Utilizarea Aditivilor

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Aditivii fac parte integrantă din alimentaţia noastră zilnică. încă din antichitate, erau folosiţi în mod curent. Egiptenii foloseau coloranţi şi arome, romanii - mirodenii, iar mai aproape de zilele noastre, ţăranii utilizau sarea şi fumul pentru a conserva carnea şi peştele. Oricare ar fi originea aditivilor, naturală, modificată genetic sau nu, artificială sau sintetică, ei sunt supuşi în prezent unor numeroase şi severe controale.

începând din 1989 există o directivă-cadru la nivel european care cuprinde lista aditivilor şi adjuvanţilor utilizabili şi dozele maxime acceptate drept criterii de puritate. înainte de a apărea pe această listă, orice nou ingredient trebuie să aibă un obiectiv tehnologic bine precizat şi, în egală măsură, să răspundă testelor toxicologice severe efectuate de către un comitet ştiinţific european în sfera alimentaţiei umane. Mai există o listă care indică produsele la care aditivii pot fi adăugaţi. Supravegherea este deci foarte strictă şi riguroasă. Testele toxicologice sunt la rândul lor specifice, pentru că ele trebuie să respecte tehnicile de analiză prevăzute în „Codex Alimentarius", elaborat de o comisie mixtă -FAO/OMS.

înainte de a trece la nivel european, fiecare ţară are propriul control. In Franţa, de exemplu, trei sunt instituţiile cu atribuţii în domeniul aditivilor şi al utilizării lor: Comisia de tehnologie alimentară. Consiliul Superior de Igienă Publică şi Academia de Medicină. în România, atribuţiile corespunzătoare sunt îndeplinite de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Prin Direcţia Politiei şi Strategii Alimentare, M.A.A.P. prezintă instrumentele legislative prin care poate fi supravegheată şi controlată utilizarea aditivilor tehnologici în industria alimentară.

Aditivii utilizaţi la fabricarea produselor alimentare, aşa cum sunt definiţi în art. 3 litera g din Ordonanţa de Urgenţă nr. 97/06/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, reprezintă orice substanţă care în mod normal nu este consumată ca aliment în sine şi care nu este utilizată ca ingredient alimentar caracteristic, având sau nu o valoare nutritivă, care,

adăugată intenţionat în produsele alimentare în scopuri tehnologice pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament, ambalare, transport sau depozitare a unor asemenea produse alimentare, devine sau poate deveni ea însăşi sau prin derivaţii săi, direct sau indirect, o componentă a acestor produse alimentare.

Reglementări naţionale

In prezent, până la aprobarea şi publicarea unui nou act normativ, pentru reglementarea utilizării aditivilor la fabricarea alimentelor şi a modului lor de comercializare, armonizat legislaţiei europene, elaborat în baza prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 97/00/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, sunt în vigoare:

- Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, aprobată prin Legea 123/1995 care stipulează la art. 7 obligativitatea utilizării la fabricarea alimentelor numai a aditivilor alimentari aprobaţi de către Ministerul Sănătăţii, cu respectarea nivelului fhaxim admis de aditivi.

- Ordinul ministrului sănătăţii nr. 975/1998 pentru aprobarea Normelor igienico-sanitare pentru alimente (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268/1 1.06.1999), care prevede la cap. IV -Aditivi, reglementări detaliate privind utilizarea practică a aditivilor alimentari, în acest ordin se stipulează obligativitatea înscrierii adaosului de aditivi alimentari pe eticheta fiecărui ambalaj de desfacere (art. 74), se interzice adaosul de aditivi alimentari in scopul mascării unor alterări sau degradări ale produselor alimentare (art. 75), se stabilesc condiţiile de puritate pe care trebuie să le îndeplinească aditivii (art. 76). Sunt, de asemenea, stabilite grupele de aditivi, în funcţie de proprietăţile lor şi modul de utilizare (conservând, antioxidanţi, acidifîanţi, substanţe-tampon, antispumanţi, emulsificatori, agenţi de gelificare, stabilizatori, substanţe de îngroşare, coloranţi, agenţi de afânare, antiaglomeranţi, potenţiatori de aromă, enzime, aromatizanţi), dozele maxime admise pentru unele componente sau unii aditivi, produsele alimentare în care nu sunt admişi coloranţi, lista aditivilor admişi la utilizare în industria alimentară. Se stipulează interzicerea producerii, importului, vânzării sau folosirii aditivilor alimentari care nu sunt cuprinşi în ordin şi se indică necesitatea obţinerii avizului sanitar în cazul amestecurilor de aditivi importaţi, care au difente denumiri comerciale, pentru verificarea conformităţii compoziţiei şi a dozei de utilizare cu cele recomandate (art. 79). Utilizarea indicativului E număr pe eticheta produsului arată prezenţa unui aditiv acceptat din punct de vedere al siguranţei în toată Uniunea Europeană.

Responsabilităţile producătorilor

Agenţii economici producători de aditivi alimentari şi produse alimentare şi comercianţii acestor produse trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 97,06/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor. Secţiunea a 5-a „Condiţii privind utilizarea aditivilor alimentari". Se interzice, conform art. 9: utilizarea aditivilor care nu au fost autorizaţi, singuri sau în combinaţie cu alte substanţe, utilizarea proceselor tehnologice de obţinere a aditivilor neautorizaţi, utilizarea peste limitele maxime admise ale aditivilor autorizaţi, cât şi, conform art. 10. comercializarea alimentelor, dacă acestea au fost fabricate cu încălcarea prevederilor art. 9 sau nu sunt compatibile cu alte reglementări legale în vigoare. Sunt stabilite, totuşi, excepţii de la prevederile art. 9, pentru:

- aditivii care au fost îndepărtaţi din alimente complet sau se regăsesc în produsul care urmează să fie vândut în cantităţi reziduale, tehnic inevitabile şi tehnologic inactive, incapabile să primejduiască sănătatea sau să modifice proprietăţile organoleptice ale produsului;

- apa distilată sau demineralizată, aerul, azotul sau dioxidul de carbon, pentru situaţiile în care acestea nu sunt utilizate ca presurizând, sau hidrogenul, dacă se foloseşte la hidrogenarea grăsimilor sau Ia fabricarea alcoolilor.

Grijă pentru consumator

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Utilizarea Aditivilor.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
932 cuvinte
Nr caractere:
5 308 caractere
Marime:
10.69KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Industria Alimentară
Predat:
la facultate
Materie:
Industria Alimentară
Profesorului:
Bratu Iuliana
Sus!