Compoziția fizico-chimică a ceaiului

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Ceaiul este o bautura obtinuta prin infuzarea frunzelor uscate ale plantei Camellia sinensis (L.). in functie de gradul de oxidare a frunzelor, cele patru tipuri principale de ceai sunt: ceaiul alb, ceaiul verde, ceaiul oolong si ceaiul negru

Termenul ceai desemneaza si infuziile din alte plante decat Camellia sinensis, cum ar fi mate (Ilex paraguarensis), lapacho (Tecoma curialis), rooibos (Aspalathus linearis), condimente, menta, musetel, fructe uscate etc.

Camellia sinensis este o planta persistenta care creste spontan mai ales in zonele tropicale si sub-tropicale. Ceaiul se cultiva in urmatoarele tari:

- in Asia: Bangladesh, China, India, Indonezia, Japonia, Malaezia, Nepal, Sri Lanka, Taiwan, Vietnam;

- in Africa: Camerun, Mauritius, Kenya, Ruanda, Zimbabwe;

- in America de Sud: Argentina, Brazilia;

- in regiunea Marii Caspice si a Marii Negre: Georgia, Iran, Turcia.

Doua varietati principale ale plantei sunt cultivate: varietatea cu frunze mici de China (C. sinensis sinensis) si cea cu frunze mari de Assam (C. sinensis assamica). Planta de ceai necesita un climat tropical si soluri acide, permeabile si bogate in humus. Ceaiul se cultiva in panta, pentru ca apa de ploaie sa se poata scurge, o prea mare umezeala fiind daunatoare. Cea mai buna calitate a frunzelor este obtinuta din culturile situate la altitudini mai mari de 1500 m, deoarece planta creste mai incet si capata o aroma mai buna. Pe plantatii inmultirea se face prin butasi. Dupa o perioda de stat in pepiniere, noile plante de ceai sunt transplantate si lasate sa cresca timp de patru ani inainte de prima recoltare. Daca asupra plantei nu se efectueaza modificari, aceasta va creste sub forma unui copac, putand atinge si 9 m inaltime, insa cele de pe plantatii sunt mentinute la inaltimi mici (de cel mult 1.25 m) pentru a fi mai usor de recoltat. O lumina solara indirecta favorizeaza obtinerea unor frunze cu aroma mai buna, de aceea printre tufele tunse sunt lasati sa creasca copaci care filtreaza si imprastie razele soarelui. Viata plantei de ceai nu depaseste de obicei 40-50 de ani, insa exista varietati care pot atinge si varsta de 100 de ani. Perioadele in care se face culesul depind de climatul in care se afla cultura de ceai. In China si nordul Indiei (Darjeeling, Assam) sezonul dureaza din februarie pana in noiembrie; in Taiwan, de la sfarsitul lunii martie pana la sfarsitul lunii octombrie; in Japonia, din mai pana in octombrie; in sudul Indiei, Sri Lanka (Ceylon) si Indonezia culesul se face tot timpul anului, exceptand zonele de mare altitudine. Recoltarea se face dupa mai multe metode: fie se culeg doar mugurii apicali, fie se culeg si primele 2-3 frunze in josul tulpinii sau primele 4-5. Frunzele se culeg impreuna cu partea de tulpina pe care se afla, pentru a permite varfurilor sa se regenereze. Dupa o perioada de 7-10 zile, timp in care varfurile plantei se refac, recoltarea se reia. In tarile asiatice majoritatea culegatorilor sunt femei, iar in Africa printre culegatori sunt mai mult barbati. Ei poarta in spate cosuri de nuiele in care arunca frunzele culese.

1

De cateva ori pe zi cosul este descarcat, recolta stransa de fiecare culegator cantarita si inspectata calitativ; fiecare este platit in functie de cantitatea de frunze recoltata.

Clasificare

Principalele tipuri de ceai

Ceaiul alb

Ceaiul alb provine din recoltarea mugurilor si a frunzulitelor foarte tinere pe care se distinge inca puful alb. Procesarea ceaiului este simpla si nu presupune altceva decat uscarea frunzelor la o temperatura relativ scazuta, de multe ori fiind lasate sa se usuce la soare. Obiectivul este obtinerea unui grad cat mai scazut de oxidare ("fermentare"). Pentru ca ceaiul alb nu este oxidat si rulat, perisorii argintii raman vizibili, constituind un semn al calitatii procesarii.

Infuzat, ceaiul alb da un lichid limpede si de culoare foarte deschisa, cu savoare delicata.

Originile ceaiului alb sunt plasate, potrivit traditiei, in provincia chineza Fujian, frunzele provenind din soiul Da Bai (Marele Alb).

Dintre varietatile de ceai alb, mai cunoscute sunt:

- Bai Hao Yin Zhen (Ace de argint): obtinut numai din mugurii nedeschisi, carnosi, fara defecte, acoperiti cu perisori albi; mugurii sunt culesi primavara, pe timp uscat. Aceasta este cea mai scumpa varietate de ceai alb si este produs aproape in exclusivitate in provincia Fujian din soiul Da Bai.

- Bai Mu Dan/ Pai Mu Tan (Bujorul alb): ceai de calitate foarte buna, considerat a fi al doilea tip de ceai pe scara valorica dupa Yin Zhen; sunt culesi nu doar mugurii ci si primele doua frunzulite acoperite cu puf argintiu; la fel ca si Yin Zhen, este cules primavara, niciodata pe timp ploios si numai dupa ce roua s-a evaporat complet de pe plante.

- Gong Mei (Sprancenele onoarei): ceai alb de gradul trei, provenit mai ales din culturile soiului Xiao Bai.

- Shou Mei (Sprancenele vietii lungi si nobile): cules in urma ceaiurilor Yin Zhen si Bai Mu Dan; pentru ca este recoltat mai tarziu, compozitia sa consta din frunzulitele tinere si mugurii ramasi de pe urma recoltarilor anterioare. Gustul sau este fructat, asemanator ceaiurilor oolong.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Compozitia fizico-chimica a ceaiului.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
2 869 cuvinte
Nr caractere:
14 994 caractere
Marime:
106.21KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Industria Alimentară
Tag-uri:
bautura, ceai, proprietati
Predat:
la facultate
Materie:
Industria Alimentară
Sus!