Acum aproape 3000 de ani pastori italici si-au construit câteva mici locuinte pe colinele din apropierea râului Tibru. Aceste tabere s-au dezvoltat si au ajuns sa formeze cetatea Romei. Cetatea a ajuns, prin cuceriri, trei milenii mai târziu, capitala unui imperiu de 5 milioane de kilometri patrati, raspândit pe trei continente. A început prin biruinta asupra regatului etrusc. Apoi, învinge Cartagina si Grecia. În Europa, legiunile sale invadeaza teritoriile galilor, belgilor, dacilor, celtilor iberici si britanici, dalmatilor si insulele Sicilia, Corsica si Sardinia. În Africa si în Asia cuceresc Egiptul, Mauritania, Numidia, Mesopotamia, Armenia, Capadocia, Iudeea si Siria.
Extinderea Romei a avut consecinte pe toate planurile societatii: economic (producatorii agricoli italici au avut de suferit), politic (succesiunea regat- republica- imperiu- dominat), religios ( încep sa apara fenomene spirituale noi, ex. sincretismul) si juridic (legile se afla într-o continua schimbare). Totodata, o mare schimbare s-a produs în rândul cetatenilor romani. Pe când majoritatea oamenilor de rând (plebeii) ramân aproape de modul de viata simplu, de la fondarea cetatii, patricienii adopta un mod de viata mai luxos, profitând de bogatiile importate din provincii. Datorita acestor venituri, apar coruptia si decaderea moravurilor. Din aceasi cauza numarul populatiei rurale scade, ceea ce va duce la slabirea puterii militare, si în cele din urma la caderea Imperiului. Pe parcursul întregii istorii a Romei familia si legea au fost doi stâlpi ai societatii romane, sustinând-o pâna la dizolvarea lor.
Din cele mai vechi timpuri familia era baza tuturor relatiilor sociale si personale în Roma Antica ajungând sa influenteze activitatile publice si politice.
Romanii aveau valori morale tipice unei societati agrare conservatoare cu puternice legaturi familiale. Ei munceau din greu, se bazau pe propriile puteri, fiind foarte precauti, asumându-si responsabilitatile si împotrivindu-se inamicilor.
Pretuiau virtuozitatea, curajul fizic si moral potrivit unui barbat (vir). Stress-ul asupra responsabilitatilor familiale era evident datorita ideii de pietas, credinta prin care toate familiile romane datorau loialitate autoritatii familiei si zeilor. La fel, fides (buna credinta), crea din cuvântul unui roman juramântul sau- atât în viata publica cât si în cea particulara.
Familia romana reflecta natura patriarhala a statului roman prin dreptul de viata si de moarte pe care-l avea tatal (paterfamilias) asupra sotiei si copiilor pe care îi putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. Treptat-treptat, aceste drepturi tiranice au disparut; dar pâna în secolul I e.n. sotul mai avea înca dreptul, în anumite cazuri, sa-si ucida sotia; iar pâna în preajma anului 400 e.n. putea sa-si repudieze copiii nou-nascuti, expunându-i si parasindu-i în strada; sau, mai târziu, sa-i vânda (dar numai în afara Romei) ca sclavi.
Fiecare tata era preotul cultului stramosilor sai si a zeului care îi proteja familia. Venerarea ancestrala se baza pe geniul familiei (gens), care era spiritul launtric cedat de la o generatie la alta. Aceasta credinta i-a legat pe romani de stramosii lor si de urmasi într-o singura comunitate continua.
Nimic nu era mai de plâns pentru un roman decât decât lipsa de urmasi care sa continue cultul. De aceea, s-a îngaduit ca în asemenea cazuri romanul sa poata înfia pe cineva, care sa îndeplineasca mai departe aceste îndatoriri, ce izvorau din ideea necesitatii perpetuarii numelui de familie.
La opt sau noua zile de la nasterea copilului, dupa ce (si daca) tatal îl recunoscuse ca fiul sau, avea loc ceremonia purificarii. Copilului i se dadea un nume si i se atârna la gât o amuleta (bulla) spre a-l pazi de puterile raului,- si pe care baietii o purtau pâna la vârsta de 17 ani (iar fetele, pâna când se casatoreau). Daca tatal nu voia sa-si recunoasca copilul, îl lepada expunându-l pe locul unde se adunau gunoaiele si unde era lasat sa moara de foame sau de frig, daca nu-l lua cineva care, apoi, dupa ce îl crestea îl putea vinde ca sclav. Dar copiii nascuti cu anumite malformatii erau omorâti. De asemenea legea permitea tatalui sa-si execute fiul matur pentru tradare.
În ciuda autoritatii extreme a tatalui, izvoarele scrise din acea vreme aduc marturii despre relatia strânsa dintre membrii familiei. Parintii se implicau în educatia copiilor. În scolile elementare fetele învatau alaturi de baieti; mai târziu, fetele din familiile bogate învatau cu un preceptor limba latina si greaca, studiau muzica si dansul. Când împlinea 7 ani baiatul îsi urma tatal (iar fetele, mama) în activitatile zilnice ale casei. Ajuns la vârsta de17 ani, în cadrul unei ceremonii, tânarul era dus în For si înscris în listele cetatenilor; îmbraca acum "toga virila", semn ca devenise un cetatean roman, si i se da numele complet; de acum avea drept de vot si era apt pentru serviciul militar.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
