Breaza - Stațiune balneo-climaterică

“Vino mândră pe furiş

La Breaza-n mestecăniş,

C-avem iarbă pentru oi

Şi umbră pentru noi doi.”

În partea de sud a munţilor Bucegi şi Gârbova, în plină zonă subcarpatică, pe o terasă situată în dreapta Prahovei, între Comarnic (la nord) şi Câmpina (la sud), la o depărtare de 103 km de capitala ţării, se găseşte situată Breaza, staţiune balneo-climaterică. Casele se risipesc pep ante, prin poieni şi livezi, ori sunt grupate în lungul terasei ce însoţeşte albia Prahovei pe o distanţă de opt kilometric dându-i aşezării chipul unui adevărat “Câmpulung prahovean”. Astfel, cartierele Nistoreşti, Frăsinet, Podu Corbului, Ograda, Surdeşti şi Irimeşti se răsfiră printer copaci, pe poieni şi dealuri, în timp ce Breaza de Sus, Capul Câmpului, Breaza de Jos, podu Vadului, Valea Morii, Valea Târsei şi Gura Beliei se grupează în lungul văilor sau al drumului ce străbate terasa de la nord la sud.

Despre Breaza s-a vorbit întâia oară în anul 1431, când domn al Ţării Româneşti era Alexandru Aldea I., unul din fiii lui Mircea cel Bătrân. Amănuntul e relatat într-un document din 1667 care era iscălit şi pecetluit pe fiecare faţă de foaie de Elena Cantacuzino. În “catastih” se menţionează modul cum era împărţită averea boeroacei.

A doua atestare documentară a obştei satului Breaza este din anul 1503, când registrele vigesimale braşovene menţionează pe un oarecare Neagoe din Breaza, prezent la Braşov cu diferite afaceri de negoţ.

O ciobăniţă numită Breaza…

Legenda spune că demult, prin părţile binecuvântate în care se află actuala staţiune balneo-climaterică Breaza trăia un cioban care îşi păstorea mioarele pe pajiştile de sub geana codrilor. Într-o dimineaţă, băciţa a pus la muls laptele fiert proaspăt şi, cuprinsă de oboseală – căci noaptea îi fusese fără somn din cauza drumului anevoios pe care îl străbătuse tocmai din Ţara Bârsei sau din Ţara Făgăraşului ori din cauza lupilor flămânzi ce dăduseră târcoale turmei – adormise. Laptele se umflă, dădu în foc şi o atinse pe obraz, lăsându-I câteva semen, pricină pentru care de atunci toţi semenii ei i-au zis Breaza .

Alţii spun că băciţa, fată de o rară frumuseţe, avea în cosiţele sale negre o şuviţă de păr alb şi era îndrăgostită de un schimnic tânăr şi frumos, un fost haiduc, pentru care doinea din fluierul său de răsunau văile. Hidronimul Valea Căruntei care desparte symbolic Breaza de Sus de Breaza de Jos nu este departe de adevăr.

În opinia filologilor, toponimul Breaza este de origine slavă, însemnând în traducere mesteacăn sau pădure de mesteceni. Prezenţa pâlcurilor de mesteceni pe raza localităţii, relicve ale mestecănişului de odinioară ce îmbrăcau terasa şi versanţii Prahovei în zonă, poate să explice toponimul.

Jocul popular “Ca la Breaza” are note aproape identice cu jocul “Breaza” de Făgăraş, asemănare ce derivă din originea lor comună.

Hanul Brezii

Hanul Brezii funcţiona în Breaza de Sus, pe locul ce s-a păstrat în toponimie ”La cârciumile boiereşti”, iar mai apoi “la Lina lui Bondoc”, în apropierea clădirii în care era vama, pe locul în care se înalţă azi Casa de Cultură a oraşului. Era o construcţie solidă din bârne şi se sprijinea pep e temelie de piatră, iar dedesubt era beciul. Interiorul se compunea din cinci odăi în care se odihneau oaspeţii, salonul cel mare în care se ospătau şi, tot aici, se ţinea duminica hora satelor Breaza de Sus şi Breaza de Jos. În anul 1833, Hanul Brezii a fost rechiziţionat de ştabul oştirii ruseşti, generalul maior Bighilov, pentru cazarea soldaţilor ruşi bolnavi ce veneau la băile minerale de aici. În jurul Hanului domnesc, începând din 1789, se ţinea târgul săptămânal înfiinţat printr-un hrisov domnesc emis de cancelaria statului feudal Ţara Românească, ân timpul domniei lui Constantin Hangerliu.

Stăpânit mulţi ani de Scarlat Grigore Ghica, Domnul ţării Româneşti, în proprietatea căruia a trecut pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Hanul “Trei sarmale”, precum l-au botezat localnicii a fost slujit de hangii pătimaşi care i-au dat faimă şi căutare. Aici poposeau musafiri veniţi tocmai de la Constantinopol, dar se ospătau adesea aici şi B. P. Haşdeu, N. Grigorescu, I. L. Caragiale şi C. Hodoş.

De la târgul săptămânal la bâlciul anual

Dintre tărgurile prahovene, cel din Breaza, deşi destul de vechi, atestat documentar în 1789, a fost, cu siguranţă cel mai puţin amintit. Târgul de aici se ţinea pe locul rămas în conştiinţa brezenilor “Cârciumile boiereşti”. Târgul săptămânal din Breaza a funcţionat şi în secolul nostrum până în momentul când s-a construit în centrul comunei Breaza de Sus piaţa unde producătorii şi meşteşugarii îşi expuneau spre vânzare produsele lor. După anul 1900, târgul săptămânal a început să decadă, locul lui fiind luat de Bâlciul anual care se ţine în ziua de 14 octombrie, cunoscut sub numele de Bâlciul Vinerii Mari sau al Sfintei Cuvioase Parascheva.

1. Matei Stăncioiu , Emanoil Copăcianu, “Breaza”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1985

2. Matei Stănciouiu, Ioan Cărpean, Ion Popa, “Breaza – Staţiune balneo-climaterică”, Casa de Editură UMC, Bucureşti