Potențialul Turistic al Egiptului

Previzualizare referat:

Extras din referat:

EGIPTUL

Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte şi stâncoase, s-a făurit cu multe milenii înaintea erei noastre, o veche civilizaţie a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului antic. Ea ne înfăţişează cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administraţie, o fiscalitate, o justiţie şi o armată, comparabile cu cele ce au luat naştere mai apoi în ţările de pe toate continentele, înainte şi după era noastră. Dar lumea Egiptul antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi şi în faţa careia se minunau romanii care veneau în vremea lor, precum fac şi astăzi mulţimile de turişti, să contemple piramidele, templele sau obelicsurile înalţate de faraoni şi de supuşii lor.

Nu numai arta egipteană şi monumentele colosale au atras prin frumuseţea tainică şi prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi şi pe romani, ca şi pe noi cei de azi ; călatorii veneau să gasească mai cu seamă cultura egipteană, ‘intelepciunea egipteană’ pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot sau Platon.

Lumea Egiptului antic este atât de diferită, atât de aparte de toate celelalte din Europa şi din Orientul de Mijloc, incât lasă oricărui turist care a străbătut Valea Nilului, o amintire de neuitat prin intensitatea strălucitoare a imaginilor. Pe de altă parte aici se regăsesc întrunite monumente arhitecturale ale Egiptului antic, ale civilizaţiei Islamului clasic dar şi ale Orientului creştin şi bizantin. Astfel în prestigioase muzee ale statului egiptean sunt adunate exponate din Egiptul vechi, din trecutul strălucit al Islamului, şi în muzeul copt din Alexandria sunt reunite vaste colecţii de artă crestină.

Egiptul se află în partea nord-estică a continentului african, pe ţărmurile a doua mări. În partea de nord, Egiptul este scăldat de Marea Mediterană şi la est de Marea Roşie. Egiptul se învecinează la vest cu Libia, la sud cu Sudan şi la nord-est cu Israel.

Bătrânul Nil traversează ţara de la nord la sud, străbătând ţinuturile deşertice încarcate de mitologie, până se revarsă în Marea Mediterană. Nilul reprezintă artera vitală a Egiptului în toate timpurile căci el aduce apa incarcată cu mîlul roditor şi tot el este o importantă cale de comunicaţie între satele şi oraşele egiptene.

Egiptul posedă două coaste maritime întinse :

• Coasta mediteraneană, cu o lungime de aproximativ 1000 km, este în general puţin potrivită pentru amenajări portuare. În partea orientală a coastei mediteraneene, în dreptul deltei, mîlul adus de Nil în deltă şi lipsa unor adăposturi naturale pe coastă împiedică aşezarile portuare.

• Coasta egipteană de la Marea Roşie, lungă de circa 1500 km, este muntoasă şi destul de bine tăiată ; ea are însă marele inconvenient că este blocată de o centură de bancuri de coral, care îngreunează mult accesul vaselor. Cu toate că această coastă margineste o mare de intensă circulaţie, ea nu adăposteşte decât un singur port important şi anume Suezul.

Aflat în partea de nord-est a Saharei, Egiptul prezintă urmatoarele trei regiuni naturale : valea Nilului şi delta, deşertul libian , la vest de Nil şi deşertul arabic, la est de Nil.

Deşerturile, aşa cum s-a arătat, se întind pe 96,2% din teritoriu egiptean, iar cele cateva oaze nu cuprind decât o parte foarte redusă din populaţie. De la malul apusean al Nilului se întinde vastul deşert libian. Pe partea orientală a Nilului se întinde deşertul arabic, continuat spre sud de deşertul Nubiei. Acesta din urmă este o prelungire a deşertului libian, care se întinde pe partea cealaltă a fluviului.

Valea Nilului este o fâşie aluvionară, lungă de circa 1500 km şi cu o lărgime care variază între 1-3 km la sud şi 20-25 km la nord. Panta văii este foarte lină ; ea nu coboară decât cu aproximativ 100 m de la frontiera Sudanului până la Marea Mediterană. De la Wadi-Halfa si Luxor, valea Nilului poartă numele de Egiptul de Sus, iar apoi acela de Egiptul Mijlociu până la Cairo. Dincolo de Cairo urmeaza delta Nilului, care formează Egiptul de Jos.

În ce constă potenţialul turistic al Egiptului?

Egiptul, numit de Herodot “darul Nilului”, este patria unei civilizaţii străvechi, fascinante si misterioase, ale cărei taine au rămas ascunse până în ziua de azi.

Ceea ce atrage încă din cele mai vechi timpuri la egipteni nu reprezintă numai artă şi monumentele ci şi cultura lor.

Potenţialul turistic al Egiptului constă atât în atracţii turistice naturale cum ar fi: Valea Nilului cu staţiunile sale dar şi delta Nilului; dar şi atracţii turistice antropice cum ar fi: templele, mormintele, moscheele, piramidele, biblioteci cât si muzee.

Pe langă capitala Cairo, alte oraşe importante ale Egiptului sunt Alexandria,Al-Mansurah, Asean, Asyut, El-Mahalla, El-Kubra, Giza, Huhanda, Luxor, Suez, Zadazing.

Cairo, supranumit şi “perla Orientului” reprezintă oraşul celor o mie de minarete, cosmopolit şi modern în care şarmul asiatic contrastează cu agitaţia mediterană. Trecutul şi prezentul se întâlnesc în acest loc situat pe malurile Nilului, la intrarea în deltă, în partea estică stau mărturie 2 milenii de cultură islamică, ebraică şi crestină, încă înfloritoare în ziua de azi ; în partea de vest se întinde oraşul antic Memphis, capitala Regatului vechi. Clădirile moderne ajung până aproape de platoul Giza, pe care tronează cea mai veche dintre cele 7 minuni ale lumii antice şi unica ramasă până în zilele noastre, Piramida lui Keops , alături de alte vestigii cu vârstă de 4-5 mii de ani.

Din punct de vedere al populaţiei este cel mai aglomerat oraş din Africa. În acest oraş se intâlnesc importante atracţii turistice cum ar fi:

• Opera din Cairo, una dintre cele 6 opere din Africa

• Teatrul regal de opera din Cairo

• Al-Azhar park

• Muzeul de antichitaţi sau muzeul Egiptului care deţine 136 mii de exponate

• Khan-el-Khalili reprezintă un bazar ce datează din 1382.

• Turnul din Cairo- turnul televiziunii din Cairo mai inalt decat piramida din Gizeh cu 43 de metrii.

Conform datelor statistice, anual ajung în Egipt aproximativ 12 milioane de turişti din lumea toată, din care 45000 sunt români ; cei mai mulţi turişti sunt turci, urmaţi de englezi, germani şi italieni; majoritatea turiştilor provin din Europa, urmată mai apoi de America, Asia, Australia şi Africa. În urma unui studiu s-a constatat că dintre toţi aceşti turişti:

• 47,3% vin în Egipt în interes de serviciu

• 25,2% vin pentru satisfacerea curiozitaţii

• 16,3% vin din motive religioase şi culturale

• 11,2% vin din alte motive(tratamente balneo- climaterice, croaziere etc)

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Potentialul Turistic al Egiptului.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
3 160 cuvinte
Nr caractere:
16 239 caractere
Marime:
24.79KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Geografie
Predat:
la facultate
Materie:
Geografie
Sus!