Potențialul Turistic al Munților Pădurea Craiului

Aşezare şi limite

Munţii Pădurea Craiului ocupă partea de nord-vest a Munţilor Apuseni din lanţul muntos al Carpaţilor Occidentali, constituindu-se într-o adevărată peninsulă ce se desprinde din corpul central al Apusenilor, fiind desfăşurată între depresiunile Vad-Borod şi cea a Beiuşului Cel mai înalt vârf din masiv este Hodrâncuşa cu 1027 m.

.Aşezarea geografică a munţilor Pădurea Craiului

Munţii Pădurea Craiului ocupă o suprafaţă de aproximativ 1150 km² şi se încadrează din punct de vedere administrativ în partea central-estică a judeţului Bihor, ocupând o pondere de 15,2 % din suprafaţa acestuia. În acelaşi timp, reprezintă zona montană cea mai apropiată de oraşul Oradea (aflat la circa 35 km de Vârciorog şi la 60 km de Şuncuiuş).

Limitele Munţilor Pădurea Craiului nu sînt totdeauna pregnante, singura limită tranşantă este cea nordică, unde vin în contact cu Depresiunea Vadului de-a lungul unui abrupt ce se desfăşoară între Butan şi Subpiatră.

Unităţile de relief învecinate sunt :

Depresiunea Vad-Borod este situată la nord şi desfăşurată în lungul Crişului Repede între Munţii Plopiş şi Munţii Pădurea Craiului, Dealurile Vestice, Depresiunea Beiuşului, Munţii Vlădeasa.

Dealurile Vestice, situate la vest de zona analizată, sunt alcătuite din Dealurile Cordăului, Tăsadului şi Holodului, constituind din punct de vedere geologic o prelungire spre vest a Munţilor Pădurea Craiului

Depresiunea Beiuşului este limita sudică, munţii care o înconjoară formând un uriaş amfiteatru natural, cu oraşul Beiuş situat în centrul depresiunii: la nord Munţii Pădurea Craiului, la est Munţii Munţii Bihor - Masivul Vlădeasa, iar la sud Munţii Codru Moma.

Munţii Vlădeasa reprezintă continuarea spre est a Munţilor Pădurea Craiului.

Geologie

Munţii Pădurea Craiului sunt constituiţi dintr-o serie de platouri carstice la altitudini care variază între 400 şi 800 m. Platourile sunt dominate de vârfuri puţin proeminente şi despărţite de văi adânci cu versanţi înclinaţi. Mai bine de jumatate din suprafaţa acestor munţi este alcatuită din roci carstificabile, calcare şi dolomite. în ceea ce priveşte drenajele subterane, fiecare curs ce strabate o zonă calcaroasă are cel puţin un sistem de captare subterană. Cele mai importante sunt cele de la Pusta Calatea-Aştileu, Galaseni-Josani, Batrana-Peştera de la Vadu Crişului; în sud, sistemul carstic Runcşor-Sohodol-Albioara, a carui apă iese prin izbucurile Toplicioarei, Topliţei şi Roşiei.

Partea de nord-vest a masivului este alcatuită în mare parte din roci necarstificabile: gresii, conglomerate, şisturi argiloase, în care se intercalează pachete subţiri de calcare.

Partea de sud-est este constituita din roci eruptive. Aici relieful este masiv, greoi, cu pante uniforme, domoale şi cu înălţimi mai mari.

Relieful

“Dar cine poate povesti în vorbe minunile de forme ce mii de ani le-au tors cu nesfârşita lor rabdare din caierul de piatră”

Emil Racoviţă

Relieful munţilor Pădurea Craiului se caracterizează, în general, prin creste puţin proeminente, creasta principală, cea care desparte cursurile Crişului Repede de Crişul Negru fiind slab evidenţiată în teren. La nord şi nord-est de aceasta se desprind câteva culmi teşite care se termină brusc fie în bazinul Borodului, fie în tăietura puternică formată de cursul superior la Crişului Repede.

La sud şi vest, culmile secundare sunt mai evidente în extremitatea vestică a Pădurii Craiului; tot la sud de creasta principală, numai două culmi se desprind din relieful acestei zone, ambele fiind orientate est-vest şi sunt constituite din gresii sau conglomerate, roci care au rezistat mai bine îndelungatelor procese de eroziune decât calcarele.

Relieful dezvoltat pe roci necarstificabile

Acest tip de relief se caracterizează de regulă prin forme înalte, greoaie, masive. Astfel, şisturile cristaline ce se desfăşoară în estul Pădurii Craiului (Dl. Botii-968 m,Culmea Măgurii Dosului-948 m) şi insular în sud (Dl. Varatec-832 m) au generat un relief care deşi se menţine sub 1000 m altitudine se caracterizează printr-un pronunţat caracter montan. Acesta se datorează văilor foarte adânci care delimitează aceste culmi: Valea Brătcuţei şi Valea Iadului. Caracteristici asemănătoare prezintă şi relieful rocilor eruptive (vulcanice) ce se dezvoltă în partea de sud -est a zonei, unde se înregistrează şi cele mai mari înalţimi din Pădurea Craiului: vârful Hodrângusa-1027 m, Măgura.Beiuşele-1003 m, Dealul Tisei-1057 m, delimitate prin abrupturi de peste 400 m de Valea Iadului.

Conglomeratele şi gresiile se dezvoltă mai ales în partea centrală şi formează o cuvertură impermeabilă pentru mai multe masive izolate: Culmea Cărmăzan-856 m, Dl Runc -Recea (la sud de Şuncuiuş), Culmea Glimeea -Oaş- Rujet-844 m, Scaunul Craiului -Merişor- 710 m. De cele mai multe ori aceste culmi sunt mărginite de platouri carstice astfel că, deşi înalte, nu se impun în relief prin masivitate. Interesul turistic pentru acest tip de relief rezidă în înalţimea vârfurilor, în aspectul lor montan unele dintre ele fiind puncte de belvedere pentru zonele înconjuratoare. Deşi lipsesc caracterele alpine (altitudinea maximă abia depăşeşte 1000 m) această lipsă este compensată de prezenţa pădurilor, majoritatea acestor culmi fiind acoperite cu păduri de foioase (dar şi de molid şi pin) care în perioada de toamnă prezintă o adevarata feerie de culori.

UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE ŞI GEOGRAFIE