Rezervele totale de apă ale planetei noastre, cea mai bogată din întregul sistem solar, se estimează la 1,46 miliarde km3 . Deşi nu reprezintă decât o mică parte din masa totală, apa este cea mai abundentă substanţă de la suprafaţa Pământului acoperindu-l în proporţie de 71,7% prin acumulări uriaşe ce formează mări şi oceane.
Apa mărilor şi oceanelor totalizează 1,30 miliarde km3 (97,2 % din totalul global) în timp ce resursele de apă dulce nu se ridică peste 8,3 milioane km3 (2,8% din cantitatea totală ). Cea mai mare cantitate de apă dulce se află sub formă de gheaţă în cele două mari calote din Antartica şi Groelanda, o altă fracţiune este prezentă sub formă de vapori în atmosferă , în general până la 5000 m înălţime , iar restul , sub formă lichidă , la suprafaţa continentelor sau în litosfera acestora.
Din cei 6000 km3, cât sunt estimările consumului mondial actual de apă dulce, 69% revine agriculturii, 23% industriei si 8% consumului casnic. România dispune de resurse sarace de apa, de 1700 l/locuitori, în comparaţie cu media pe Europa, de 4000-5000 l/locuitor. Consumul de apă dulce în tarile dezvoltate a sporit considerabil. În America de Nord, consumul de apa este de 7,6 ori mai mare decat în Africa si de 2,9 ori faţă de cel al ţărilor europene.
Omenirea se află în căutarea unor noi resurse de apa neclasice, cum ar fi apa din calotele polare, apa din ceaţă si rouă, însămânţarea artificială a norilor, prin desalinizarea apei marine.
Volumul uriaş de apă de pe Pământ face ca intervenţia directă a omului în circulaţia globală a acesteia să rămână pînă astăzi şi probabil şi în primele decenii ale următorului secol, nesemnificativă. Pe plan regional omul influenţează direct sau indirect circulaţia apei , amploarea acestei influenţe fiind cu atât mai mare cu cît volumul de apă ce aprovizionează regiunea este mai redus. Acumularea apei desalinizate tind să reţină apa pe continente o perioadă mai lungă decât în mod natural. Cu toate acestea, activitatea umană legată de reducerea suprafeţelor împădurite , dezvoltarea agriculturii şi industriei au ca rezultat accelerarea scurgerii în oceane şi perturbarea echilibrului hidric al unor regiuni continentale prin aridizarea climatului. Concomitent se produce o încetinire a ritmului de reînprospătare a apei prin fotosinteză – respiraţie, efect al reducerii covorului vegetal şi al poluării.
De remarcat că volumul de apă existent in râuri si lacuri aşa numitul volum de apă dulce, exploatabil la nivelul tehnicilor actuale de alimentare cu apă este puţin sub 0,10% din volumul total de apă de pe glob.
Volumul total de apă de pe glob
Sursă Procent Observatii
Apa oceanelor-apă sărată 97,3% Posibil ar fi folosirea pentru consum menajer, industrial sau agricol, numai dupa tratări costisitoare tehnic si economic. Poate fi o solutie dar pe plan local.
Apă dulce : 2,7%
-Calota de gheată şi gheţari 77,2% Nu sunt puse la punct foarte bine tehnicile de folosire.
-Apă subterană (din care peste 2/3 sunt la adâncimi mai mari de 750m) 22,4 Este folosită, dar nu cât ar fi posibil. Presupune mari consumuri energetice.
Atmosferă 0,09
Lacuri naturale 0,35 Acestea au constituit şi încă constituie sursa principală de alimentare ce apă.
Râuri 0,01
Dezvoltarea actuală industrială, intensificarea folosirii apei in agricultură, creşterea numerică a populaţiei si gradului de civilizaţie sporesc în întreaga lume cerinţele de apă.
Deci, deşi volumul de apă de pe Terra îl depăşeşte pe cel al uscatului , apa potabilă , atât de necesară oamenilor atât pentru consum cât şi pentru diverse activităţi, este puţină , inaccesibilă şi nerepartizată uniform pe suprafaţa globului. În acelaşi timp, dezvoltarea continuă a industriilor şi defrişările duc la un dezechilibru hidric ce duce la aparitia suprafeţelor aride.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
