Bătălia de la Tătărești

Localitatea Tătăreşti este una din vechile aşezări ale judeţului Satu Mare. Ea se află situată în partea de sud-sud-est a judeţului Satu Mare la limita de contact dintre două unităţi geografice bine distincte: Câmpia Someşului şi Dealurile şi Culmea Codrului (Munţii Făgetului).

Tătăreştiul este poziţionat în teren la 38 km sud de municipiul Satu Mare, în imediata vecinătate, este înconjurat de sate care, în timpul celui de al doilea război mondial au fost în mare suferinţă şi ele, Tireac, Necopoi, Cărăşeu, Viile Satu Mare.

Satul Tătăreşti care, iată că are şi o legendă proprie, se numără printre vechile vetre româneşti în care conştiinţa naţională, precum şi spiritualitatea românească, descendentă a latinităţii de sorginte romană, nu au trăit niciodată momente de necunoaştere sau incertitudini. Tătăreştenii au fost întotdeauna cunoscători ai originii lor şi sunt convinşi şi astăzi, şi se mândresc cu românismul care răsuflă la tot pasul, în mod decent şi cu modestia ţăranului român, temeinic aşezat pe vatra sa. De aici, din această conştiinţă a sa, rezultă atât cultura spirituală şi materiali pe care şi le-a creat, cât şi eroismul manifestat pe câmpul de luptă, mergând până la sacrificiul suprem, atunci când ţara i-a chemat. Mărturie stau numele inscripţionate pe frumosul monument amplasat in zona centrată a satului.

Tătăreştiul, care în zilele noastre se străduieşte să ţină pasul cu progresul general al satelor româneşti, în decursul unei istorii nu prea îndepărtate, respectiv a perioadei pe care ma străduiesc să o prezint, avea aspectul unei aşezări mici şi modeste, cu case mici şi joase, cu streaşina la înălţimea unui stat de om. Din rândul ţăranilor s-au detaşat unii oameni mai îndemânatici, care au reuşit să-şi însuşească unele meserii de care satul avea nevoie pentru ridicarea unor construcţii sau alte obiective.

Populaţia satului Tătăreşti a fost stabilă, de la începuturi şi până astăzi, indiferent de vremurile care au trecut peste aceşti oameni, ei au fost mereu legaţi de pământ, deoarece ocupaţia lor principală era agricultura, multă vreme unica sursă de existenţă şi trai.

Un eveniment foarte important petrecut în zona şi care a avut un impact foarte marcant asupra populaţiei a fost lupta purtată de armata română în anul 1944 in contextul celui de-al doilea război mondial in drumul spre eliberarea ultimei brazde de pământ românesc.

Au fost zile de coşmar, 19 Octombrie – 25 Octombrie 1944, trăite de localnici având şi astăzi întipărită în minte imaginea acelor vremuri cutremurătoare. Pentru eliberarea părţii de Nord – Vest a Transilvaniei au luptat şi în cele din urmă ieşind victorioase Armata a IV-a română, Compania a 5-a din cadrul Regimentului 2 infanterie, Corpul 6 armată.

Cercetând cu atenţie Jurnalul de Operaţii al acestui corp de armată, vom putea urmări traseul parcurs, acţiunile de luptă întreprinse, conceperea şi schimbarea tacticilor de luptă, în funcţie de teren şi de mişcările făcute de inamic, şi altele.

În noaptea de 18 spre 19 octombrie, când unele unităţi şi subunităţi ale Diviziei 9 infanterie purtau lupte grele în zona codrului, respectiv la Archid, Chilioara sau Leleiu, Divizia 3 infanterie, trecută temporar în rezerva Armatei 4 române, staţiona în zona Mocirla, Borla, Hereclean, Crişeni.

În dimineaţa zilei de 19 octombrie, Diviziile 9 şi 18 infanterie, aflate în linia întâia, au reluat înaintarea, distrugând până la ora 12 rezistenţele inamice din Leleiu şi de pe Dealul Torveanu. Demn de remarcat este faptul că în timpul acestor acţiuni inamicul a suferit importante pierderi umane şi materiale.

In vederea realizării scopului propus, Corpul 6 armată va înainta cu două divizii în linia întâi şi cu trei divizii în spatele acestora. Va instala posturi regularizatoare de circulaţie, cu ofiţeri.

Asaltul va începe în zorii zilei de 20.

După ce pocnetul armelor a încetat de tot, timp de câteva zeci de minute, peste satul Tătăreşti s-a aşternut liniştea.

Ziua a pus stăpânire peste întregul orizont, iar satul se înfăţişa în forma sa reală, înspre tabăra din deal vine în pas alergător, gâfâind din greu, un soldat care transmite ordinul comandantului de companie, ca întregul convoi să coboare în localitate.

Localnici erau surprinşi că seara, când s-au culcat, satu! gemea de nemţi, iar dimineaţă, când s-a făcut de ziuă, se trezeau cu românii. Bucuria eliberării, pe care o manifestau localnicii, nu a fost de lungă durată, pentru că încă în cursul acelei dimineţi duşmanul a contraatacat de patru ori.

Oamenii priveau înspăimântaţi, din ascunzişuri, cum toată agoniseala lor de o viaţă se transformă în scrum şi cenuşă, în grămezi de moloz. Privind această imagine de coşmar, nu puteai să nu te întrebi: oare nu e prea multă durere şi distrugere pentru un sat atât de mic?

La un moment dat tirul artilerie a încetat.Oameni si ostaşi au inceput să răsufle uşuraţi. Credeau ca duşmanul s-a săturat sa mai bombardeze sau, de ce nu, s-ar fi plictisit. Dar, vai, s-au înşelat, căci de pe Dealul Moşinii şi din Pădurea Rodina au început să coboare înspre sat soldaţi nemţi câtă frunză şi iarbă, încât îţi lăsa impresia că toată armata Germaniei a fost masată aici. Oamenii priveau acest spectacol sinistru, aducător de moarte, cu multă îngrijorare.

Situaţia a devenit deosebit de grea, întreg batalionul deschide foc continuu, pe care îl aruncă asupra duşmanului. Nemţii parcă nici nu se sinchiseau de gloanţele românilor, care le şuierau pe la urechi. Ei veneau, veneau, în grupuri nesfârşite. Acum, a intrat în panică şi populaţia locală, care, văzând groaznicul pericol, ce în mod sigur se va revărsa şi asupra lor, a început să reacţioneze pozitiv. Astfel că mulţi bărbaţi, tineri sau vârstnici, au părăsit buncărele şi au cerut ofiţerilor arme, pentru a lupta alături de soldaţi. Şi au luptat, nu s-au făcut de ruşine.

Luptele au continuat până la lăsarea întunericului, când nu se mai vedea nimic. S-au întrerupt în avantaj pentru nemţi, dar nu erau câştigate încă de tot. Astfel că a doua zi, 21 octombrie 1944, au fost reluate de către nemţi, care urmăreau distrugerea totală a batalionului român. Până seara, cu tot eroismul de care au dat dovadă ostaşii români, susţinuţi şi de localnici, Batalionul 2, din Regimentul 2 Dorobanţi, a fost distrus de către o forţă mult superioară numeric, tehnic şi tactic.

Despre această ultimă parte a luptei, Vasile Maier participant civil activ îşi aminteşte:

"A fost o luptă ce nu am pomenit în viaţa mea. Luptau soldaţii noştri cu un curaj şi cu o forţă pe care nu ai fi putut-o bănui. Printre soldaţi puteai vedea şi mulţi civili din sat. însă eram năpădiţi din toate părţile de nemţi, care ne copleşeau prin superioritate numerică. Lupta a durat până seara la orele 18, când a urmat un "spectacol" îngrozitor: nemţii, învingători de data aceasta, se răzbunau cumplit pe prizonieri, călcând cele mai elementare legi ale războiului. Abia atunci am reuşit să le cunoaştem adevărata faţă. Prizonierii erau bătuţi cu armele în cap până cădeau la pământ, morţi. Chiar şi după ce erau morţi mai trăgeau cu armele în ei.

batalia de la tataresti din 1944