Grâul dur - triticum durum

Grâul este una din cele mai importante plante alimentare, cultivată în peste 45 de ţări, hrănind 35 - 40 % din populaţia globului.

În numeroase ţări grâul se utilizează şi în hrana animalelor, prezentând faţă de porumb următoarele avantaje:

- este mai bogat în substanţe proteice cu valoare nutritivă superioară celei din porumb datorită echilibrului dintre aminoacizi şi absenţei zeinei;

- conţinut mai ridicat în vitamine;

- producţiile de grâul sunt comparabile cu cele din porumb;

- costul grâului este mai scăzut comparativ cu al porumbului, fiind o cultură complet mecanizabilă;

- în condiţii de irigare, după grâu se poate obţine a doua cultură;

- datorită rezistenţei la factorii de mediu mai puţin favorabili, arealul de cultură al grâului este mai mare decât al porumbului;

- recoltându-se devreme este o bună premergătoare pentru celelalte culturi, permiţând efectuarea la timp a lucrărilor solului şi aplicării îngrăşămintelor organice şi a amendamentelor acolo unde sunt necesare, acumulării apei şi a nitraţilor;

- sistemul radicular fasciculat asigură o bună protecţie contra eroziunii solului.

După N. VAVILOV (1935) speciile de grâu au fost grupate în trei grupe, diferenţiate între ele pe baza numărului haploid de cromozomi: 7, 14, 21, de unde specii diploide (2n = 14), tetraploide (2n = 28) şi hexaploide (2n = 42).

Denumirea botanica a T. durum este T. durum Desf. cu secţia tetraploidă (2n = 28 cromozomi) şi bob golaş (după N. VAVILOV).

Grâul durum (arnăut) - T. durum Desf. se situează al doilea ca importanţă.

Se întâlneşte obişnuit ca formă de primăvară şi numai în regiuni cu climă mai caldă, cum sunt sudul Olteniei, Banat, Caucaz, părţile din Africa (POPESCU, 1945), se întâlnesc şi forme de toamnă.

Ultimul internod al tulpinii este plin cu măduvă. Spicul obişnuit aristat, cu ariste lungi, paralele cu rahisul, diferit colorate. Forma spicului este prismatică, dens, glumele sunt egale cu paleele, carena este bine pronunţată până la bază, dintele glumei este scurt. Boabele sunt alungite, sticloase, cu smoc de perişori puţin pronunţat.

Dintre varietăţi cele mai răspândite sunt:

- hordeiforme - spic roşu, ariste roşii, glume gabre, boabe albe:

- apulicum - spic roşu, ariste negre, glume păroase, boabe albe;

- melanopus - spic alb, ariste negre, glume păroase, boabe albe;

- coerulescens - spic negru, ariste negre, glume păroase, boabe albe.

Bobul are o lungime cuprinsa între 5-10 mm, o grosime de 3-3,3 mm. Soiurile de grâu dur sunt mai rezistente la boli decât grâul comun. Bobul de grâu dur este sticlos pâna la 100% si cu un continut de gluten umed de 27%

Compoziţia chimică

Părţile componente ale bobului de grâu sub aspect morfologic sunt: embrionul 2,8 %, endospermul 82,4 %, stratul cu aleuronă 8,3 % şi tegumentul 6,1 % (BROWER, 1970).

Substanţe extractive neazotate deţin între 61 - 75,8 % din care peste 90 % reprezintă amidonul, 2 - 3,5 % zahăr şi 2,3 % dextrină.

Amidonul se găseşte numai în endosperm, unde ocupă 87,5 %.

Substanţele proteice sunt cele mai importante sub aspect nutritiv, de cantitatea şi calitatea lor depinzând calitatea făinii destinate fabricării pastelor făinoase.

referatul contine date referitoare la compozitia chimica a graului dur, rolul principalelor elemente in nutritia graului si date referitoare la faina din grau dur si importanta calitatii acesteia pentru fabricarea pastelor fainoase.