Ipoteza Gaia

Gaia

O noua perspectivă asupra vieţii pe Pământ

I. Ce este Gaia?

După cum o formulează insuşi iniţiatorul ei, Gaia este definită ca fiind un sistem viu: numit după antica zeiţă greacă a Pământului, Ipoteza Gaia isi imagineaza planeta noastra ca o entitate vie, care respira si se autoregleaza. Gaia este o entitate complexă ce include biosfera Pământului, atmosfera, oceanele si solul; totalitatea costituind un feedback sau un sistem cibernetic care urmăreşte realizarea unui mediu fizic si chimic optim pentru viaţa de pe această planetă. Menţinerea unor condiţii relativ constante prin control activ poate fi descrisă prin termenul “homeostază”. Ea este considerată ca fiind un organism uriaş capabil sa menţină conştient un mediu favorabil apariţiei si evoluţiei vieţii.

II. Cum recunoaştem Gaia?

Oamenii întâmpina mari dificultăţi în a percepe Pământul ca fiind un organism viu, neputând să dea la o parte cunoştintele lor anterioare, credinţa cu care au fost îndoctrinaţi de mici si mai ales datorita faptului că pentru ei viaţa si fiinţele sunt percepute prin alte criterii la alte dimensiuni. Unii biologi ar putea crede că fenomenul vieţii este descris corespunzător de vreo teoremă a fizicii sau a ciberneticii iar unii fizicieni ar putea presupune că este descris efectiv în scrierile obscure de biologie moleculară pe care o dată şi o dată îşi va face timp să le citească. Dar cea mai probabilă cauză a opacităţii minţii noastre faţă de acest subiect este aceea că noi deja avem un program rapid, foarte eficient de recunoaştere a vieţii în instinctele noastre moştenite, în memoria noastră “read-only”(1) cum ar putea fi numită în tehnologia computerelor. Recunoaşterea de către noi a lucrurilor vii, atât animale cât şi vegetale, este instantanee şi automată şi tovarăşele noastre, celelalte creaturi din lumea animală, par să aibă aceleaşi aptitudini. Acest proces de recunoaştere, puternic si eficient dar inconştient, s-a dezvoltat fără îndoială la început ca un factor de supravieţuire. Orice e viu poate fi comestibil, ucigător, prietenos, agresiv sau o potenţială pereche, toate lucruri de importanţă vitală pentru bunăstarea noastră şi pentru continuitatea existenţei noastre. Totuşi, sistemul nostru automat de recunoaştere pare să ne fi paralizat capacitatea de a ne gândi conştient la o definiţie a vieţii. Căci de ce am avea nevoie să definim ceea ce, graţie programului cu care suntem dotaţi din fabricaţie, este evident şi imposibil de confundat în toate manifestările sale? Poate că tocmai din acest motiv este un proces reflex care operează fără control conştient, ca pilotul automat al unui avion.

De exmplu, priviţi la aerul pe care il respirăm. Oxigenul este un element indispensabil pentru toate organismele vii, de la bacterii la pesti şi pana la oameni. Acest gaz si¬¬-a menţinut timp de un mileniu o compoziţie de 21% din atmosfera planetei datorită unor anumite organisme vii (plantele) care continuă să il elibereze. Oxigenul, fiind un element foarte reactiv, are potenţialul de a se combina cu alte gaze si minerale ale atmosferei şi scoarţei Pământului, disparând complet in forma sa eliberată. Oxigenul este cu deosebire primejdios. Atmosfera noastră actuală, cu un conţinut de oxigen de 21%, se află la limita superioară a siguranţei pentru viaţa. Chiar si o mica creştere a concentraţiei ar amplifica mult pericolul incendiilor. Într-adevăr, ar fi nevoie de o creştere de doar 4% a concentraţiei de oxigen din atmosferă pentru ca lumea să fie in pericol de incendiu planetar. La o concentraţie de 25% oxigen chiar şi vegetaţia umedă ar continua să ardă odată ce combustia ar fi iniţiată, astfel incât un foc de pădure declanşat de un fulger ar arde violent pâna când tot materialul combustibil ar fi consumat.

O altă dovadă a existenţei Gaiei, este prezenţa simultană a metanului si a oxigenului în atmosfera noastră. La lumina solară, aceste două gaze reactionează chimic pentru a produce bioxid de carbon si vapori de apă. Viteza acestei reacţii este atât de mare, încât pentru a menţine cantitatea de metan prezentă permanent în aer, cel puţin 500 milioane de tone din acest gaz trebuie introduse în atmosferă în fiecare an. În plus trebuie să existe o metodă oarecare prin care oxigenul folosit la oxidarea metanului să fie înlocuit iar aceasta necesită producerea unei cantităţi de oxigen de cel putin două ori mai mare decât cea de metan. Volumele acestor gaze necesare pentru menţinerea constantă a amestecului atmosferic extraordinar al Pământului depaşeau cel putin 100 de ordine de mărime probabilitatea calculată pe baze abiologice. Aici intr-un test relativ simplu, era dovada convingătoare a existenţei vieţii pe Pământ, dovadă care pe deasupra ar fi putut fi obţinută de un telescop în infraroşu situat la o distanţă cum ar fi cea până la Marte. Acelaşi argument este valabil şi pentru alte gaze atmosferice, în special pentru ansamblul de gaze reactive care constituie atmosfera ca un întreg.

Un alt punct de vedere ridicat de Lovelock a fost concentraţia invariabilă a apei de mare, care rămâne la nivelul optim pentru existenta vietii. Ştiinţa a descoperit că apa din râuri trage in mod constant sărurile minerale în ocean, şi totuşi când apa de mare se evaporă pentru a forma norii nu ia sarea cu ea. Dacă am urmări un mod logic strict de gândire am concluziona că, concentraţia de sare din ocean ar trebui să crească cu trecerea timpului. Dar acest lucru nu are loc. Concentraţia de sare rămane neschimbată de secole. Conform celor care susţin Ipoteza Gaia, acest lucru se datoreaza abilităţii unei fiinţe colosale care menţine un echilibru intern, un fenomen care coincide ştiinţific (deşi este deseori aplicat la organismele celulare) cu „homeostaza”.

Proiect semestrial realizat in cadru laboratorului de Geografie Fizica Generala,