional în aceste ţinuturi româneşti.

Rusia ţaristă a alungat şi divanul şi domnul Moldovei. Iar în octombrie 1812, când domnitorul Scarlat Vodă Calimachi a revenit la domnie, boierii au protestat contra anexării Basarabiei la Rusia. Vocea lor însă nu a fost auzită de nimeni. “Vulturul Uralului – scria Ion Nistor – îşi înfipsese adânc ghearele blestemate în trupul sângerând al Moldovei şi nu mai putea fi înduplecat de a slobozii prada de la Prut”.

M. Eminescu sublinia : “a rostii numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiunii ruseşti”.

După anexarea teritoriului Moldovei dintre Prut şi Nistru, Imperiul Rus a acordat, prin promulgarea în 1818 a “Aşezământului organizării oblastei Basarabia” o “autonomie” formală care trebuia să creeze pe noile pământuri cotropite o bază socială şi un sprijin împotriva mişcării de eliberare naţională. Prin aceasta Rusia ţinea să apară în faţa întregii lumi şi, mai ales a popoarelor balcanice şi a Principatelor Dunărene drept un eliberator de sub jugul otoman. În realitate, însă, Basarabia era condusă de Rusia ţaristă conform legii adoptate de ţar încă de la 7 noiembrie 1775, care prevedea existenţa anumitor instituţii pentru a cârmui guberniile. Conform acestei legi, în fruntea administraţiei Basarabiei se afla generalul – guvernatorul, reprezentant al puterii de stat în gubernie. Toate instituţiile (armata, jandarmeria, administraţia civilă, judecători, organele de economizare) erau obligate să se supună generalului – guvernatorului care era investit şi cu dreptul de a confirma sentinţele inculpaţilor.