“… fiecare mestesugar, din orice mestesug ar fi, sa practice mestesugul sau si sa se hraneasca din el,fara sa se amestece in treburile negustorilor si al altor mestesugari ci sa se multumeasca cu mestesugul sau si sa-si castige prin el hrana si imbracamintea.”
6 iulie 1444 – Document emis de Iancu de Hunedoara – Voievodul Transilvaniei
Breslele in Sibiu .
În perioada medievală, Sibiul a fost centrul
economic în Transilvania. Primea breaslă
datează din 1367, breasla tăbăcarilor, primul
statut al breslelor funcţionează din 1376, când
sunt datate 19 asociaţii de meşteşugari, ale
caror membri practicau 25 de meserii. Din
documente reiese ca in aceeasi perioada, in
Ulm se inregistrau 17 bresle, in Ausburg, 15,
iar in Strassbourg, 25. Numarul acestor bresle
va spori in urmatoarele secole, puterea
economica pe care o va dezvolta cetatea
medievala fiind unul dintre atuurile prin care
aceasta a rezistat asediilor si atacurilor
repetate ale ostirilor otomane si tatare.
Anvergura cu care se dezvolta Sibiul medieval
s-a datorat, in mare parte, statutului de
privilegiat de care dispuneau negustorii sasi.
Aceste privilegii le-au fost acordate de Regele
Andrei al II-lea, in documentul din 1224, "Bula de aur a sasilor" . Actul regal prevedea ca acestia erau scutiti de taxe vamale pe intreg teritoriul regatului, puteau tine targuri fara a plati vama, aveau acces la exploatarile de sare, aveau dreptul de a bate o moneda proprie orasului, dreptul de depozit pentru comertul cu tara Romaneasca, iar, din 1376, si dreptul de organizare a mestesugurilor in bresle. In schimb, aveau fata de coroana maghiara obligatii militare si fiscale. Printre aceste obligatii era si aceea de a asigura paza cetatii. Fiecare breasla trebuia sa pazeasca o anumita portiune de zid, un turn sau un bastion. Multe dintre aceste turnuri care s-au pastrat in picioare, poarta numele breslelor care le-au intretinut. Spre exemplu, Poarta Ocnei era luata in grija Breslei Cizmarilor. Alte turnuri au adoptat, in timp, numele breslelor care le aveau in ingrijire. Amintim printre ele Turnul Panzarilor, Turnul Dulgherilor, Turnul Olarilor si Turnul Pielarilor. Aceste turnuri aveau in marea lor majoritate si rol de depozit pentru materiale sau marfuri. In Orasul de Jos, unde zidurile cetatii au disparut, se pot vedea inca cele doua turnuri: Turnul Pulberariei si Turnul Pielarilor. Primul dintre ele, situat acum pe srada Vopsitorilor, a fost ridicat la mijlocul secolului al XVI-lea si avea rol de depozitare a prafului de pusca, pe care, in acea perioada, Sibiul il schimba in alte orase transilvanene. Turnul Pulberariei avea, insa, si rol de aparare in cadrul complexului in care se inscria si Poarta Ocnei si Turnul Pielarilor, care a fost construit in 1638. Acesta facea parte din a doua parte a centurii de aparare a Orasului de Jos. Pentru a servi ca depozit, acesta a fost ridicat pe o baza octogonala, care castiga, in felul acesta, spatiu pentru folosul dublu: depozitare si paza.
Conducerea breslei era deţinută de staroste, însă din staff-ul de conducere mai făceau
parte: parintele calfelor, un notar şi un controlor. Pentru a fi incluşi în bresle, tinerii
trebuiau să îndeplinească mai multe condiţii: să fie saşi, legitimi, bărbaţi şi născuţi în
Sibiu. Până la statutul de meşter, trebuiau parcurse alte două etape: ucenic şi calfă.
Ucenicia durează o perioadă de 2-4 ani, este parcursă sub autoritatea meşterului.
Certificatul de ucenic este înmânat în cadru festiv, cu o masă pe care ucenicul trebuia
să o dea pentru membrii breslei respective. Odată încheiată această etapă, intra
într-o nouă etapă de pregătire, cea de calfă. Aventura vieţii de calfă este călătoria pe
care trebuia să o parcurgă în oraşe vestite, învăţând tehnici noi de realizare a meseriei
de la alţi meşteri. Odată ajunşi în oraşul nou, trebuiau să se prezinte la părintele
calfelor, care trebuia să le găsească un meşter care să îi preia. La întoarcerea acasă, calfa
trebuia să realizeze lucrarea de meşter, şi era primit în breaslă. Cea mai veche asociaţie a
calfelor era cea a calfelor de cizmari din 1484. Breslaşii erau obligaţi să participe la slujba
bisericească şi se aşezau în strane în ordinea rangului.Breslele au avut atât rol economic,
cât şi social (întrajutorarea membrilor breslei şi a familiilor lor) şi militar (membri ei asigurau armamentul zi paza unuia din turnurile oraşului). Cele mai importante bresle, asigurau accesul prin porţile oraşului (la Sibiu - cizmarii, croitorii, cojocarii şi măcelarii).Primele bresle care foloseau ca material de lucru metalul – lăcătuşierii, potcovarii, cuţitarii, securarii, cositorarii, arămarii. Numărul de piese aparţinând acestor bresle este scăzut pentru că majoritatea au fost topite în război pentru a fi realizate tunuri.Breasla aurarilor nu a fost inclusă între cele 19 atestate în 1376, deşi activa la vremea respectivă în oraş. Breasla aurarilor din Sibiu a fost un model şi coordona Uniunea breslelor de aurari din Transilvania. Unul din cei mai importanţi meşteri aurari este Sebastian Hann, care vine în Sibiu în 1675 şi produce revigorarea acestui meşteşug.
Breasla tâmplarilor avea un număr mai mic de meşteri, fapt explicat prin aceea că nu oricine îşi permitea mobilierul realizat de aceştia. Tâmplarii executau de asemenea piesele de mobilier pentru bisericile din Transilvania. Dogarii au o importanţă deosebită în rândul meşteşugurilor medievale. Ei au trebuit să blocheze concurenţa meşterilor din alte oraşe, însă au obţinut şi de la autorităţi multe privilegii. Breasla rotarilor este apreciată şi în Ţările Române, de unde elitele îşi comandau trăsuri, căruţe, care etc.
Breslele care prelucrau pielea sunt consemnate din primul statut al breslelor: pielari, tăbăcari, cismari etc. Breslele cizmarilor şi cojocarilor sunt unele din cele mai importante din Sibiu. Piesele realizate de ei erau de bună calitate, fiind comandate chiar de domnitorii şi boierii de dincolo de Carpaţi.Breslele ţesătorilor, mai ales croitorii erau considerate unele din cele mai puternice din oraş ca număr de meşteri şi ca putere economică. Din sec XV croitorii erau împărţiţi în cei care făceau haine la comandă şi cei cu „haine gata”. În 1752, „Regulamentul ţinutei şi al poliţiei” stabilea pentru fiecare categorie socială ce haine trebuie să poarte. Populaţia era împărţită în 9 categorii şi doar prima dintre ele era exceptată de la regulament. Nerespectarea regulamentului atrăgea plata de amenzi.Breslele – Asociatii de mestesugari; forme tipice de organizare profesionala a mestesugurilor in Evul Mediu, formate din mesteri, patroni, calfe si ucenici, care apartineau aceleiasi branse sau unei branse inrudite.
o prezentare power point despre breslele sibiene cu imagini si informatii . proiect prezentat in cadrul scolii in partenerial cu muzeul din Sibiu .
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.