Software pentru spectrofotometria derivativă

1.Introducere

În lucrarea de faţă sunt prezentate derivarea şi regresia liniară (dreapta de etalonare) ca metode calitative şi respectiv cantitative de analiză chimică.

2. Programul ORIGIN

Pentru a calcula derivata suprafeţei de date adecvate se selectează Analysis:Calculus:Differenţiate .

Origin calculează derivata graficului şi o adaugă pe aceasta unei noi foi de lucru : Derivative # (ascunsă), apoi deschide un nou tip de grafic DERIV.OTP şi trasează derivata în această fereastră Orice derivare ulterioară este trasată în fereastra DERIV.

Pentru a deschide instrumentul de lucru regresie liniară se selectează Tools:Linear Fit. Coloana Y este folosită ca variabilă dependentă, iar coloana X asocită este variabila independentă.

Coloana de date trebuie să fie de tip numeric sau Text $ Numerar. Dacă fereastra graficului este activă, regresia este interpretată din suprafaţa de date.

Pentru a alege suprafaţa de date aceasta se selectează din lista de date de la capătul meniului DATA.

3. Spectrofotometria derivativă

Spectrofotometria derivativă facilitează detecţia picurilor de absorbţie, permite determinarea exactă a lungimii de undă max pentru un anumit analit şi sporeşte sensibilitatea procedurilor spectrofotometrice. În plus sunt eliminate influenţa difuziei Rayleigh, absorbanţa constantă a fondului, absorbanţa neselectivă a matricii sau a componentelor însoţitoare.

Spectrul derivativ de ordinul I, II, etc al unui analit este definit ca derivata I, a-II-a etc ca funcţie de numărul de undă : dA/d;d2A/d2, etc. În ciuda unor forme puţin diferite de cele derivative specifice, în locul numerelor de undă se introduc lungimile de undă, astfel încât în practică se utilizează frecvent acum asemenea funcţii. Derivatele de ordinul I sau II sunt uşor accesibile din punct de vedere instrumental, iar derivatele de ordin mai mare se calculează pe baza unor funcţii generate de computer.

Funcţia d2A/d2 are un minim accentuat pentru punctul de inflexiune al părţii descendente a picului de absorbţie. Pentru o singură bandă de absorbţie, minimul din derivată indică maximul de absorbţie al benzii. Într-o curbă de absorbţie complexă, punctele de inflexiune negativă ale picurilor de absorbţie coincid adesea cu maximele benzilor individuale ale componenţilor. Formele derivatelor de ordin mai mare devin crescător mai complexe. Maximul foarte îngust al derivatelor de ordinul 4 indică poziţia maximului picului iniţial de absorbţie.

În principiu, atât amplitudinea corespunzătoare maximului DB cât şi amplitudinea minimului DL şi distanţa dintre linia de bază şi minim sunt proporţionale cu concentraţia analitului.

Sensibilitatea maximă care poate fi atinsă în spectrofotometria derivativă poate fi de 5n ori mai mare decât cea a spectrofotometriei uzuale (n este ordinul de derivare).