In acest eseu, voi incerca sa clarific daca exista sau nu un conflict intre valoarea istorica si cea de vechime a unui monument istoric si daca sunt in totalitate contradictorii. In analiza mea, voi tine cont de ideile dezbatute de Cesare Brandi si de precursorul sau Alois Riegl.
In lucrarea lui Alois Riegl locul central il ocupa valorile monumentale. Definirea monumentelor istorice, a tipurilor si a modurilor lor de aparitie, a valorilor si a semnificatiilor pe care ele le contin, sunt urmarite de catre autor in lucrarea intitulata Cultul modern al monumentelor.
Inainte de a trece la subiectul propriu-zis al acestui eseu, consider necesar a face cateva precizari referitoare la notiunea de monument. Alois Riegl intelege prin monument o opera creata de mana omului si edificata in scopul precis de a conserva pentru totdeauna prezent si viu in constiinta generatiilor viitoare memoria unei anume actiuni sau a unui anume destin.
Autorul vorbeste in lucrarea sa si despre o a doua categorie de opere. Acestea au fost create cu scopul de a servi unor lucruri practice. De-a lungul timpului si acestea au dobandit valori si semnificatii importante pentru societatea contemporana.
In continuare voi incerca sa definesc conceptele de valoare de vechime si valoare istorica a unui monument, asa cum apar ele la Alois Riegl.
2. VALOAREA DE VECHIME
Alois Riegl considera ca in primul rand valoarea de vechime se diferentiaza de valoarea de contemporaneitate prin imperfectiunea operelor. In timp ce operele moderne sunt stralucitor de noi, la o opera veche se observa tendinta de disolutie a formelor si a culorilor. Atat omul cat si natura produc individualitati distincte. Artistul organizeaza intr-o anumita unitate armonioasa , unica, un ansamblu de elemente dispersate din natura. De indata ce creatia individuala a omului a prins forma, ea incepe sa suporte activitatea distructiva a naturii. Urmele acestei activitati distructive a naturii, prin agentii sai mecanici si chimici sunt importante deoarece ne permit sa recunoastem ca un anume monument apartine unei anumite perioade.
Cultul valorii de vechime nu este interesat de conservarea monumentului in starea sa originara. Din punctul de vedere al adeptilor valorii de vechime trebuie evitata cu orice pret interventia arbitrara a mainii omului asupra starii monumentului. Ei afirma ca degradarea naturala creeaza o anumita impresie de purificare. Unii teoreticieni ai valorii de vechime resping orice actiune de conservare, orice restaurare. Vad in aceste operatii o interventie nejustificata in contra derularii fortelor naturii. Alois Riegl subliniaza aspectul ca liberul joc al fortelor naturale va finaliza prin distrugerea totala a monumentului.
Ruina este considerata ca fiind pitoreasca. Cesare Brandi considera ca valoarea de vechime are functie estetica. In instanta estetica, ruina trebuie sa fie tratata ca ruina, iar interventia care se efectueaza asupra ei se va limita la conservare, excluzand reintegrarea. Valoarea de vechime se adreseaza sensibilitatii. Autorul este constient ca valoarea de vechime are prioritate fata de celelalte valori ale operei de arta, desi ii vede si neajunsurile. El vede cultul valorii de vechime lucrand spre propria sa pierire. Valoarea de vechime este foarte usor de recunoscut. Oamenii simpli sunt capabili sa recunoasca un obiect vechi, sa il distinga de unul nou.
3. VALOAREA ISTORICA
Contrar valorii de vechime, unde interesa doar marca fortelor distructive ale naturii, valoarea istorica se refera la stadiul initial al operei. Valoarea istorica este cu atat mai mare cu cat este capabila sa dezvaluie cu mai mare precizie starea originara in care s-a desavarsit monumentul. In timp ce in cazul valorii de vechime alterarile si degradarile jucau un rol important, pentru valoarea istorica ele nu sunt nimic mai mult decat niste factori perturbatori.
Si valoarea istorica, in principiu, considera monumentul original ca de neatins. Ea are, insa, cu totul alte motive decat valoarea de vechime. Nu-si propune sa conserve amprentele imbatranirii, a deformarilor si alterarilor provocate de agentii naturali, ci isi propune a conserva un document cat mai autentic posibil, pentru cercetarile viitoare ale istoricilor de arta.
Cesare Brandi afirma
1. Brandi, Cesare, Teoria restaurarii, Editura Meridiane, Bucuresti, 1996.
2. Riegl, Alois, Cultul modern al monumentelor (Esenta si geneza sa ), Bucuresti, 1999.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
