Studiu de piață - etichetarea iaurturilor

1. Introducere

Conform HG 106/2002 prin etichetă se înţelege orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia.

Scopul etichetării este de a da consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora sa aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi.

Informaţiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii, la achiziţionarea produselor, în privinţa:

a) caracteristicilor alimentului şi în special a naturii, identităţii, proprietăţilor, compoziţiei, cantităţii, durabilităţii, originii sau provenienţei sale, precum şi a metodelor de fabricaţie sau de producţie;

b) atribuirii de efecte sau proprietăţi alimentelor pe care acestea nu le posedă;

c) sugerării că alimentul are caracteristici speciale atunci când în realitate toate produsele similare au astfel de caracteristici.

Etichetarea şi metodele prin care aceasta se realizează nu trebuie să atribuie alimentelor proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a bolilor sau să facă referiri la astfel de proprietăţi; sunt exceptate de la această interdicţie apele minerale naturale, precum şi orice alimente cu destinaţii nutriţionale speciale, autorizate în acest sens de Ministerul Sănătăţii.

Etichetele alimentelor trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:

a) denumirea sub care este vândut alimentul;

b) lista cuprinzând ingredientele;

c) cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;

d) cantitatea netă, pentru alimentele preambalate;

e) data durabilităţii minimale sau, în cazul alimentelor care din punct de vedere microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, data limită de consum;

f) condiţiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesită indicaţii speciale;

g) denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului, al ambalatorului sau al distribuitorului;

În cazul produselor din import se înscriu numele şi sediul importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România;

h) locul de origine sau de provenienţă a alimentului, dacă omiterea acestuia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau provenienţa reală a alimentului;

i) instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare a alimentelor;

j) concentraţia alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2% volum;

k) o menţiune care să permită identificarea lotului;

l) alte menţiuni suplimentare de etichetare, pe grupe de produse.

Denumirea sub care este vândut alimentul este cea prevăzută de reglementările specifice alimentului respectiv, iar în lipsa reglementărilor specifice, denumirea sub care se vinde produsul poate fi o descriere a acestuia şi, dacă este necesar, a utilizării sale, care să fie suficient de clară pentru a permite cumpărătorului să cunoască natura produsului şi să îl deosebească de alte produse cu care ar putea fi confundat. Denumirea sub care este vândut alimentul trebuie să corespundă naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăţilor alimentului ori materiilor prime utilizate în fabricaţie. Marca de fabrică, marca comercială sau denumirile atractive nu pot înlocui denumirea sub care este vândut alimentul. Denumirea sub care este vândut alimentul trebuie să includă sau să fie însoţită de informaţii privind starea fizică a acestuia ori tratamentele specifice la care a fost supus.

Ingredientele: Prin ingredient se înţelege orice substanţă, inclusiv aditivii, utilizată la producerea sau la prepararea unui aliment şi care va fi conţinută şi de produsul finit ca atare sau într-o formă modificată. Nu sunt considerate ingrediente următoarele:

a) componentele unui ingredient care, în cursul procesului de fabricaţie, au fost temporar separate pentru a fi reîncorporate ulterior în produs într-o cantitate care să nu o depăşească pe cea inţială;

b) aditivii a căror prezenţă într-un aliment este datorată exclusiv faptului că au fost conţinuţi în unul sau în mai multe ingrediente ale acestuia şi cu condiţia că aceştia nu îşi mai îndeplinesc funcţia tehnologică în produsul finit;

c) aditivii utilizaţi ca auxiliari tehnologici;

d) substanţele folosite în cantităţi strict necesare ca solvenţi sau ca suport pentru aditivi ori pentru arome.

Lista cuprinzând ingredientele conţine toate ingredientele din alimente în ordinea descrescătoare a cantităţii, determinată în momentul introducerii în fabricaţie; vitaminele şi mineralele adăugate în alimente se menţionează în lista cuprinzând ingredientele.

Cantitatea netă: Înscrierea cantităţii nete a alimentelor preambalate se face în unităţi de volum pentru produsele lichide şi în unităţi de masă pentru celelalte produse, utilizându-se, după caz, litrul, centilitrul, mililitrul, kilogramul sau gramul.

Data durabilităţii minimale/termenul de valabilitate, condiţii de păstrare, de conservare şi de folosire: Pe etichetă sau pe ambalajul alimentelor se înscrie de către producător data durabilităţii minimale, respectiv data până la care acestea îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de depozitare corespunzătoare. Data va fi precedată de menţiunea:

- "A se consuma, de preferinţă, înainte de ... ", dacă în dată este inclusă ziua; sau

- "A se consuma, de preferinţă, până la sfârşitul ... ", dacă se indică luna şi anul sau

numai anul.

Menţiunile sunt însoţite fie de dată, fie de indicarea locului în care aceasta este înscrisă pe etichetă sau ambalaj. Menţiunile sunt completate, după caz, cu indicarea condiţiilor de păstrare şi conservare ce trebuie respectate pe perioada durabilităţii minimale.

Data se compune din indicarea clară a zilei, lunii şi a anului, într-o formă cronologică necodificată.