Din istoria marinei comerciale românești

Student

În august 1916, România intrând în război pentru înfăptuirea unităţii naţionale, unele vase de pasageri au fost puse, după cum vom arăta în cele ce urmează, la dispoziţia Marinei aliate Ruse din Marea Neagră. Aceasta, aflată în plin proces de modernizare nu dispunea încă de crucişătoare uşăoare, vasele româneşti de pasageri cu viteza lor de 18 Nd dezvoltate de maşinile cu păcură, erau potrivite pentru a fi transformate în crucişătoare auxiliare .

Odată cu angrenarea României în vâltoarea războiului şi mai ales după căderea Turtucaiei, în situaţia înaintării armatelor inamice în Dobrogea, guvernul roman a hotărât să pună la dispoziţia guvernului rus, în baza unui contract de închiriere, un număr de nave grupate la Galaţi şi Măcin şi care formau aşa numitul „parc R” .

Prin referatul nr. 35 895 din 27 august 1916 înaintat Consiliului de Miniştri, ministerul Lucrărilor Publice, Angelescu, făcea cunoscuţi termenii viitorului contract şi cerea aprobarea încheierii lui. Referatul preciza printre altele: „Punându-ne în comunicare cu reprezentantul Ministerului Marinei Ruse, domnul comandor Schegloff, ataşatul naval rus din Bucureşti pentru afretarea celor şase cargoboturi S.M.R. - ,,Bucegi”, „Carapaţi”, „Turnu-Severin”, „Iaşi”, „Constanţa” şi „Dobrogea” pentru transporturi şi cedarea vaselor poştale „Dacia”, „Împăratul Traian”, „România”, „Regele Carol I” şi „Principesa Maria”, pentru a servi ca staţii de hidroavioane sau de crucişătoare la dispoziţia amiralului flotei ruse, s-au stabilit următoarele: Pentru fiecare din cargoboturile mari guvernul rus ne va plăti o chirie lunară de 150 000 lei, iar pentru fiecare din cele mici câte una de 80 000 de lei. Ne vor plăti vasele mari cu 6 000 000 de lei şi cele mici cu 2 500 000 de lei fiecare, în caz de pierdere sau nerestiruire 15 zile după deschiderea Dardanelelor şi se angajează a ne face toate transporturile din Marea Neagră şi Azov destinate statului nostru, pentru care le vom plăti navlu proporţional cu cheltuielile efective. În caz de nu vor putea transporta pentru noi, vom relua un vas mare şi două mici pentru trebuinţele noatre, guvernul rus angajându-se prin contract a le escorta. Tot personalul cargoboturilor va fi adus de guvernul rus, care va suporta toate cheltuielile. Noi vom ţine la bord, pe socoteala noatră câte un mecanic şi un maistru lemnar. Vasele poştale se pun la dispoziţia Amiralului flotei ruse cu tot personalul complet fără nici o chirie, dacă sunt întrebuinţate pentru scopul menţionat mai sus, iar pentru orice alt scop vor plăti 200 000 de lei pentru navele mari şi 100 000 de lei pentru ,,Principesa Maria” .

Un raport al Directorului general al S.M.R., către Direcţiunea a V-a Marină vine cu precizarea: „plata personalului de pe vapoarele poştale este în sarcina noastră, însă prin contract s-a prevăzut anume că Marina Imperială Rusă să efectueze această plată şi să o reţie din chiria ce ne-o datorează pentru cargoboturi; tocmai pentru că se prevedea imposibilitatea de a plăti noi personalul în chestiune” .

Deşi în mare parte aplicat, evenimentele din Rusia anilro 1917-1918 vor face ca nu toate clauzele acestui contract să poată fi respectate.

În urma aprobării Consiliului de Miniştri, exprimată în şedinţa din 30 septembrie 1916, au fost închiriate guvernului rus prin contractele încheiate cu S.M.R., şi socitatea „România”, 5 vapoare de pasageri pentru a fi transformate în crucişătoare auxiliare ale Flotei Ruse din Marea Neagră şi 9 vapoare de marfă pentru a fi întrebuinţate de Serviciul Transporturilor al acestei flote .

Odată cu predarea navelor comandanţii militari numiţi la începutul războiului pe vapoarele comerciale, au fost debarcaţi şi trimişi marinei militare, comanda preluînd-o Constantinescu Zalomit, pe „România”, Vasile Păun pe ,,Împăratul Traian”, Brînzei Dumitru pe ,,Dacia”, Ionescu Mihail pe ,,Regele Carol I” şi Chiriac Gheorghe pe ,,Principesa Maria” .

Recepţionarea vaselor s-a terminat la Brăila la începutul lunii octombrie 1916, după care ,,Flota Albă” a plecat din Dunăre sub comanda căpitanului de fregată Vinocurov, România având reprezentant la comandă pe căpitan-comandorul Mărgineanu Gheorghe, care avea sarcina să supravegheze predarea navelor în bune condiţiuni.

În ţară S.M.R. îşi va continua existenţa pe lângă Ministerul Lucrărilor Publice, păstrând în continuare legătura cu vapoarele sale prin corespondenţă. Comandorului Mărgineanu, întors în patrie i se va încredinţa funcţia de subdirector al S.M.R., sub direcţia comandorului Pavel Popovăţ.