Arta gotică

Spre deosebire de arta romanica ce a fost creata, conditionata si dezvoltata in principal in ambianta monastica, arta gotica este preeminent urbana.

Catedrala Notre-Dame din Paris, construita intre 1218-1235. Fatada este

de un geometrism perfect, dar cu cele doua turnuri neterminate.

Se spune de obicei ca o constructie romanica este masiva, greoaie scunda, sobra in elemente decorative, intunecoasa si simpla in structura ei; si ca, dimpotriva, o biserica gotica are o structura complicata, cu aparenta usoara si aeriana, cu un interior bine luminat si manifestand, intregul edificiu, o tendinta marcata spre verticalitate. Asemenea definitii sunt arbitrare, inadecvate, si in orice caz, nu pot fi absolutizate. Multe biserici gotice (Francis Salet) sunt scunde, simple ca structura arhitectonica, intunecoase si foarte sobru ornamentate; dimpotriva, multe biserici romanice sunt elansate, prezinta un stil complicat, sunt bine luminate si cu o decoratie, in interior si exterior, foarte bogata. Totusi, prima impresie pe care o lasa cele doua stiluri arhitectonice concorda in linii mari cu definitile de mai sus.

Data aparitiei goticului este imposibil de precizat. Conditile locale au determinat mari decalaje de timp intre constructii din diferite tari si regiuni. In Franta - tara de origine a acestui stil - prima constructie gotica din regiunea pariziana dateaza din jurul anului 1130; dar in alte tari goticul apare mult mai tarziu, in a doua jumatate a secolului al XII-lea, si in secolul al XIII-lea si chiar al XIV-lea in unele regiuni din Germania, unde va coexista mult timp cu romanicul. O multime de biserici romanice din Provence dateaza de la inceputul secolului al XIII-lea (fiind deci contemporane cu catedrala din Chartres). In unele claustre din Catalonia, galeriile in stil pur romanic au fost executate in secolul al XV-lea. Daca arta romanica este definita ca arta a secolelor XI si XII, iar cea gotica, arta secolelor XIII-XV, definitiile se dovedesc din nou a fi generale si sumare.

Ca aspect, noutatea pe care o prezinta imediat privirii o biserica gotica in comparatie cu cea romanica este lungimea (in Franta, depasind adeseori 100 m) si inaltimea edificiului (intre 20-50 m); precum si in interior, nava centrala care este mult mai inalta decat navele laterale. Fatada este, in general, flancata de doua turnuri foarte inalte (multe neterminate, fara acoperis, sau inegale ca forma si proportii). Intre cele doua turnuri se afla o mare rozasa, iar in zona inferioara se observa trei sau cinci portaluri. Laturile edificiului sunt

Catedrala din Koln (Germania)

sprijinite de caracteristicii arc-butanti, care consolideaza contrafortii, contrabalansand astfel presiunea laterala a boltilor. Un turn-lanterna, de asemenea foarte inalt, este plasat deasupra incrucisarii transeptului cu nava centrala.

Pentru a defini stilul gotic, mult timp s-a exagerat importanta arcului frant (a ogivei) ca element definitoriu fundamental. In realitate, daca folosirea sistematica a arcului frant in locul celui in plin centru a intrat intr-adevar in definitia arhitecturii gotice, in schimb ogiva in sine (dar nu incrucisarea de ogive care sustine bolta) era de uz curent inca din jurul anului 1100 - deci cu aproximativ o jumatate de secol inainte de inceputul goticului, - si chiar intrase ca un element propriu multor scoli de arhitectura romanica (din Burgundia, Proventa, Perigord). De fapt, elementele caracteristice ale stilului gotic sunt altele trei: bolta pe ogive (iar nu pe arce semicirculare), arcul butant (sprijinind in exteriorul edificiului presiunea laterala a peretilor) si un tip de ornamentatie cu totul nou, care nu se mai supune unei traditii cu valoare de dogma, ci se inspira din observatia directa a naturii.