Potențialul de resurse energetice și minerale ale României

Teritoriul României se identifică cu o arie geologică de o mare diversitate petrografică, structurală şi metalogenetică. Scoarţe de tip “oceanic” şi de tip “continental” se confruntă în zona Carpaţilor, a Dobrogei şi a platformelor care le mărginesc. În decursul a zeci şi sute de milioane de ani, prin procese magmatice şi metamorfice, controlate de forţele interne ale Terrei, precum şi prin procese sedimentare, ca şi de forţe externe, s-au concentrat substanţe minerale utile de foarte diferite feluri: de la aur şi argint (în Maramureş şi Mţii Metaliferi) la cupru, plumb şi zinc (în Banat şi Maramureş), de la molibden la uraniu (în Bihor şi Carpaţii Orientali) , de la fosfaţi la sare, de la feldspaţi la caolin şi, în acelaşi timp, de la turbă şi cărbuni la hidrocarburi (petrol şi gaze naturale – în Carpaţii Orientali, Depresiunea Getică, Platforma Moesică, şelful continental al Mării Negre, Bazinul Transilvaniei); apele minerale şi cele termale sunt un efect al prezenţei, în zonele profunde, a unor focare vulcanice adânci, dar inactive astăzi. Toate acestea se constituie, de fapt, în resurse minerale şi energetice şi devin - sau ar trebui să devină - depozite exploatabile (zăcăminte), atunci când rezervele lor se pot extrage în condiţii economice profitabile.

Proiectele de prospecţiune au rolul să identifice prezenţa în scoarţa terestră, sub pătura de sol, a acestor resurse. Descoperirea lor într-o anumită zonă este urmată de proiecte mai complexe şi mai costisitoare, de explorare geologică, prin efectuarea de lucrări miniere uşoare (şanţuri, puţuri) sau de galerii subterane şi foraje. Această activitate, desfăşurată în echipe multidisciplinare, urmăreşte conturarea tridimensională, volumetrică, a corpurilor de minereu, de roci utile, de cărbuni sau a rezervoarelor de hidrocarburi -roci sedimentare poroase care pot reţine, în subsol, în capcane litologice, structurale sau stratigrafice, fluidele generatoare de ţiţei şi gaze.

Pentru corpurile cu conţinuturi diferite de metal şi pentru substanţele nemetalifere (sare, de ex.) sau fluide (ţiţei, apă ) se calculează rezerve geologice. Dacă un studiu de fezabilitate – care ţine cont de cerinţele pieţei - confirmă o rentabilitate economică şi, deci, obţinerea unui profit, atunci se poate trece la proiectarea exploatării substanţei minerale respective (a minereurilor, în cazul concentraţiilor metalifere şi substanţelor nemetalifere, în cazul agregatelor de argilă, sare, calcar, feldspat etc. ) urmată imediat, de procesarea ei pentru extracţia metalului (Au, Cu, Pb, Zn ). Operaţiunile se mai numesc “operaţiuni de preparare” a minereurilor , în cazul unei substanţe metalifere. Desigur, fiecare tip de substanţă trece printr-un tratament specific şi costisitor. Întotdeauna, componenta sterilă din fiecare etapă – de exploatare-extracţie, de preparare-concentrare trebuie depozitată într-un loc aparte, sub formă de halde sau într-un iaz de decantare.

România este cunoscută ca o ţară bogată în zăcăminte sărace. În termeni profesionali, acest atribut confirmă existenţa şi diversitatea resurselor minerale şi energetice în subsolul românesc, dar sesizează, în acelaşi timp, existenţa unor concentraţii metalifere în rezerve reduse şi conţinuturi în metal scăzute. Acest lucru a făcut şi face ca exploatarea lor să fie, cu câteva excepţii, nerentabilă, iar activitatea minieră respectivă trebuie, de multe ori, să fie subvenţionată (raportul între valoarea de piaţă şi costuri (de extracţie, preparare) pe unitatea de produs variază între 1:2 şi 1:5). Din raţiuni astăzi greu de explicat, în România, foarte multe substanţe minerale s-au exploatat în condiţii nerentabile, statul subvenţionând extracţia minereurilor de Cu, Pb, Zn, Fe, sau a cărbunilor.

Evidenţa rezervelor pentru orice substanţă este ţinută de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Astăzi, conform Legii minelor, terenurile în care subsolul conţine astfel de resurse sunt proprietatea statului, se concesionează (prin licitaţie publică) sau se dau direct în administrare; agenţi economici cu capital de stat sau privat (companii naţionale, societăţi comerciale) îşi pot asuma riscurile, investesc în echipamente, tehnologii, personal, procesează şi extrag substanţele respective.

Statutul de ţară bogată în zăcăminte sărace, deci cu exploatări nerentabile a condus, în ultima vreme, la închiderea a numeroase mine. Pentru multe din substanţele amintite, costurile de import sunt mai mici decât cele de extracţie şi preparare în ţară.

Sunt premise favorabile pentru exploatarea aurului (în Mţii Metaliferi şi regiunea Băii Mari) , a rocilor decorative (existente într-o mare varietate şi în rezerve considerabile, în poiana Ruscă, Dobrogea, Mţii Apuseni), a apelor minerale (în Carpaţii Orientali, Mţii Apuseni) şi, parţial, a hidrocarburilor Pentru foarte multe din celelalte substanţe minerale, care mai pot constitui zăcăminte în conservare, eficientizarea metodelor de exploatare, retehnologizarea cu echipamente performante de extracţie şi procesare, adaptarea metodelor de preparare la standardele internaţionale, ar constitui tendinţe pentru rezolvarea conflictului dintre “bogăţia naturală şi nevoia socială”.