Autonomii Locale și Instituții Centrale în Spațiul Românesc

Moldova

Constituirea statului medieval Moldova a fost considerată de tradiţia istorică, ca produsul unui dublu « descălecat »

Formaţiuni prestatale

Şi în spaţiul de la est de Carpaţi, izvoarele istorice menţionează existenţa unor formaţiuni politice prestatale. Astfel, pentru sec. XII documentele papale sau cele emise de cancelaria Ungariei amintesc de „ţara brodnicilor” şi „ţara volohilor”, cronicile ruseşti amintesc de o „ţară a berladnicilor”, iar pentru sec XIII de „ţara bolohovenilor”.

Regele Ludovic de Ajou va încerca să-şi extindă stăpânirea asupra teritoriilor est-carpatice străbătute de un important drum comercial, fără succes, izbindu-se de rezistenţa autonomiilor locale. În sec. XIII s-a impus dominaţia tătarilor, exercitată îndirect prin intermediul căpeteniilor locale.

Pentru a-şi apăra hotarele dar şi pentru a anihila această dominaţie, regele Ugariei înfiinţează o marcă sub conducerea voievodului maramureşean Dragoş, dependent de regele Ungariei cu capitala la Baia.

Potrivit tradiţiei acest eveniment coincide cu primul descălecat(1345-1354)

În 1359 s-a produs o revoltă împotriva Ungariei în fruntea căreia s-a aflat un cneaz din Maramureş, Bogdan, care îi alungă pe urmaşii lui Dragoş, supuşi Ungariei şi creează statul independent Moldova, (1364-1365).Această etapă coincide, conform tradiţiei istorice celui de-al doilea descălecat.

Consolidarea noului stat se va produce în timpul domniei urmaşilor lui Bogdan: Laţcu, Petru I Muşat(1376-1391) şi Roman I(1391-1394)

Petru I inaugurează tradiţia depunerii jurământului de credinţă (26 sept 1387) faţă de regele Poloniei Vladislav Jagello, pentru a contracara tendinţele expansioniste ale Ungarie. Tot el înfiinţează o mitropolieortodoxă cu sediul la Suceava, care va fi recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol abia în timpul lui Alexandru cel Bun(1401).

În timpul lui Roman I Moldova de jos se va unifica cu Moldova de sus asigurând desăvârşirea teritorială a Moldovei. El se va intitula „stăpânitor al Ţării Moldovei de la munte până la mare”.

Dobrogea

Şi în spaţiul dintre Dunăre şi mare se produce procesul de unificare a formaţiunilor politice apărute în sec X(jupan Dimitrie consemnatîntr-o inscripţie de la Mircea Vodă, şi jupan Gheorghe menţionat la Basarabi) şi secXI( formaţiunile politice ale lui Tatos, Satza şi Sestlav, menţionate de Ana Comnena în lucrarea sa Alexiada).

Nucleul viitorului stat l-a constituit Ţara Cărvunei(Cavarna), în fruntea căreia se afla la mijlocul sec XIV, Balica. Urmaşul acestuia, Dobrotici(1354-1386) pune bazele noului stat prin unificarea formaţiunilor politice din acest teritoriu. El primeşte titlul de despot din parte Imperiului Bizantin. Urmaşul său, Ivanco(1386-1388) iese de sub stăpânirea bizantină, bate monedă proprie şi încearcă să facă faţă primelor atafcuri ale turcilor. În 1388, Mircea cel Bătrân alipeşte Dobrogea la Ţara Românească, pe care o stăpâneşte până în 1417(sau 1420) când esre cucerită de turci. Dobrogea va rămâne sub stăpânire otomană până în 1878.

Structuri instituţionale

Transilvania

Organizarea administrativ-teritorială a Transilvaniei:

- Comitate maghiare conduse de comiţi;

- Scaune secuieşti organizate cu scopuri militare în partea răsăriteană a Transilvaniei, în număr de şapte;

- Scaune săseşti: şapte la numar, cel mai important fiind scaunul Sibiului;

- Districte săseşti: două (Braşov şi Bistriţa);

- Scaunele săseşti şi cele două districte s-au organizat în sec. XV într-o organizaţie teritorială şi politică autonomă (scoasă de sub jurisdicţia voievodului) numită Universitatea Saşilor.

- Districtele româneşti: numite iniţial ţări (terra), îşi aveau originea în fostele organizaţii autohtone ale românilor, erau situate în regiunile de graniţă, în Banat, în Făgăraş, sau Hunedoara. Un district românesc cuprindea un număr de cnezate şi voievodate locale, ce se conduceau după dreptul lor străvechi.

Între sec XIII şi 1541, Transilvania a fost un Voievodat cu o largă autonomie aflat sub stăpânirea Ungariei

Organizare institutionala:

Voievodul: prerogative limitate (nu era singurul stapanitor)Era numit şi revocat de rege.

Atribuţii: - judecătoreşti

- militare (comandant militar)

- administrative (guvernator)

Sfatul voievodului: Vicevoievodul, comiţi, notari;

Atributiile vicevoievodului:

- rol consultativ

- indeplinea funcţii publice sau la curtea suveranului

- conducea Transilvania in lipsa voievodului

- atributii uneori administrative, legislative, judecatoresti.

Congregaţii generale: adunări reprezentative compuse din reprezentanţii nobilimii maghiare, clerului catolic, patriciatului săsesc, fruntaşilor secuilor.

Era convocată de rege sau de voievod. Românii erau în majoritate aserviţi si nu aveau dreptul de a participa la aceste adunări, începândi din 1437. Naţiunea română va deveni o naţiune tolerată, fără drepturi politice şi sociale.

Între 1541-1699 Transilvania devine Principat autonom sub suzeranitate otomană.

Organizare instituţională:

- Principele(care va înlocui funcţia de voievod) era numit de Dietă( o adunare a privilegiaţilor care a înlocuit treptat congregaţiile nobiliare) şi confirmat de Sultan.

- Sfatul Principelui: format din 12 membri aleşi din rândul naţiunilor privilegiate (câte 4 din fiecare): nobilii maghiari, patriciatul săsesc, fruntaşii secuilor, condiţionat de apartenenţa la una dintre religiile recepte (catolică, luterană, calvină, unitariană).

- Dieta: compusă din 150 de membri, se întrunea de două ori pe an. Formată din reprezentanţii naţiunilor privilegiate (maghiari, saşi, secui), hotăra în chestiunile de interes general.

După 1699, odată cu instalarea stăpânirii habsburgice, împăratul prelua şi titlul de principe, iar conducerea Transilvaniei nu mai era sigurată de Dietă, ci de un Guberniu condus de un guvernator militar, în timp ce Cancelaria aulică de la Viena coordona conduceerea principatului.

Ţara Românească şi Moldova

Domnia şi biserica au fost principalele instituţii ale statelor medievale româneşti.

Organizarea administrativ-teritorială

Ţara Românească: principalele unităţi administrativ-teritoriale erau ‘judeţele’, conduse de reprezentanţi ai domnului, ‘judeţi’ cu funcţii administrative, judecătoreşti.

În Moldova se întâlnesc ‘ţinuturi’, conduse de un ‘staroste’ sau ‘pârcălab’

Organizarea judecătorească:

Justiţia se realiza pe baza legilor nescrise, Jus Valachicum, dreptul strămoşesc, legea pământului, dreptul românesc.

Instanţe de judecată :

- La nivelul obştii şi oraşului: jurătorii şi judele

- Pe moşie: boierul;

- La nivel de judeţ/ţinut, reprezentanţi ai domnului;

- Sfatul domnesc

- Domnitorul, cu drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor.