Dacă pentru unii elita reprezintă o clasă socială, pentru alţii fiecare clasă socială are propria elită, numărând tot atâtea elite câte clase sociale sunt definite. In ambele cazuri caracterul de minoritate conducătoare este desemnat de către elită. Elitele pot fi definite ca desemnând acei oameni deosebiţi prin pregătire şi talent care se disting prin creaţii de valoare în diverse domenii ale societăţii (ştiinţă, artă, cultură, politică). Elita este considerată clasa conducătoare si reprezintă minoritatea care deţine pârghiile puterii, cea care influenţează decisiv elaborarea şi adoptatea deciziilor politice cu valoare strategică pentru evoluţia sistemului social global.
Studiul sitematic al proceselor care afecteaza elitele conducătoare – teoria elitelor – a fost considerat de multe ori un înlocuitor al luptei de clasă. Cu toate că noţiunea de luptă de clasă a acces pe curba descendentă, termenul de elită nu a fost afectat de acest lucru.
Sistemele sociale au arătat că decursul procesului istoric este constituit dintr-o confruntare a intereselor de clasă, comportând în fiecare epocă o clasă oprimată sau cel puţin dominată: sclavii în perioada antică, iobagii în cea feudală, salariaţii în sistemul capitalist. Atunci când contradicţiile proprii unui mod de producţie specific au ajuns într-un punct critic, schimbarea survenită s-a efectuat printr-o revoluţie. Insă, aşa cum arăta R. Aron: revoluţiile s-au produs sub impulsul unor minorităţi ori au numărat minorităţi printre beneficiari.
In concepţia de inspiraţie marxsistă suprapunerea ideii de clasă dominantă şi a celei de elită conducătoare nu este o constantă a istoriei, ea nefiind menită să dureze. Revoluţia proletară trebuie să de delimiteze de această perpetuare a unor minorităţi la funcţiile de putere. Clasa muncitoare având menirea să acţioneze împotriva tuturor contradicţiilor de clasă şi să facă posibilă instaurarea unei societăţi fără clase.
Teoriticieni clasici ai elitelor, precum Pareto, Mosca sau Michels, consideră că nu există nici o raţiune serioasă pentru ca autoritatea minorităţilor conducatoare să ia sfârşit. Toate societăţile omeneşti cunoscute au fost conduse de minorităţi, iar o schimbare revoluţionară ce încheie domnia unei elite nu poate decât să aducă la putere o alta elită.
Oligarhia, „Cazul deviant” şi structura cadrilată
Robert Michels arăta că „idealul practic al democraţiei constă în autoguvernarea maselor, conform deciziilor adunărilor populare”, însă tot el indica că acest lucru este imposibil, că cele mai mari dificultăţi fiind în a organiza adunări deliberante la anumite intevale de timp. Imposibilitatea de a face ca toţi membrii să participle la luarea deciziilor duce la necesitatea delegării responsabilităţilor către o minoritate activă. Imediat ce un număr mare de indivizi trebuie să fie adunaţi împreună într-o organizaţie care să aibe o anumită eficacitate într-o oarecare măsură, apare o minoritate conducatoare ce se detaşează puţin câte puţin de masele pe care se presupune că le reprezintă şi le conduce.
Astfel că măsurile ce pot fi luate pentru evitarea oligarhizarii „nu sunt aplicabile decât la scară foarte mică”. R.Michels consideră de asemenea că specializarea tehnică impune necesitatea managementului afacerilor. Consecinţa fiind că puterea de decizie este pas cu pas luată din mâna maselor şi concentrată numai în mâinile liderilor. In acest fel dinstanţa social şi psihologică dintre conducători şi conduşi creşte.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
