Tusimul Rural și de Pelerinaj

Turismul religios este o formă de turism care există, de secole şi care mai pastrează încă unele trăsături, în privinţa pelerinajului propriu-zis, dar care a evoluat enorm.

Pelerinajul este o formă de procesiune religioasă care se prezintă sub forma unei deplasări a unui grup de credincioşi pelerini, pe jos sau mai nou cu diferite milloace de transport la un loc declarat sfânt.

Pelerinajul se practică în toate religiile din lume, unele drumuri şi locuri de pelelerinaj devenind renumite.

Astăzi turismul religios implică din partea turiştilor un nivel de instruire şi un grad de cultură ridicate care să permită aprecierea obiectivelor cultural-religiose din punct de vedere al arhitecturii, construcţiei, valorii, semnificaţiilor spirituale şi conţinutului de obiecte de artă.

Se păstrează încă pelerinajele determinate de tradiţiile religioase din diferite ţări (pelerinajul obligatoriu la Mecca), sau cele legate de evenimente şi manifestări specifice (moaşte de sfinţi, icoane făcătoare de minuni).

Turismul religios este un fenomen complex care se află în continuă transformare şi diversificare, păstrându-şi însă elementul de bază care l-a consacrat: religia.

Ca forma de manifestare a aparut in Evul Mediu timpuriu, cand se practicau pelerinajele. Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma şi Ierusalim pentru creştini, Mecca şi Medina în Arabia Saudită pentru musulmani, Lhasa şi sanctuarele din India şi Indochina pentru budişti, muntele Fuji pentru japonezi.

Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Diferenţa dintre această formă de turism şi altele o constituie motivaţia religioasă a turiştilor.

Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse:

− vizite la lăcaşurile sfinte;

− pelerinaje religioase;

− tabere religioase pentru tineret.

→Taberele religioase pentru tineret se desfăşoară în toată lumea în perioada de vară.

Se practică de către o anumită categorie de persoane şi vizează atât promovarea valorilor culturale, cât şi a celor spirituale. De aceea nu se poate face o distincţie netă între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase, şi turismul religios.

- Spre exemplu, turiştii care merg la mănăstiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaşte locuri şi lucruri noi, atraşi de frumuseţea lor prin artă, prin faptul că sunt situate în locuri mai retrase, pitoreşti dar şi prin viaţa deosebită pe care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întâlnirii cu lăcaşul de cult ei se transformă subit în pelerini: îşi schimbă vestimentaţia, aprind o lumânare, se închină la icoane.

- Impactul a operat ceva în el. Întâlnirea cu sacrul modifică motivaţia exterioară a călătoriei, vizitatorul descoperind şi o motivaţie interioară, de alt ordin decât cel pur turistic.

O altă tendinţă a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în apropierea unor lăcaşe de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale şi-au realizat propriile case de oaspeţi în care primesc un număr redus de credincioşi şi în care trebuie respectate anumite norme pe durata şederii, pentru a nu perturba ordinea activităţii monahale.

Centrele de pelerinaj sunt mijloace moderne de promovare a spiritualităţii şi culturii în contextul ecumenic local şi internaţional. Acestea au rolul de a dirija, coordona şi controla procesul de organizare al pelerinajelor. Acestea oferă o serie de servicii cum ar fi:

− excursii pentru creştini din ţară şi străinătate;

− pelerinaje pentru pelerini de alte confesiuni, în special din Europa Occidentală;

− tururi de oraşe;

− expediţii şi tabere de studii;

− cazare în case de oaspeţi şi spaţii de primire ale bisericii, în România;

− consiliere pelerinaje;

− servicii de informare pentru turismul religios.

Pelerinajul este văzut ca o călătorie la locuri sfinte, întâlniri sau manifestări cu caracter religios.

In ceea ce priveste legatura dintre turismului cu pelerinajul, exista pareri contradictorii. Daca de multe ori bisericile prefera sa organizeze singure aceste pelerinajele, grupul să fie însoţit de preot, care pe parcursul deplasării să desfăşoare activităţi specifice: rugăciuni, discuţii pe teme spirituale etc. În finalul unui tur, făcut după „toate regulile Bisericii”, se acordă chiar un certificat ce atestă acest lucru. In aceste conditii, relaxarea, distracţia şi alte forme de distragere nu ar avea ce căuta în pelerinaj.

In ultimii ani cand turismul a cunoscut o evolutie spectaculoasa, pelerinajul a inceput sa se apropie din ce in ce mai mult de turismul religios.

Pelerinajul în stil tradiţional însemna călătoria ca o penitenţă, însă pare că astăzi lucrurile au început să se schimbe. Chiar dacă preotul însoţeşte grupul, se acceptă stilul de viaţă al pelerinului actual şi se optează pentru hoteluri de trei stele, transport cu avionul, utilizarea telefoanelor mobile şi a laptop-urilor. În felul acesta turismul religios aduce beneficii atât participanţilor cât şi beneficiarilor.

Religia trebuie privită ca parte integrantă a culturii popoarelor, ca punct de referinţă al universalităţii şi , de ce nu ca unic punct de sprijin în multe momente ale istoriei.