O civilizatie cu totul necunoscuta, noua, rasarita din adancul timpurilor in numai cateva decenii, ni s-a impus cu evidentele si misterele ei, cu stilul si cu zeii ei, drept cea mai veche dintre toate civilizatiile intemeiate de om pe continentul american, fiind poate chiar civilizatia muma a Lumii Noi.
Deseori s-au facut comparatii intre azteci si romani, intre mayasi si greci. Despre tolteci s-a putut spune ca au jucat in antichitatea Indiana un rol comparabil cu acela al etruscilor in Italia. Olmecii, insa, ne duc cu gandul la sumerieni: au fost, ca si ei, mult timp necunoscuti; au fost asemenea lor, precursori ingropati sub ruinele milenare, ascunsi ochilor nostri de vestigiile popoarelor care le-au urmat. Dar, spre deosebire de vechiul Sumer, unde intinse regiuni sunt astazi lipsite de apa si pustii, in singuratatile junglei se ascund, sub valul gros al vegetatiei tropicale si in mlastinile campiilor joase asezate de-a lungul coastelor, monolitii si altarele olmece.
Pare aproape de neconceput, la prima vedere, ca omul sa fi putut prospera, munci, construi si crea arta si religia in mijlocul acestei naturi coplesitoare. Totusi, intr-o epoca contemporana cu aceea a razboiului troian, s-au format sub mana omului primele monumente ale antichitatii americane in vaile periodic inundate de rauri serpuind lenes, nu departe de mare, in aceasta tara a soarelui rasare si a ploilor abundente care formeaza astazi o parte a statelor americane Tabasco si Veracruz.
Cand, la inceputul secolului al XVI-lea, spaniolii au invadat continentul, aztecii domneau peste imperiul lor, care se intindea de la un ocean la altul si de la fluviul Panuco la istmul Tehuantepec; mai departe, la sud-est, avanposturile de la Soconusco si expeditiile negustorilor-soldati duceau pana in America centrala renumele lui Moctezuma si Gloria zeului lor, Colibriul solar dar acest imperiu era foarte nou. Trecuse mai putin de un secol de cand Sarpele de obsidian, imparatul Itzcoalt, daduse primul impuls politicii de expansiune a Mexicului si aliatilor sai. De altfel, nici aztecii, veniti tarziu in Mexicul central, nu se puteau mandri cu o indelungata traditie. Pentru ei fapt mentionat printre altii si de istoricul Ixtlilxochitl trecutul se rezuma la o varsta de aur, cea a toltecilor, precedata de o era mitica, lipsita de contururi clare: aceea a Uriasilor, pierduta in negurile legendei. Insisi zeii credeau ei construisera colosalele piramide ale Lunii si ale Soarelui de la Teotihuacan. Traspunand in cronologia noastra marile varfuri ale istoriei mexicane, vom putea afirma ca aztecii si-au parasit indepartata origine, Aztlan, in secolul al XII-lea al erei noastre si au sosit in secolul al XIII-lea in valea Mexicului, unde isi vor intemeia capitala la inceputul secolului al XIV-lea; ca inainte de aceasta, pe inaltul platou si dincolo de el stralucise, aproape doua sute de ani incepand din a doua jumatate a secolului al IX-lea, civilizatia tolteca; si ca, in sfarsit, inca de la inceputul erei noastre, Teotihuacanul fusese centrul unei ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
