În contextul dezvoltării umane durabile, problemele demografice ale fiecărui stat joacă un rol foarte important în cadrul societăţii. Deciziile referitoare la asistenţă socială, dezvoltare economică, sănătate, educaţie şi de teren sunt influenţate de factori demografici sau deriva direct din aceştia. În plus, creşterea populaţiei este influenţată de efectele decizilor de politică demografică.
La începutul anului 2001 , populaţia totală a statelor membre ale Consiliului Europei se ridica la aproximativ 785 de milioane de locuitori, cu 10 milioane mai mult faţă de anul precedent.
Franţa, statul ales pentru o scurtă analiză a variaţiei populaţiei după anul 2000 alături de România, este unul din cele şase state europene cu o populaţie ce în anul 2000 depăşea 50 milioane de locuitori : Italia (58 milioane), Franţa (59 milioane) , Marea Britanie (60 milioane) ,Turcia (66 milioane-considerată şi ea stat european) ,Germania (85 milioane ) şi Rusia (187 milioane-considerată în întregime europeană).
România se confruntă în anul 2000 cu un sold natural negativ , alături de încă 16 ţări europene: Bulgaria, Croaţia, Cehia ,Estonia, Germania ,Grecia ,Ungaria, Italia ,Letonia, Lituania, Moldova, Rusia, Slovenia, Suedia ,Ucraina şi Belarus. Rata de creştere a populţiei înregistrează valori negative, fiind situată intre -0,19 şi -0,01.Pentru Franţa aceasta are valori positive, atingând chiar 1,5 %, fiind una dintre puţinele ţări cu această performanţă.
În toate ţările ex-sovietice numărul deceselor a depăşit numărul naşterilor, ceea ce a dus la o scădere masivă a populaţiei corelată şi cu un proces de migraţie externă mult mai dinamic. Franţa în schimb a înregistrat o uşoară creştere a populaţiei, chiar dacă s-a confruntat şi ea cu un sold natural negative.Acest lucru s-a realizat datorită unui spor migratoriu,care a reuşit să echilibreze oarecum balanţa demografică.
Îmbătrânirea populatiei este un fenomen care mai ales după 2000 afectează întreaga Europă, într-o masură mai mare,sau mai mică. Se datorează în primul rând scăderii semnificative a fertilităţii populaţiei, şi creşterii speranţei de viaţă, la care se mai adaugă şi alte cauze secundare(migraţia,etc.)
Speranţa medie de viaţă la femei în 2000 se situează în Franţa la aproximativ 82 de ani, pentru ca în România aceasta să ajungă abia la 75,9 ani.Diferenţa atât de mare se datorează unor cauze complexe, aici putem vorbi de diferenţele de servicii medicale, condiţii de muncă, educaţie, religie,etc.
În cazul barbaţilor, speranţa medie de viaţă în România ajunge la 67,9 ani , în timp ce în Franţa aceasta ajunge la 74,9. Se păstrează astfel o diferenţă de aproximativ 7 ani.
Scăderea mortalităţii a fost deosebit de importantă în ultimele deceni În timpul primei jumătate a secolului al XX-lea, a fost provocată de reducerea riscului de mortalitate la copii şi adulţi , pentru ca în prezent speranţa de viaţă să fie mai mare. Mortalitatea infantilă avea în 2000 valori mai mari de 13 la mie în România, pentru Franţa valoarea maximă fiind de 4,9 la mie.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
