Efectul consumului de cocaină asupra organismului

Istoria cocainei

Cu mult timp în urmă, cocaina era extrasă din planta de coca, iar frunzele erau mestecate de către amerindienii peruani și cei din diferitele țări ale Americii de Sud. Folosirea acestor frunze este anterioară timpului istoric cunoscut, astfel că tot ceea ce știm este în întregime derivat din surse arheologice. Urmele descoperite în oalele din America de Sud demonstrează faptul că mestecatul frunzelor de coca era un fapt cultural încă dinaintea apariției Imperiului Incaș, cu aproximație în jurul anului 3.000 î.Hr. și că efectele acestora asupra stării de spirit și asupra comportamentului erau foarte mult apreciate de către indieni.

Planta era considerată a fi un dar al zeilor și era folosită în timpul ritualurilor religioase, înmormântărilor și a altor situații speciale. În momentul apariției spaniolilor, în secolul al XV-lea, Imperiul Incaș era în declin. În această perioadă frunzele de coca nu mai erau folosite decât de către clasa conducătoare sau doar în scop ritualic. La început, spaniolii au încercat să-i avertizeze pe amerindieni cu privire la folosirea acestora, deoarece le considerau o barieră în calea convertirii la creștinism. Mai târziu, a devenit o modalitate de recompensare a băștinașilor pentru munca acestora. În acest fel, ei puteau obliga o importantă forță de muncă să lucreze în condiții grele, la altitudini înalte, în minele lor de aur și argint. Frunzele de coca, laolaltă cu ceaiul, cafeaua și tutunul au fost aduse în Europa de către exploratori în secolul al XVI-lea, dar spre deosebire de acestea, frunzele de coca au devenit nepopulare chiar înainte de secolul al XIX-lea. Acest fapt se poate datora și deteriorării frunzelor în timpul călătoriei, ceea ce le slăbea mult efectul.

În 1862 Albert Niemann reușește să extragă dintr-o substanță cristalină derivată din frunzele de coca o formă pură de cocaină. Cocaina era extrem de prețuită în deceniile opt și nouă ale secolului al XIX -lea și multe figuri proeminente ale momentului recomandau utilizarea terapeutică a cocainei. Papa Leon al XII-lea, Sigmund Freud, Jules Verne si Thomas Edison aprobau în anul 1888 folosirea cocainei, a băuturii Coca-Cola ce conținea în mod natural cocaină și se recomanda singură ca fiind "băutura care înlătură obosela". (Între timp Coca- Cola a înlocuit conținutul de cocaină cu cofeină).

Înainte de anul 1960, cocaina nu era intens folosită în Statele Unite decât printre animatorii din localuri si cântăreții de jazz. Utilizarea drogului a fost interzisă, atât în domeniul medical, cât și în scop recreativ începând din anul 1914. Nativii din Anzi folosesc încă frunzele de coca pentru efectul stimulant. Adesea ei le amesteca cu scrum si var și se spune că pot merge zile întregi fără să le fie foame sau să se simtă obosiți.

Totuși, utilizatorii au un mers șovăielnic, dinții le sunt acoperiți de un strat verzui, au insomnii incurabile și o stare generală de aparte.

Ce este cocaina ?

Cocaina este un drog stimulent puternic și dependent. Praful de clorhidrat de cocaină poate fi inhalat sau dizolvat în apă și apoi injectat. Cocaina se poate administra în trei feluri :

- horcăit - este procesul de inhalare al prafului de cocaină pe nas

- injectare - aceasta se face prin folosirea unei seringi cu care drogul se administreaza direct în sânge

- fumat - acesta implică inhalarea de vapori sau fum de cocaină în plămâni, unde absorția în sânge este la fel de rapidă precum injectarea.

Toate aceste tipuri de administrare pot duce la dependență și la probleme grave de sănătate, inclusiv creșterea riscului de a contracta HIV / SIDA și alte boli infecțioase. Intensitatea și durata efectelor cocainei, care includ energie mărită, reducerea oboselii și vigilență mentală, depind de modul de administrare al drogului. Cu cât absorția în sânge a cocainei este mai rapidă și ajunge în creier, cu atât mai intens va fi efectul.

Utilizările medicale ale cocainei

Pentru a resimți o senzație cum ar fi cea de durere, informația trebuie să treacă de la un nerv la altul sub formă de impulsuri până ajunge la creier, unde este procesată și interpretată ca atare. Cocaina inhibă această transmitere a informației, comunicarea între terminațiile nervoase fiind astfel imposibilă. Lista afecțiunilor considerate a fi vindecabile cu ajutorul cocainei, lista alcătuită de personalități medicale ale deceniilor opt și nouă ale secolului al XIX-lea, este cu adevarat impresionantă și lasă să se înțeleagă faptul că planta de coca este un drog miraculos care poate vindeca orice, inclusiv sifilisul.

În 1884 Sigmund Freud a publicat un articol referitor la calitățile de potențial anestezic local ale cocainei. Un punct de vedere extrem de bizar, care a fost susținut cu tărie de către Freud, acesta căpătând astfel de informații asupra subiectului din prospectele firmelor farmaceutice în care se afirma că drogul poate fi folosit în tratarea dependenței de morfină și alcool. Freud nu credea că și cocaina poate provoca dependență. Deși drogul era bine văzut în acele timpuri, de la sfârșitul secolului, a început să devină evident faptul că folosirea lui poate avea urmări dezastruoase. Intr-unul dintre cele mai tragice cazuri a fost implicat chiar un prieten apropiat al lui Freud, dependent de morfină. Freud își tratase prietenul cu cocaină, și devenise chiar el insuși dependent de aceasta. In mai puțin de un an el a început să sufere de o intoxicație și în scurt timp a decedat. Freud nu a putut renunta la consumul de cocaină vreme de câțiva ani. Dar și el și alții au inceput să scrie despre efectele dezastruoase ale consumului de droguri.

Devenise evident faptul că planta de coca putea fi un bun anestezic, în special în cazurile de chirurgie oculară, dar efectele secundare erau atât de neplăcute încât folosirea sa a fost scoasă în afara legii de către cele mai multe guverne.