Indicatorul cuantifica dezvoltarea productiei de acvacultura din Europa in majoritatea tarilor si in zonelor marine, precum si contributia acvaculturii in deversarea de nutrienti la aportul total de nutrienti din zonele de coasta. Furnizeaza astfel masuri impotriva presiunii asupra mediului marin datorata acvaculturii. Este un indicator simplu si usor accesibil, dar folosit singur are o limitata importanta si relevanta datorita diverselor practici pe scara larga a productiei de acvacultura si datorita conditiilor locale. Acesta trebuie asadar sa fie integrat cu alti indicatori legati de practicile de poductie (precum productia totala de nutrienti sau deversarile totale de chimicale) pentru a genera un indicator de presiune mai semnificativ. Corelat cu informatiile legate de capacitatea de asimilare a diferitelor habitate, indicatorul permite estimarea impactului si a proportiei capacitatii de asimilare a mediului inconjurator, precum si limitele de expansiune.
Pana de curand nu a existat o politica generala in acvacultura europeana, desi Directiva EIA (Evaluarea Impactului asupra Mediului) solicita ca fermele speciale care sa fie supuse la EIA, iar Directiva Cadru Apa solicita ca acestea sa indeplineasca obiectivele de mediu pentru o stare ecologica si chimica buna a corpurilor de apa pana in 2015. Sunt putine politice nationale care sa cumuleze impacturile acvaculturii in intregul sistem acvatic sau sa limiteze productia totala la capacitatea de asimilare a mediului. Totusi, limitele factorilor de productie pentru hrana in unele tari (ca de exemplu Finlanda) limiteaza eficient productiile. Noua Reforma a politicii comune in domeniul pescuitului are ca scop imbunatatirea managmentului in acvacultura. In septembrie 2002, Comisia a prezentat Consiliului Parlamentului European o comunicare a „strategiei de sustinere a acvaculturii europene”. Principala tinta a strategiei este mentinerea in competitivitate, productivitate si sustinere a acvaculturii sectorului european. Strategia are ca principale obiective: asigurarea produselor pescaresti in conditii de siguranta si de calitate buna, promovarea sanatatii si bunastarii organismelor potrivit standardelor, precum si crearea de locuri de munca sigure.
Productia europeana de acuacultura o continuat sa creasca rapid in ultimii 15 ani datorita expansiunii in sectorul maritime in tarile din UE si EFTA. Aceasta crestere reprezinta o presiune marita pentru corpurile de apa adiacente si asupra ecosistemelor asociate, rezultand in principal din deversarile de nutrient din instalatiile piscicole. Nivelul exact al impactului local va varia in conform scarii productiei, tehnicilor si deasemenea caracteristicilor hidrodinamice si chimice locale si regionale ale apelor.
O crestere semnificativa in productia europeana totala de acvacultura a fost observata in ultimii 15 ani, desi aceasta a incetinit incepand cu anul 1999. In general, imbunatatirile semnificative in eficientizarea utilizarii hranei si a nutrientilor, precum si in managementul de mediu au servit in atenuarea partiala a cresterii presiunii asupra mediului. Cresterea atat a productiei, cat si a presiunii asupra mediului nu a fost uniforma in tarile europene sau in sistemele de productie. Numai sectorul acvaculturii maritime a cunoscut o crestere semnificativa, in timp ce productia de apa salmastra a crescut intr-un ritm mult mai lent si nivelurile de apa dulce au scazut. La nivel regional, tarile grupate in EU 15 (Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, Finlanda, Suedia si Marea Britanie) si EFTA: Asociatia Europeana a Liberului Schimb (Irlanda si Norvegia) domina productia pana acum.Fermele piscicole europene se impart in doua grupe distincte: fermele piscicole din Europa de Vest cresc specii de mare valoare, precum somonul si pastravul curcubeu, frecvent pentru export, in timp ce speciile de mica valoare precum crapul sunt cultivate in Europa Centrala si de Vest, in principal pentru consumul local.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
