Marea Britanie

Aşezare geografică şi vecini

Marea Britanie ocupă teritoriul insulei din nord-vestul continentului european si cuprinde în termeni geopolitici Anglia, Scoţia, Tara Galilor precum şi Irlanda de Nord. Ca vecini, Marea Britanie este înconjurată de ape, astfel: la nord şi nord-vest se afla Oceanul Atlantic, la vest se află Irlanda şi Marea Irlandei, în partea de sud se află Marea şi Canalul Manecii, iar în partea de est Marea Nordului. Arhipelagul Britanic este desparţit de continentul european prin Stramtoarea Calais.

Scurt istoric

Teritoriul Marii Britanii este populat la mijlocul mileniului 1 î.e.n de triburi celtice venite de pe continent. In secolele 5-6 e.n triburile germanice ale anglilor, iuţilor şi saxonilor întemeiază sătuleţe feudale. In secolul 6-7 pătrunde şi se răspandeşte creştinismul. Intre anii 1016 şi 1042 are loc o dominaţie daneza asupra Angliei, iar în secolul 12 începe cucerirea Irlandei. Intre 1337 şi 1453 are loc Războiul de 100 de ani la sfarşitul căruia Anglia pierde posesiunile din Franţa dobandite în secolul 12 de catre dinastia Plantagenet (1154 – 1399).

Războiul celor 2 Roze (1455 – 1485) dintre facţiunile nobiliare este urmat de instaurarea absolutismului dinastiei Tudorilor (1485 – 1603), în timpul cărora are loc reforma care face din suveran capul bisericii (“biserica anglicană”), apoi de cel al Stuarzilor (1603 – 1714). In timpul domniei reginei Elisabeth I (1558 – 1603) sunt puse bazele puterii maritime engleze. Prin expediţiile navale ale lui Francisc Drake şi W. Raleigh sunt schiţaţi primii paşi pe drumul creării unui imperiu colonial britanic. Burghezia şi noua nobilime ies triumfătoare din revoluţia burgheză (1640 – 49), înlăturand absolutismul şi proclamand republica (Commonwealth-ul, 1649). In 1707 are loc unirea definitivă a Scoţiei cu Anglia în “Regatul Unit al Marii Britanii”, devenit la sfarşitul secolului 17 monarhie parlamentară.

In urma războiului de 7 ani (1756 – 1763) Marea Britanie dobandeşte coloniile franceze din Canada şi India, începe colonizarea Australiei şi întemeiază o serie de colonii pe continetul african. Congresul de la Viena (1814 -1815) confirmă cuceririle coloniale britanice din perioada războaielor antinapoleoniene (Malta, Sri Lanka (Ceylon), ins. Maldive, Mauritius, Trinidad, Tobago) care fac din Marea Britanie principala putere colonială a lumii.

In timpul domniei reginei Victoria, Marea Britanie forţează prin cele două războaie ale opiumului (1840-42 şi 1856-60) pătrunderea mărfurilor sale în China, obţine controlul asupra Canalului de Suez (1875), ocupă Ciprul (1878), Egiptul (1882), Birmania (1885).

La începutul secolului 20 Marea Britanie pierde în favoarea SUA şi Germaniei locul de primă putere industrială a lumii. Prin tratatele de la Versailles şi Sevres, care încheie primul război mondial, Marea Britanie obţine colonii germane (Africa de Est, Togo, Camerun). Marea Britanie este membru-fondator ONU, iar în 1949 devine membru al NATO.

Clima Marii Britanii

Deşi este situată la aceeaşi latitudine cu Labradorul şi Kamtceatka, Marea Britanie are, datorită influenţei curentului cald Gulf Stream, un climat temperat oceanic cu ploi prelungite, ceaţă (foarte frecventă iarna) şi geruri foarte rare; regiunea de sud-est este cea mai rece iarna (3˚C), dar şi cea mai caldă vara (17˚C) datorită apropierii de continent. Zăpada şi îngheţul durează scurt timp; precipitaţiile însumează 2000 mm în zona montană (ating 5000 mm/an în Vf. Snowdon pe coasta de V) şi descresc spre E - 610 mm la Londra şi 550 mm pe coasta estică.

Vegetaţia

Vegetaţia Marii Britanii este caracteristică zonelor oceanice europene, Europa de Vest aparţinand zonei pădurilor de foioase: stejar, frasin, arţar, dar şi specii asociate: carpen, fag, anin negru, ulm, tei. Padurile reprezintă 4-5 % din suprafaţă. Reprezentativă este şi vegetaţia ierboasă: faneţe şi păşuni naturale. In sectoarele înalte, reci şi umede, dominante sunt landele şi turbăriile. In nord sunt soluri podzolice, iar în sud soluri brune de pădure; solurile de mlaştină şi turbăriile ocupă suprafeţe mari.