Economia României între 1859-1877

1.1 Caracterizarea agriculturii

Acumulările în domeniul agrar sporesc după 1848. Agricultura rămîne în continuare sectorul preponderent al economiei; în cuprinsul acesteia, în anul 1860, lucra 92% din populaţia care se cifra la 2.218.638 suflete. Producţia creşte şi în legătură cu exportul rentabil pe pieţele europene. Arendăşia practicată de o categorie specializată se extinde. Legarea tot mai deplină a moşiilor de nevoile pieţei îşi găseşte expresia şi în extinderea creşterii animalelor, în intensificarea procesului de prelucrare industrială a produselor agricole. Preocupările în direcţia utilizării metodelor moderne se generalizează. O activitate deosebită în acest sens desfăşoară I. Ionescu de la Brad, PS Aurelian şi Leon Filipescu. Se înfiinţează Şcoala generală de agricultură şi silvicultură de la Herăstrău, şcolile de agricultură de la Iaşi şi Craiova pregătesc specialişti cu calificare corespunzătoare. România participa la primele expoziţii agricole internaţionale. Înfăptuirea Unirii Principatelor Române la 1859 a creat condiţii pentru înfăptuirea unei reforme agrare. La 2/14 mai 1864 Alexandru Ioan Cuza a promulgat reforma care dădea problemei agrare o rezolvare în acord cu poziţia şi interesele burgheze şi care, cu toate limitele sale fireşti, corespundea în mai mare măsură nevoilor ţăranilor şi intereselor economice, sociale şi politice ale ţării. În conformitate cu dispoziţiile legii au fost împropietăriţi 408.119 ţărani, iar 59.721 au primit numai locuri de case pe 1.766.258 ha. Suprafaţa de pămînt a fost atribuită după numărul de vite, în raport cu care era apreciată împărţirea ţăranilor în cele trei categorii: fruntaşi, mijlocaşi şi codaşi. Legea din 1864 – care desfiinţa relaţiile servile, recunoştea libertatea proprietăţii şi a ţăranilor în schimbul unei însemnate despăgubiri – prezintă o importanţă deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a societăţii româneşti pe calea capitalistă. Desfiinţarea iobăgiei şi împroprietărirea ţăranilor a creat piaţa internă pentru capitalism, inclusiv cea a forţei de muncă, a permis extinderea relaţiilor capitaliste în agricultură, a favorizat generalizarea muncii salariate, a grăbit procesul de diferenţiere a ţăranilor. Definind relaţiile servile, legea a menţinut marea proprietate funciară. În timp ce marea proprietate deţinea 6.023.744 ha., ţăranii stăpîneau doar 3.141.721 ha. În 1866 este votată legea pentru tocmeli de lucrări agricole şi pentru executarea lor, modificată în 1872. Transformările din agricultură au determinat o serie de modificări atît în privinţa inventarului tehnic, prin introducerea unor maşini moderne, cît şi prin folosirea unor seminţe cu performanţe ridicate. Cu toate acestea, în agricultură existau numai 156 de maşini de treierat şi 150 de locomobile cu aburi.Creşterea animalelor continuă să fie o activitate importantă deoarece vitele mari erau folosite de ţărani atît pentru munca cîmpului cît şi în alimentaţie, cornutele mici erau o sursă de alimente şi materie primă pentru industria casnică. O statistică din 1860 arată că în Principate erau 500.000 de cai, 2.700.000 de bovine, 4.480.000 de oi şi 1.100.000 de porcine.Producţia agricolă de bază, cea de cereale, a sporit datorită randamentului la hectar ajungînd la 1.700.000 t. Producţia medie la hectar era încă scăzută, ea situîndu-se la 750 kg. grîu şi 800 kg. porumb. In provinciile româneşti de sub ocupaţie străină, direcţiile şi tendinţele evoluţiei agricole au fost în general asemănătoare: sporirea suprafeţelor arabile, a randamentelor la hectar şi a producţiei totale. Pe primul plan în Transilvania, Banat, Bucovina şi Basarabia s-a situat producţia de cereale. În Transilvania în perioada 1869-1871 se obţine o cantitate de 1,3 milioane tone.