Arta renascentista este o forma de comunicare si difuzare a conceptiilor deja existente in societate. Renasterea italiana a stimulat creativitatea si diversificarea formelor de expresie artistica, evidentiind geniul individual al creatorului; nu intamplator aparuse conceptul de artist tocmai acum. Desi proveneau din toate mediile sociale, artistii (arhitecti, sculptori si pictori) au fost uniti de ideea omului universal spre care au aspirat; Bremante, Rafael, Leonardo da Vinci sau Michelangelo se numara printre cei care ilustreaza acest ideal. Vietile tuturor acestor artisti au fost studiate de Giorgio Vasari (architect si pictor), care de altfel a introdus conceptul de Renaştere, ce desemnează atât un stil artistic, cât şi o perioadă din evoluţia artei, impunându-se pentru că atrage atenţia asupra unui important aspect al artei din secolele XV–XVI, şi anume reînnoirea acesteia sub semnul întoarcerii la valorile şi limbajul Antichităţii greco-romane. Aşadar, termenul de Renaştere provenit din limba franceză (“Renaissance”) a fost pus în circulaţie întocmai pentru a însemna reînnoirea artelor. De-a lungul timpului însă, în privinţa ei s-au născut multe puncte de vedere diferite, explicate prin complexitatea problemelor şi fenomenelor pe care le cuprindea. În schimb, Renaşterea a reuşit să fie apreciata de cercetători ca fiind o adevărată auroră în istorie, caracterizată prin adevărate explozii spirituale şi materiale, precum şi printr-o efervescenta culturala. Printre altele, cauzele aparitiei sale au fost determinate de acumularea cunostintelor noi, intr-o nevoie de adevar si rationalitate desprinse din renuntarea la dogme, intr-o nevoie a întoarcerii la valorile culturale ale antichitatii si a afirmarii nestingherite a individualitatii umane.
Ne intereseaza etapa de maturitate a Renasterii, precursoare Umanismului (faza sa incipienta) si ulterioara Reformei, si aceasta pentru ca in Renasterea propriu-zisa se manifesta cel mai pregnant transformarile generale ale Renasterii, cultura dobandind o mai mare autonomie fata de antichitate. Il avem in vedere pe Leonardo DaVinci – un adept ultra-cunoscut al filosofiei renascentiste, puternic influentate de dezvoltarea statelor, cand s-au pus bazele experimentului si aplicatiilor matematice. Ea este umanista, fiind orientata spre studiul omului; totodata, se caracterizeaza prin apelul la experienta si prin cercetarea naturii fara prejudecati, adica prin proclamarea libertatii de gandire.
Leonardo DaVinci a trait intre 1452 - 1519, fiind unul dintre reprezentantii de seama ai gandirii renascentiste, un adevarat titan de care perioada se pare ca a avut nevoie. DaVinci nu a elaborat un sistem filosofic propriu-zis, dar a fost un remarcabil ganditor care a tras concluzii teoretice in urma numeroaselor sale observatii si experimente. Este cel care face pasul hotarator in abandonarea principiului autoritatii in stiinta, interpretand natura prin propria intelepciune; cere ca gandirea sa fie proprie si pretinde trecerea de la declaratia abstracta a cunostintelor privind demnitatea omului, la afirmarea valorii. Refuza intelepciunea gata facuta si propune contactul direct cu natura, cercetata prin observatii si experienta, dar si prin ratiune, care este cristalizata in modelele matematicii. Leonardo considera ca cea mai importanta problema a stiintei este natura. In acest sens, el aduce o contributie importanta la teoretizarea si aplicarea metodei stiintifice, la baza careia trebuie sa stea experienta. El ii critica pe filosofii speculativi, care sunt reprezentantii unei false stiinte; nu poate spune ca o stiinta este adevarata atunci cand incepe si se sfarseste in mintea umana. Leonardo formuleaza rezultate specifice ale metodei experimentale, valabile inca si astazi, printre care se numara repetarea in mod sistematic a experientei, inainte de a face generalizari. Leonardo pune accentul pe observatii si experienta, fara sa neglijeze si rolul intelectului in cunoastere, responsabil totusi cu descoperirea cauzelor si legilor care guverneaza fenomenele. El clarifica problema dintre teorie si practica, considerand ca practica este cea subordonata teoriei; studiaza intai stiinta, apoi practica nascuta din aceasta. De asemenea, Leonardo a acordat o importanta deosebita matematicii, spunand ca aceasta ofera adevaruri sigure si necesare. In domeniul artistic apare ca un adevarat inovator al artei din sec. al XV-lea iar tablourile sale (Monalisa, Cina cea de taina, Buna vestire, Madona si pruncul) sunt adevarate opere nemuritoare. Pe cateva dintre ele le vom comenta in continuare.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
