Raport practică

Primul punct de observaţie este satul Banu, comuna Dumeşti, pe valea Bahluiului. (Fig.1), sunt prezentate următoarele caracteristici: valea prezintă o orientare VE, structura geologică este monoclinală, formaţiunile de suprafată ale substratului aparţin integral sarmaţianului mediu (basarabian) în facies marin-salmastru, litologia dominantă fiind dată de argile-marne cu intercalaţii de nisipuri. Sesul foarte slab dezvoltat pe fundul văii Bahlui în substratul argilo-marnos cu o pantă longitudinală f mică (7-8 m/km) şi de aceea albia minoră a Bahluiului, în regim natural avea un traseu sinuos (meandrare puternică). În ceea ce priveşte orientarea transversală pe direcţia generală a stratelor este vorba aici despre o vale subsecventă, specifică asimetriei structurale de ordinul I. Asemenea văi au un profil tipic asimetric (versantul stâng larg dezvoltat reprezintă versantul conform cu înclinarea generală a formaţiunilor geologice . Reversul are expozitie sudică. El este fragmentat de afluenţi de stânga ai Bahluiului (reconsecvenţi, orientaţi N-S şi care pun în evidenţă asimetria structurală de ordinul II). Caracteristic este profilul transversal vizibil asimetric (versantul drept = un revers cu expoziţie estică, iar versantul stâng = frunte cu expoziţie vestică). Pe fundul văii Bahlui- foarte larg dezvoltată, panta longitudinală este foarte mică, de aceea albia minoră Bahluiului , în regim natural, avea un traseu sinuos.Versantul drept al văii Bahluiului este scurt, puternic înclinat, afectat de alunecări de teren ( este o frunte de cuestă cu expoziţie nordică). Această frunte nu este unitară, ci secţionată de afluenţi de dreapta ai Bahluiului, cu orientare generală S-N (obsecvenţi = invers înclinării stratelor). La SSV de punctul de observaţie, se află o frunte de cuestă, urmată de un corp de alunecare sub formă de valuri. Amplitudinea cornişei este de 8-10 m. Pe versantul stâng al Bahluiului au fost identificate 7-8 terase fluviale, cu altitudine relativă de până la 160-170 m. Apar şi formaţiuni recente cuaternare de suprafaţă: eluvii (pe terenuri cu înclinare redusă), deluvii (cel mai stabil), coluvii (mat. mai fin)la contactul cu lunca şi proluvii (conuri de dejecţii).

Biserica veche din vale este amplasată pe o treaptă de alunecare ce conţine mai mult nisip şi-i conferă stabilitate.

Aici, precipitaţiile, aproximativ de 550mm, în condiţii de revers, favorizează dezvoltarea vegetaţiei de silvostepă. Colilia, specifică vegetaţiei de stepă, apare ca efect al aridizării (degradării unei pajişti) în urma activităţilor antropice (fără să modifice trăsătura de bază a silvostepei), nu este consumată de animale, ea conţinând multă celuloză. Pe lângă aceastea, mai apar şi pelinul şi peliniţa, specifice stepei, tot ca efect secundar al aridizării.

Activitatea vertebratelor a contribuit la o bună drenare a solului, scoţând la suprafaţă atât pământ argilos carbonatic, cât şi nisipos.

La silvostepă, avem de-a face cu Cernisoluri (în condiţii de revers = cernoziomuri cambice), pe frunte avem complexuri specifice alunecărilor, iar în luncă avem soluri aluviale bogate în săruri (soluri halomorfe).

1. Fig 1. – Imagine satelitară – Sat Banu, cursul Bahluiului

Sub aspectul calitatii terenului avem ca dezavantaje aici următoarele aspecte: terenul se află pe o frunte de alunecare, suprapăşunatul duce implicit la creşterea riscului de alunecare, lipsa plantelor nutrivit valoroase de pe paşuni pentru animale. De asemenea, existenţa pelinului de stepă, pelinului obişnuit, pelinului austriac, negara şi altele, sunt indicatori de stepizare, astfel în mod categoric, terenul se află în faza de stepizare (aridizare), însă nu de origine antropică. Un avantaj este acela că terenul se afla imediata apropiere a localităţii.

Soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii acestui teren ar fi plantare de plante precum: cătină albă, sălcioară, plop, salcie, fără însă a stabiliza versantul, insă o soluţie mai inspirată ar fi valorificarea acestui teren în scop recreativ.

Al doilea punct de observaţie se realizează undeva în bazinul hidrografic al pârâului Voineşti (supraf totală 13.500 ha). Valea Voineşti reprezintă o asociaţie a unui afluient de dreapta al Bahluiului, dezvoltat cu precădere pe rama sudică a Câmpiei Colinare a Jijiei şi într-o măsură mai redusă pe Coasta Iaşilor (bazinul superior al PCM). Curios este faptul că valea principală – ultimul aliniament orientat V-E formează un T în zona de confluenţă cu Voineştiul orientat de la S-N .Valea aceasta (cca 90%) este dezvoltată în partea stângă a bazinului. Versantul drept este o frunte de cuestă cu expoziţie vestică şi are o pondere scăzută din aria bazinului. Cea mai mare parte din bazin este dezvoltată pe partea stângă a bazinului, cu menţiunea că acest areal este fragmentat de o serie de afluienţi cu orientare generală V-E (paralel cu substratul), văi subsecvente , asimetrie de ordinul I (cum este Valea Săuzeni), cu scurte terasamente orientate S-N (tronsoane obsecvente asimetrice de ordinul II ). Valea Săuzeni (vale subsecventă)– asimetrie de ordinul I, versantul stâng este revers cu expoziţie generală sudică; versantul drept- frunte cu expoziţie nordică. La o analiză mai atentă, pe traseul V-E, pe care este orientată valea, apar scurte tronsoane orientate S-N (invers înclinării stratelor =obsecvente), asimetrice, evidenţiind asimetria de ordinul II. Versantul stâng e domol, e revers , se reorientează dinspre V-E, pe când versantul drept e frunte de vest. Dominant în bazin este domeniul de silvostepă şi pe Coasta Iaşilor este domeniul de pădure, pe fondul vechi de alunecare. Reversul Văii Săuzeni este uniform, cu înclinare slab-moderată, fără alunecări, doar cu risc al eroziunii în suprafaţă. Pentru aprecierea cantitativă a eroziunii în suprafaţă, trebuie urmărită grosimea orizonturilor profilurilor de sol.

traseu si referinte geografice ale zonelor strabatute