,,Chestiunea orientală” sau ,,Criza orientală” a reprezentat o perioadă din istoria Europei caracterizată prin încercări de rezolvare a problemelor diplomatice și politice declanșate de decăderea Imperiului Otoman, odată cu înfrângerea otomanilor în Bătălia de la Viena din 1683. Mișcările de eliberare națională ale popoarelor din Imperiul Otoman au devenit, treptat, în decursul secolului al XIX-lea tot mai bine organizate .
România a fost afectată de ,,Criza orientală”, acestea implicându-se de voie sau de nevoie în acest conflict, având ca obiectiv obținerea independenței față de Imperiul Otoman. Lupta pentru independență a fost favorizată de redeschiderea ,,crizei orientale” în anii 1875-1876, odată cu revoltele și războaiele anti-otomane din Bosnia, Herțegovina, Bulgaria, Serbia și Muntenegru .
În vara anului 1875, izbucnește pe teritoriul Bosniei și Herțegovinei, o puternică răscoală a populației autohtone împotriva asupririi otomane, răscoală ce va căpăta un caracter național-religios . Revendicările răsculaților erau de ordin economic și administrativ, aceștia cerând scăderea impozitelor și renunțarea la impunerea unor noi taxe, organizarea elementului polițienesc al provinciei din autohtoni, înlăturarea abuzurilor funcționarilor, precum și egalitatea națională și religioasă, deoarece majoritatea moșierilor erau musulmani, iar țăranii erau creștini .
Factorii care au dus la aceste revolte au fost de ordin intern, însă acestora adăugându-li-se și factorii externi. Nu există îndoială ca cele două mari puteri europene, care aveau interese în această zonă să nu fi intervenit, vorbim aici de Rusia și Austro-Ungaria .
Istoricii sunt de părere că agenții diplomatici ai Rusiei au ridicat populația din Bosnia și Herțegovina la răscoală, iar România, Serbia și Muntenegru au servit ca bază de desfășurare a agitației panslaviste pentru a răscula aceste populații. De asemenea, împaratul austro-ungar, Franz Josef, în urma unei călătorii întreprinsă în Dalmația, a făcut afirmații că locuitorii Herțegovinei pot să se bazeze pe sprijinul său .
Revolta din Bosnia și Herțegovina a avut încă de la început un puternic ecou atât în Balcani, cât și în alte țări europene. La Paris s-a format un comitet de ajutorare a acestor mișcări naționale, din care făceau parte înalți clerici sârbi si croați, mai târziu comitete de ajutorare s-au format și în alte țări ale Europei precum Gemania, Rusia, Italia, etc., unde numeroși voluntari sârbi, muntenegreni, croați și sloveni s-au alăturat răsculaților .
Agentul diplomatic român de la Belgrad relata, la 11 august 1875, că pe străzile orașului umblau zilnic cete de voluntari înarmate cu puști, furnizate de către guvern, care se îndreptau apoi spre zonele de conflict din Balcani .
La izbucnirea răscoalelor, diplomația și clasa politică din România avea sa dea dovada de prudență în a face declarații în legătură cu evenimentele din acea zonă , adoptând o atitudine de expectativă, dorind ca statutul neutralității României să fie recunoscut și respectat de Marile Puteri europene .
1. Nichita Adăniloaiei, Independența naționala a României, București, Editura Academiei.
2. Constantin Căzănișteanu, Mihail E. Ionescu, Războiul Neatârnării României, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1977.
3. Dennis Hupchick, The Balkans from Constantinopole to Comunism, New York, 2004.
4. Nicolae Ciachir, Marile Puteri și România (1856-1947), București, Editura Albatros, 1996.
5. Sorin Liviu Damean, România și Congresul de Pace de la Berlin, București, Editura Mica Valahie, 2005.
6. Șt. Pascu, C.C. Giurescu, I. Ceterchi, Șt. Ștefănescu, Independența României, București, Editura Academiei, 1977.
7. Ferdinand Sghevill, A History of the Balkans, New York, Dorset Press, 1991.
8. Constantin Antin, Istorici Români și Străini despre războiul de independență al României (1877-1878), București, Editura Militară.
9. Dumitru P. Ionescu, Războiul de Independență a României și Problema Basarabiei, București, Editura Academiei Române, 2000.
10. Gheorghe Platon, Istoria Modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985.
11. G.D.Iscru, Istoria Modernă a României, București, Editura Nicolae Bălcescu, 1998.
12. Donald Quataert, The Ottoman Empire 1700-1922, New York, Cambridge University press, 2005.
13. Barbara Jelavich, Istoria Balcanilor secolele al XVII-lea și al XIX-lea, Institutul European, Iași, 2000.
14. *** Istoria Românilor, vol VII, tom I, București, Editura Enciclopedică, 2003.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
