Previzualizare referat:

Extras din referat:

1. Introducere

Secara aparţine grupei cerealelor, existând două varietăţi de secară : de vară şi de iarnă. Secara se dezvoltă mai bine în zonele cu climă răcoroasă si uscată, adaptându-se mai bine ca grâul la acest climat.

Secara este a doua cereală panificabilă după grâu. Din secară se face o pâine cu gust plăcut, uşor acrişor şi care âşi menţine prospeţimea. Prin amestecul făinii de secară cu făina de grâu (în diferite proporţii) se obţine o pâine de foarte bună calitate.

Sistematică

Genul Secale, din care face parte secara, a fost clasificat de numeroşi cercetători şi au apărut sisteme diferite în privinţa sistematizării şi componenţei speciilor.

Secara cultivată aparţine speciei Secale cereale L, var. vulgare, care are spic alb, cu rahis flexibil, iar paleele acoperă numai două-treimi din lungimea bobului.

Origine

Secara are zona de origine mai unitară decât grâul sau orzul, Patria de origine a secarei este Asia de Sud - Vest, Asia Mică şi Caucazul, unde cresc diverse forme în flora spontană sau ca buruieni în grâu şi orz. O dată cu migraţia popoarelor s-a extins în estul şi nordul Europei (împreună cu sămânţa de grâu), în condiţii vitrege de sol şi climă secara s-a adaptat mai bine decât grâul şi orzul.

2. Structura anatomică a bobului de secară

Structura anatomică a bobului de secară este asemănătoare cu cea a bobului de grâu şi cuprinde: învelişul fructului sau pericarp, învelişul seminţei sau spermoderma, stratul aleuronic, corpul făinos sau endospermul şi embrionul. Grosimea pericarpului, spermodermei şi stratului aleuronic este mai mare la bobul de secară comparativ cu bobul de grâu, proporţia acestora fiind de 20-22 % faţă de 14-15 % la grâu.

Ponderea corpului făinos în total bob la secară este mai mică decât la grâu şi de aceea la măcinare rezultă o cantitate mai mare de tărâţe.

Bobul de secară este mai lung decât cel de grâu, lungimea lui fiind de 7-9 mm, iar diametrul de 2-3 mm.

Şanţul longitudinal al bobului este mai puţin adânc decât cel al bobului de grâu. Partea dorsală este convexă. La vârful unde se găsesc perişorii, barba, bobul este turtit, iar la capătul opus se găseşte embrionul.

Suprafaţa exterioară a bobului de secară prezintă striuri transversale, fine.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Secara.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
1 904 cuvinte
Nr caractere:
9 112 caractere
Marime:
3.61MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Industria Alimentară
Predat:
la facultate
Materie:
Industria Alimentară
Sus!