Economia Românească în Epoca Modernă

În istoria românilor epoca modernă debutează cu revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu din 1821 şi se încheie odată cu făurirea statului naţional unitar român în decembrie 1918. Societatea românească a cunoscut importante prefaceri în plan politic, economic, social, juridic şi cultural.

“Procesul de modernizare a fost însă lent deoarece marii boieri , factori de decizie politică şi economică , promovau ideea că Principatele nu se pot axa decât pe agricultură. Marii proprietari, lipsiţi de spirit economic modern, neposedând capital lichid, exploatau proprietatea agrară prin intermediul ţăranilor clăcaşi, obţinând profit prin comercializarea cerealelor. Ca urmare a acestui fenomen, agricultura a continuat să fie ramura economică de bază în Principatele Române şi în Transilvania.”

Evoluţii ale economiei în perioada 1821-1859

1. Agricultura

Nevoia unei producţii sporite generată de lărgirea continuă a pieţei moderne, de cererile turcilor în Principate, de cele ale armatei austriece în Transilvania, de nevoia acută de bani pentru toate categoriile sociale au avut drept consecinţă extinderea suprafeţelor cultivabile, diversificarea culturilor, antrenarea în circuitul pieţei a moşiilor şi antrenarea tot mai puternică a ţăranilor în procesul de schimb. Transformărilor cantitative li se adaugă schimbări calitative, corespunzătoare sistemului juridic al proprietăţii.

Apariţia în agricultura Ţărilor Române a agronomului, a administratorului şi a veterinarului reliefează direcţii noi de evoluţie. Unii moşieri introduc procedee tehnice noi, utilizează sisteme moderne de control şi administrare, şi creează utilaje proprii, valorifică industrial produsele agricole.

Statul sprijinea ideea de modernizare a agriculturii prin înfiinţarea Societăţii de Agricultură, a învăţământului agronomic şi economic, a Comisiei Centrale de agronomie şi economie rurală sau a Asociaţiei economice ardelene. Au luat fiinţă fabrici de maşini agricole la Iaşi, Bucureşti şi Cluj.

Trimiterea de bursieri în străinătate, organizarea fermelor model, căutările teoretice şi redirijările practice exprimate în activitatea lui Ion Ionescu de la Brad, sunt semnificative în acest sens.

Extinderea suprafeţelor cultivate, dezvoltarea agriculturii cu caracter comercial au generat totodată un spor considerabil al obligaţiilor ţăranilor prin intermediul învoielilor pentru prisoase.

Preocupaţi de situaţia ţărănimii, conducătorii revoluţiei din Ţara Românească au hotărât, prin articolul 13 din Proclamaţia de la Islaz, emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor prin despăgubire. După revoluţie, în 1848, autorităţile din Principate au elaborat noi legiuiri agrare (1851) care au fost aplicate din anul următor, prin care s-au reglementat raporturile dintre boieri şi clăcaşi până în 1864.

Preţul pământului a crescut de aproximativ 3 ori.

2. Industria

În raport cu celelalte laturi ale procesului dezvoltării, industria cunoaşte o dezvoltare mai puţin spectaculoasă. Industria avea nevoie de iniţiativă, capital, materie primă, forţă de muncă liberă, sprijin economic, stabilitate. însă nici unul dintre aceste atribute nu exista. Dominaţia otomană în Principate, stăpânirea habsburgică în Transilvania, Banat şi Bucovina creau serioase bariere în calea dezvoltării industriei.

“ Pentru Principate, desfiinţarea monopolului economic otoman, stabilitatea politică după 1834, dezvoltarea puternică a oraşelor, a meşteşugarilor şi a comerţului au creat condiţii mai favorabile dezvoltării industriei în favoarea reluării unor eforturi care aveau deja o îndelungată tradiţie în societatea românească. Adâncirea diviziunii muncii, utilizarea muncii salariate reprezintă indicii cu privire la dezvoltarea germenilor relaţiilor capitaliste.”

În Transilvania şi în Banat, pe baza unei tradiţii mai îndelungate o dezvoltare particulară o cunoaşte mineritul. Prima maşină cu aburi este introdusă pe domeniul minier al Zlatnei în 1838. În 1845 se introduce trei asemenea maşini la Reşiţa. Ca urmare a perfecţionării tehnice, producţia de aur, argint, fier şi alte metale creşte necontenit.

Acest fapt favorizează dezvoltarea industriei manufacturiere. în Banat şi Transilvania se înfiinţează ateliere de fabricat unelte şi maşini agricole, manufacturi în producţia zahărului şi a textilelor. În Moldova şi Ţara Românească manufacturile aparţin boierilor şi negustorilor. Existau manufacturi de postav sau ţesături, de paste făinoase, de sticlă, de lumânări, de unelte agricole. Cu toate acestea, industria manufacturieră s-a dezvoltat pe scară redusă şi nu a acoperit toate ramurile pentru a alcătui o bază şi a crea o tradiţie de unde să se poată trece la industria maşinistă, de fabrică.

Începuturile industriei de fabrică au fost timide şi au apărut la mijlocul secolului al XIX-lea. La Bucureşti şi Iaşi au funcţionat primele mari mecanice (1846, 1848). Au luat fiinţă întreprinderi aparţinând industriei alcoolului şi berii, cele de postav, chibrituri, lumânări, sticlă, cărămizi, silitră. Lipsa condiţiilor nu a îngăduit ca aceste întreprinderi să se dezvolte continuu şi nici să ocupe o pondere însemnată în activitatea economică a Principatelor.

3. Comerţul

Cauză şi efect ale aceloraşi reglementări interne şi internaţionale, comerţul exterior şi interior cunoaşte dezvoltări semnificative.

a)Comerţul exterior înregistrează creşteri spectaculoase. Comerţul exterior al Moldovei şi Ţării Româneşti, luate împreună, este de 39,1 mil lei in 1832, 75,4 în 1850 şi de 178 în 1860, înregistrând o creştere de peste patru ori in mai putin de trei decenii. Aceasta dezvoltare s-a datorat şi modernizării porturilor Brăila, Galaţi şi Giurgiu şi uniunii vamale dintre Ţara Românească şi Moldova (1 ianuarie 1848).

Volumul total al mărfurilor importate din Anglia, Franţa şi Germania în 1850 pe cel al mărfurilor importate din Austria şi Turcia.

b) Comerţul interior cunoaşte dezvoltări însemnate, ca urmare a prevederilor Regulamentului Organic, care desfiinţa vămile interne, simplifica regimul juridic al comerţului şi regimul fiscal. Creşterile cantitative ale comerţului interior sunt însoţite şi de modificări de substanţă. Libertatea comerţului dinamizează întreaga viaţă economică şi socială.

Raport numeric între negustorii români şi străini (1811)

Nr. prăvălii Localitatea Negustori Sudiţi ruşi Sudiţi francezi Sudiţi germani

3238 Bucureşti 2442 272 130 394

531 Judeţe din Muntenia 395 16 34 86

236 Craiova 208 12 - 16

184 Jud din Oltenia 173 3 1 7

Total: 4389 3218 303 (9,4 %) 165 (5,12%) 503 (15,63%)

Sursa: Conf. univ. dr. Mihail Opriţescu – Istoria economiei, Editura ASE, Bucureşti 2005, pag 76

Observăm concentrarea comerţului în capital, iar în privinţa negustorilor sudiţi faptul că majoritatea erau supuşi germane.