Meteorologia este stiinta geofizica care studiaza atmosfera atat din punct de vedere al originii compozitiei insusirilor fizice si structura, cat si al punctelor de vedere al proceselor si fenomenelor care au loc in cuprinsul ei.
Climatologia este ramura care se ocupa atat cu stabilirea factorilor de geneza pentru climatele Pamantului(factori radiativi , factori dinamici, factori fizico-geografici, antropici)cat si cu distributia acestora pe suprafata planetei; etimologia care este legata de cuvantul grecesc klimainclinare.
Atmosfera este invelisul de gaze al Pamantului care contine in suspensie cantitati variabile de particule in diverse stari de agregare (in principal lichide , tari si solide).
Aerul pur este incolor, inodor, si insipit si ca atare sesizabil numai cand se misca, si totodata este mobil, elastic si compresibil, expansibil, are greutate si exercita presiune.
Atmosfera este indispensabila vietii prin:
- Asigurarea oxigenului necesar respiratiei;
- Prin protectia impotriva razelor ultraviolete;
- Termoreglare.
Origine :
Primele ipoteze considerau atmosfera drept rest din masa gazoasa din rest incandescent in care a fost planeta in faza initiala. Ipoteze mai noi considera invelisul respective ca pe o atmosfera secundara formata in urma eruptiilor vulcanice emanatiilor , izvoarelor termince, descompuneri chimice si mai tarziu a vegetatiei.
Dovezi cu privire la caracteristici actuale ale atmosferei dateaza de 520 miliarde de ani.
Limitele atmosferei:
- Inferioara : general acceptata suprafata Terrei;
- Superioara : dificil de stabilit, mai curand un strat de tranzitie;
Definirea atmosferei ca amestec de gaze mentinute gravitational impune aceptarea extinderii ei verticale pana acolo unde sunt sesizabile fenomene si procese legate de acest amestec.
Aurorele polare sunt vizibile pana la 1200 km inaltime.
Scurt istoric:
In perioada antica opiniile privitoare la intamplarile atmosferice aveau caracter filosoficodiscriptiv si se refereau la avenimente cu caracte specular, mai ales manifestari extreme in aspecul vremii si al climei. In secolul IV d.Hr, conceptiile legate de vreme si clima sunt adunate de catre Aristotel in prima lucrare de “specialitate “ (Meteorologica, anul 364 d. Hr). Un moment remarcabil in abordarile meteo-climatologice il constituie inventarea primului instrument meteorologic – termometrul (care fuctiona pe baza de apa), de catre Galileo Galilei. Primele observatii referitoare la periodicitatea climei sunt sesizate de catre viticultorii francezi din zona Bordeaux. Dupa 1856 se pune pentru prima data problema necesitatii , utilitatii si existentei unei retele de statii si posturi meteorologice care sa permita supravegherea in cat mai bune conditii a unor teritorii cat mai extinse.
In 1887 se organizeaza si incepe sa functioneze Organizatia Meteorologica Internationala (O.M.I) care in 1951 devinde O.M.M. In 1932 Jacob Bjerkness realizeaza pentru prima data un sistem de inscriere a datelor meteorologice in cadrul hartilor, ceea ce a facut posibila comunicarea intre meteorologi, inlaturand astfel barierele de natura lingvistica inerente libajului usual. In 1948 se realizeaza primul ordinator stiintific E.N.I.A.C. cu ajutorul caruia s-a trecut la un nou concept si noi metode ale prognozelor de vreme N.W.P. (numerical weather prediction), prognozele numerice. Odata cu lansarea primului satelit meteorologic T.I.R.O.S. se pun bazele celui mai complet sistem de observare a atmosferei prin intermediul meteorologiei satelitare.
Primele masuratori se fac dupa 1780 la Iasi (Petru Poni). In 1884 pe 30 iulie se organizeaza si functioneaza Institutul Meteorologic Central (I.M.C) care in timp va primi si alte denumiri (I.M.H; I.N.M.H; I.N.M.H.G.A; astazi se numeste Administratia Nationala de Meteorologie A.N.M.)
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
