Producțiile Apicole

I. PRODUCŢIILE APICOLE

I.1. Mierea

Conform definiţiei normelor europene F.A.O., mierea este substanţa produsă de albinele melifere din nectarul florilor sau din secreţii de pe plantele vii, pe care albinele le culeg, le prelucrează şi le depozitează în faguri Referitor la aceeaşi problemă a definirii produsului alimentar miere organe regionale de la nivel european au emis directive prin care adâncesc definirea anterioară cu elemente caracteristice delimitative şi în cadrul filierei acestui produs. Se atrage atenţia asupra elementelor de identificare privind provenienţa, prezentarea mierii ( fluidă, cristalizată etc ), denumirea principalelor varietăţi care pot fi comercializate, indicaţiile de origină geografică, represiunea fraudelor etc.

În valorificarea producţiei de miere, un rol important îl are cantitatea de miere extrasă în timpul şi după sezonul activ (m), această cantitate fiind în dependenţă cu zahărul cu care pot fi hrănite albinele în alte perioade (h) şi consumul de miere al coloniei de albine de-a lungul anului (c). Producţia totală de miere (l) poate fi reprezentată prin relaţia:

l = m + c - h ,

în care, cu cât producţia valorificată extrasă (m) va fi mai mare cu atât consumul de miere al coloniei de albine va fi mai mic.

Ca principale sortimente existente în filiera de valorificare a mierei sunt considerate următoarele:

- mierea monofloră, care provine integral sau în cea mai mare măsură din nectarul unei singure specii de plante (de salcâm, de tei etc.);

- miere polifloră, considerată un amestec natural de nectar de la mai multe plante;

- miere de mană, rezultând din sucurile provenite de la părţile dulci ale plantelor, altele decât florile;

- miere artificială, ca produs de sinteză cu aceeaşi structură alimentară .

În România costurile de întreţinere şi exploatare a familiilor de albine variază, în funcţie de zonă şi de dimensiunile stupinei, între 70 lei ( 17 euro ) şi 300 lei (cca 73 euro). Preţul de vânzare a unei familii de albine, negociabil, depăşeşte 300 lei ( 73 euro), la care se adaugă preţul stupului care variază între 200-250 lei (echivalent 49-61 euro).

Pentru statele membre UE nivelul costurilor pentru obţinerea mierii sunt diferenţiate, iar o structurare a nivelului acestor costuri poate fi prezentată pe grupe de ţări în felul următor:

- state cu costuri ridicate între 92-133 euro pe familie ( Germania, Anglia, Suedia );

- state cu costuri medii între 48-80 euro pe familie ( Austria, Belgia, Danemarca );

- state cu costuri scăzute între 21-46 euro pe familie ( Grecia, Franţa, Spania ). Aceste state deţin cca 76% din totalul stupilor, produc cca 75% din cantitatea totală de miere a UE şi cumulează 92,6% din toalul numărului apicultorii profesionişti din întreaga lume.

România se poate încadra la grupa de ţări cu un nivel al costurilor scăzute. Referitor la cheltuielile de condiţionare a mierii din sectorul apicol de producţie, se poate spune că aceste niveluri nu pot fi întotdeauna evaluate pentru situaţia din România. Acesta deoarece producătorul apicultor român nu are secţii specializate şi instalaţii pentru a procesa mierea din producţia proprie.

Privind echivalarea cheltuielilor prin raportare la mierea livrată, respectiv câte kg de mirere sunt necesare pentru a se acoperi costurile pe o familie de albine, rezultă că pentru statele UE asemenea costuri sunt între 7,5 kg ( Grecia ), 18,3 kg ( Spania ), 21,8 kg ( Franţa ) şi 29,7 kg ( Finlanda ). În cazul României se poate accepta un nivel de14-15 kg miere cost pe familia de albine. Pentru statele UE acoperirea costurilor de producţie la miere se face la un preţ de vânzare superior ceea ce determină o rentabilitate a acestui sector apicol. Preţurile medii ponderate de vânzare în UE sunt de 5,1 euro/kg pentru mierea vândută direct consumatorilor de către producători şi de 2,05 euro/kg vândută de apicultorii producători la centrele de achiziţie şi condiţionare.

Preţurile din sectorul de producţie sunt invers proporţionale cu volumul producţiei de miere. În acest fel o recoltă abundentă măreşte oferta de miere pe piaţă şi duce la scăderea preţului. În România, preţul de valorificare al mierii pe piaţa internă a fost cu cca 1/3 ori mai mare faţă de preţul de valorificare pe piaţa externă.

La nivel mondial, în anul 2006, producţia cea mai mare de miere a fost realizată de China, cu 299,33 tone metrice, Argentina, cu 93,42 tone, Turcia, cu 82,34 tone metrice, urmată de Ucraina cu 71,46 tone, Federaţia Rusă cu 52,13 tone, Spania, cu 37 tone şi România cu 19,20 tone.