Uleiuri Volatile

CAPITOLUL I

1.1. Generalităţi

Uleiurile volatile sunt produse izolate din plante sau organe ale acestora printr-un procedeu fizic care au o anumită volatilitate (mai mare sau mai mică) şi posedă un miros agreabil caracteristic sursei din care provin.

Sunt cunoscute şi sub numele de uleiuri eterice sau esenţiale, şi de obicei denumirea lor este dată de numele popular al plantei din care se extrag.

Cea mai importantă caracteristică a acestor amestecuri, care conferă de altfel şi valoarea economică deosebită, o constituie mirosul specific. Acesta stă la baza utilizării lor în parfumerie, în produsele cosmetice şi în industria alimentară. Multe uleiuri volatile au calităţi terapeutice deosebite, o parte dintre acestea fiind cunoscute şi folosite încă din antichitate.

1.1.1. Răspândire

Uleiurile volatile sunt relativ răspândite în regnul vegetal, unele familii fiind foarte bogate în astfel de substanţe, atât ca număr de specii cât şi cantitativ.

De obicei, uleiurile volatile se găsesc în plante superioare (circa 50 de familii) aparţinând unor ordine ale angiospermelor (Asterales, Laurales, Magnoliales, Zimgiberales, etc.) sau gimnospermelor (Pinales), dar se cunosc şi ciuperci producătoare de lactone sesquiterpenice şi de sesquiterpene volatile, sau alge care elaborează sesquiterpene halogenate.

Deşi compuşii terpenici sunt carecteristici regnului vegetal, s-au semnalat câteva monoterpene biosintetizate de bacteriile din sol, de insecte (probabil feromoni), precum şi de unele sesquiterpene şi diterpene de origine animală.

1.1.2. Localizare

Sinteza şi acumularea de uleiuri volatile au loc fie în exteriorul plantei, în perii glandulari (Asteraceae, Geraniaceae, Laminaceae, etc.) şi în papile, fie în interiorul plantei, în celulele secretorii, în spaţiile intercelulare (în canalele secretorii), fie în pungi secretorii (Anacardiaceae, Rutaceae, Myrtaceae).

Uleiurile volatile se pot acumula în toate organele plantei, însă în cantităţi diferite. Astfel le putem întâlni în: rădăcini, frunze, flori, fructe, lemnul tulpinilor sau în scoarţă.

Conţinutul în uleiuri volatile al plantelor se situează de cele mai multe ori sub 1%, rareori putând atinge15% sau chiar mai mult, în produsul uscat al unor plante.

Denumirea de plante aromatice este atribuită acelor specii care conţin o cantitate mai mare de ulei volatil (cel puţin 0,1-0,2%), care au un miros suficient de perceptibil sau care se pretează unei exploatări rentabile din punct de vedere economic.

În afară de acestea, mai sunt însa şi alte specii care, deşi au miros caracteristic, conţin totuşi substanţe terapeutice care intra în compoziţia uleiurilor volatile.

1.1.3. Biosinteza uleiurilor volatile

Biosinteza substanţelor odorante are loc în frunze, unde se găseşte cea mai mare parte a lor şi rămâne pana la înflorire.

La înflorire, uleiurile volatile migrază în flori, iar o parte se consumă în procesul de fecundare. După fecundare acesta se acumulează în fructe şi seminţe sau are loc o migrare în frunze, scoarţă şi rădăcină.

Pe parcursul maturizării plantelor, compoziţia uleiurilor volatile se modifică: în plantele tinere acestea conţin în principal hidrocarburi terpenice şi compuşi cu moleculă mai simplă, în timp ce organele de reproducere conţin uleiuri eterice mai bogate în compuşi oxigenaţi.

Deşi rolul lor în organismul vegetal este parţial cunoscut, uleiurile eterice au întrebuinţări multiple. Se cunosc mai mult de 3.000 de uleiuri volatile care sunt caracterizate fizico-chimic, dintre care circa 150 se produc pe scară industrială.

1.2. Compoziţia chimică a uleiurilor volatile

Uleiurile volatile sunt amestecuri complexe (5000-7000 de constituienţi chimici) în care predomină constituienţii mono- şi sesquitrpenici, dar conţin şi compuşi aromatici, frecvent derivaţi fenil propanici, iar foarte rar se întâlnesc diterpene.

Compuşii terpenici pot fi hidrocarburi sau derivaţi oxigenaţi (oxizi, alcooli, aldehide, cetone, acizi) sau produşi de reacţie ai acestora (esteri, eteri).

Compuşii terpenici sunt substanţe de origine vegetală ce intră în compoziţia naturală a amestecurilor moleculare care conduc la formarea uleiurilor volatile (esenţiale, eterice).

izopren

Terpenii se clasifică după numărul de unităţi izoprenoidice (unităţi terpenoidice) în monoterpeni, sesquiterpeni, diterpeni, triterpeni, tetraterpeni şi terpeni superiori.

O unitate terpenoidică are formula generală C5H8.

Exemple de compusi terpenici :

Tipuri de terpene prezente în esenţe:

• alcooli: geraniol, linalol;

• esteri: acetat de linalil;

• aldehide: citral, citronelal;

• cetone: mentonă, camfor, tuionă;

• eteri - oxizi: eucaliptol (de remarcat faptul că anumiţi compuşi (timol, carvaacrol) cu toate că au o structură aromatică sunt de origine terpenică).