Terra este supranumita si “planeta albastra” datorita faptului ca suprafata ocupata de apele marine este predominanta. Disproportia dintre apa si uscat este foarte mare : din sufrafata totala a Pamantului, evaluata la 510,10mil. Km2 ,apa Oceanului Planetar ocupa 361,07mil. Km2 ,adica 70,8% , iar uscatul numai 149,03 mil. km2, deci 29,2% Pe aceste imense intinderi albastre continentele par a fi uriase insule risipite intre cei doi poli.
In emisfera sudica apele ocupa o suprafata mai mare(83%) decat uscatul (17%), aceasta fiind considerata „emisfera oceanica”. Emisfera nordica nu este nici ea o „emisfera a uscatului”, deoarece tot apele ocupa cea mai mare suprafata(60,7%), comparativ cu uscatul (39,3%). Aceste suprafete uriase acoperite cu apa au dus la ideea ca avem pe Terra o resursa practic inepuizabila. In realitate , aceste ape oceanice nu pot fi utilizate pentru consum, data fiind salinitatea lor.
Satisfacerea necesitatilor de consum ale populatiei si ale activitatilor social-economice se bazeaza, aproape in exclusivitate, pe utilizarea apei dulci. Aceasta nu reprezinta insa decat decat 2,5% (cca. 35mil. km3 ) din volumul total de apa de pe Terra. In plus, 68,7% din resursele de apa dulce sunt cantonate in ghetari si zapezi vesnice , iar 30% in ape subterane. Lacurile si raurile ,unitati acvatice a caror apa este cel mai usor de utilizat, constituie doar 0,26% (91 000km3), respectiv 0,0006% (2120 km3) din resursele de apa dulce existente pe Glob(Zavoianu, 1999).
In conditiile mentionate, apare evident faptul ca potentialul acvatic folosibil de catre omenire este destul de limitat. Conform datelor din „World Ressources”1998-99, resursele anuale regenerabile de apa dulce se cifreaza la cca. 41 000 km3. Din aceasta cantitate se consuma pentru diferite folosinte cu putin peste 3 200 km3/an (tabelul nr 1).
Un factor restrictiv major in utilizarea apei dulci este distributia ei teritoriala foarte neuniforma si imposibilitatea efectuarii de transferuri ale surplusului de apa dintr-o zona in alta.
La nivel continental, cele mai mari rezerve utilizabile de apa dulce se afla in Asia (13 207 km3) si America de Sud(9 526 km3), urmate de Europa(6 234 km3) si America de Nord( 5309 km3). In ceea ce priveste distributia pe tari, este remarcabil faptul ca pe teritoriul a spate tari se afla peste jumatate din resursele utilizabile de apa dulce de pe Terra: Brazilia(5 190 km3), Federatia Rusa(4 312 km3), Canada(2 850 km3), China( 2 800 km3), Indonezia(2 530 km3), Statele Unite(2 459 km3), India(1 850 km3). La polul opus se situeaza tari din Africa si Asia , unde cantitatea de apa dulce este mai mica de 1 km3: Iordania(0,7 km3), Libia(0,6 km3), Mauritania ( 0,4 km3), Emiratele Arabe Unite(0,15 km3), Kuweit(0,02 km3).
In Romania resursele anuale regenerabile de apa dulce sunt estimate (conform sursei mentionate mai sus) la 37 km3 , valoare ce o situeaza in randul tarilor cu potential modest. Pe ansamblu, cele mai bogate zone in resurse de apa dulce sunt cele ecuatoriale, musonice si subpolare, in timp ce regiunile tropicale se confrunta cu o mare penurie de apa dulce. Pentru asigurarea necesarului de consum, unele tari au recurs la producerea apei dulci prin desalinizarea celei marine(Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Israel, Africa de Sud etc.). O alta posibilitate , mai putin utilizata (datorita indeosebi costurilor ridicate), este aceea a valorificarii ghetarilor prin aducera lor in zonele cu deficit de apa dulce.
Zavoianu I. ; „Hidrologie”; Editia a IV-a,Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine,2006
Pisota I. , Zaharia L. „Hidrologie”,Editura Unievrsitatii din Bucuresti,2003
Negoescu B. , Vlasceanu Gh., „Geografie economica(Resursele Terrei), Editura Meteor Press,Bucuresti,2003
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
