Fenomenul migratoriu cu care s-a confruntat spatiul romanesc, incepand cu anii `60 al secolului XIX, a fost mai putin studiat de istoricii si sociologii romani. Cu toate acestea, migratiile temporare sau cu caracter sezonier au avut o importanta majora in istoria sociala si politica romaneasca. Experienta de tip migrator schimba modul in care individul se raporteaza la viata, datorita schimbarilor de ordin social, psihologic, moral si economic la care este supus.
Cauzele migratiei pot fi diverse, de la cele economice, la cele sociale si politice.
Analiza schimbului de fuxuri migratoare care s-a dezvoltat in timp, intre Romania si Italia, ne releva existent unei experiente cu caracter istoric. Fluxul migrator al italienilor in Romania se incadereaza in fenomenul mai larg al emigratiei italiene care a inceput cu anul 1861 si s-a incheiat in 1940. In aceasta perioada, un numar important de italieni au fost angrenati in procesul de emigrare, Aceasta a avut, cu precadere, doua directii: Europa si cele doua Americi.
La cumpăna dintre secolele XIX şi XX întregi comunităţi din Trentino, Friuli şi Veneto şi-au părăsit vatra emigrând în ţările române. Fenomenul de emigrare italian era de tip pendular, mai exact italienii plecau în România primăvara şi se reîntorceau acasă la sfârşitul toamnei.
Pătrunderea muncitorilor italieni pe piaţa forţei de muncă din România corespunde perioadei începutului de modernizare a statului român.
Formele pe care trebuiau să le îndeplinească muncitorii care veneau de peste hotare în secolul al XIX-lea sunt: până la 1869, lucrătorii străini trec în grup sau individual graniţa fără alte formalităţi decât prezentarea la frontieră a actelor de călătorie; a doua formă, între 1869 şi 1892, când încep a se aplica unele măsuri speciale pentru muncitorii intraţi în grup; a III a formă intre 1892 si 1907, când se aplica primul regulament in conditii de reglementare, ordine.
Venirea in tara a grupurilor mari de muncitori a impus, dupa 1869 restrictii pentru stavilirea unor abuzuri ce provocau nemultumiri in mijlocul muncitorilor si dificultati autoritatilor locale. In circularele trimise in judete, Ministrul de Interne a ordonat prefectilor sa verifice autorizatiile antreprenorilor pentru aducerea lucratorilor de peste hotare. Pentru obtinerea unei astfel de autorizatii, antreprenorii erau obligati sa specifice intr-o cerere numarul muncitorilor, nationalitatea si perioada pentru care erau solicitati. Muncitorii erau indatorati la frontiera sa prezinte organelor de vama copii legalizate dupa contractele incheiate cu antreprenorii. In caz de conflict, lucratorii erau supusi legilor, regulilor politienesti romane iar antreprenorii trebuiau sa se angajeze formal ca la incheierea contractului vor asigura repatrierea lor.
Primul contingent de emigranti s-au stabilit cu precadere in Valea Oltului, Hateg, Sebes pana la Valea Jiului, formand primele colonii. In anul 1868 italienii pot fi regasiti in centrul Romaniei de astazi, Campina, Sinaia, Brasov. In anul 1882 emigranti provenind din Veneto si Friuli au constituit comunitatile de la Greci si Macin (Tulcea). Ei erau taietori de piatra si lucrau la carierele din zona. In anul 1889 grupuri de etnici ii regasim in Moldova si Oltenia. La Craiova a aexistat o comunitate importanta de italieni. Acestia au participat la construirea podului de la Cernavoda, sediul administratiei locale din Craiova, cazarma din Targoviste, silozuri din portul Constanta, Universitatea din Iasi.
Conform datelor statistice oficiale ale statului italian prezenta cetatenilor italieni in Romania in perioada 1871-1901 este urmatoarea: 1871,- 830-, 1881,-1862-,1891, -5300-, 1901, -8841-.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
