Regionarea fizico-geografică a județului Caraș-Severin

I. Așezare geografică

Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 km2 (3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării). Se învecinează la nord-vest cu județul Timiș, la nord-est cu județul Hunedoara, la est cu județul Gorj, la sud-est cu județul Mehedinți, în partea de vest cu Republica Serbia și Muntenegru, pe o lungime de 70 km, iar în partea de sud-vest cu fluviul Dunărea, pe o lungime de 64 km. (Fig. 1)

Județul Caraș-Severin este situat între următoarele puncte extreme: în nord Vârful Rusca, în sud Dealul Capriva, puctul cel mai vestic se găsește la nord-vest de localitatea Iam, iar punctul cel mai estic este Vârful Scărișoara.

Fig. 1 Județul Caraș-Severin – Vecinii

(Sursa: http://resita-cs.com/?page_id=659 )

II.Structura geologică şi relieful

Aproape tot teritoriul judeţului Caraş-Severin aparţine ca structură geologică orogenului Carpaţilor Meridionali, care este constituit din două unităţi geotectonice principale: Autohtonul Danubian şi Cristalinul Getic care suportă cuverturi sedimentare.

Autohtonul Danubian se întâlneşte în partea sudică şi sud-estică a judeţului, reprezentând unul dintre nucleele vechi ale cristalinului carpatic. El suportă către partea superioară trei zone principale de sedimentare: zona Drencova, zona Svinecea-Sviniţa şi zona Presacina.

Cristalinul Getic se întâlneşte în zona nordică, centrală şi nord-estică a judeţului, fiind constituit din două serii cristaline: seria mezocatazonală de Semenic şi seria epizonală de Locva-Poiana Ruscă.

Zona Reşiţa - Moldova Nouă, orientată NNE-SSV, este constituită în special din calcare din jurasic şi cretacic inferior, iar în carbonifer şi liasic sunt cantonate importante zăcăminte de huilă. Magmatismul laramic, de vârstă paleocenă, este reprezentat prin banatite, întâlnite la Ocna de Fier, Dognecea, Surduc, Oraviţa, Ciclova, Ilidia, Sasca Montană şi Moldova Nouă.

În ceea ce priveşte relieful judeţului Caraş-Severin, acesta se caracterizează printr o mare diversitate: 65,4% din suprafaţă o constituie relieful muntos, 16,5% relieful depresionar, 10,8% dealurile şi 7,3% câmpiile.

Munţii sunt reprezentați prin Munţii Banatului și partea vestică a Carpaţilor Meridionali (M. Ţarcu, M. Cernei şi M. Mehedinţi).

1. Munții Banatului sunt situați în sud-vestul României și sunt limitați la est de Culoarul Timiș-Cerna, la sud de Valea Dunării, în vest de Dealurile și Cîmpia de Vest, iar la nord de Culoarul Mureșului.

Sunt formați din mai multe masive cu altitudini mijlocii și mici și câteva unități depresionare.

Majoritatea masivelor se prezintă sub forma unor noduri orografice (Munții Semenicului, Almăjului, Dognecei) sau culmi proeminente (Munții Poiana Ruscă și parțial Munții Locvei), excepție făcând Munții Aninei, ale căror culmi sunt dispuse paralel.

Depresiunile cele mai importante sunt de natură tectonică, au formă alungită și ocupă suprafețe mari (Culoarul Reșiței, Culoarul Timiș-Cerna, Depresiunea Almăjului).

Munții Banatului se caracterizează printr-o mare varietate litologică și o complexitate tectonică. Șisturile cristaline precambriene, străpunse de corpuri granitice, au ajuns la zi, datorită eroziunii subaeriene, iar peste acestea s-au depus roci sedimentare paleo-mezozoice. În Terțiar s-au depus sedimente marine și lacustre, în depresiunile recent apărute. Evoluția climei în Cuaternar a marcat regiunea prin formarea unor glacisuri și piemonturi în intervalul Romanian-Pleistocen Inferior și prin formarea teraselor. (Badea L., 2001)

Procesele morfologice, care se produc la altitudini de peste 1200 m sunt criogenia, nivația, eroziunea areală și cea torențială.

Datorită altitudinilor reduse și gradului avansat de fragmentare, această regiune este puternic umanizată, mai ales în depresiuni.

Munții Banatului sunt alcătuiți din următoarele subunități: Munții Semenicului, Munții Aninei, Munții Dognecei, Munții Locvei, Munții Almăjului, Munții Poiana Ruscă, Culoarul Reșiței, Culoarul Timiș-Cerna și Depresiunea Almăjului. (Fig. 2)