Europa Centrală și de Est

Delimitarea regiunii

Europa centrală si de est constituie, prin pozitie, un nucleu geografic al europei, care reprezintă si cea mai întinsă subdiviziune majoră a continentului. Limita acestei regiuni este trasată în est de muntii Ural, în nord de granita cu Danemarca, tările Baltice si Finlanda, în vest de granita cu Oanda, Belgia si Franta, în sud de granita cu Italia, Croatia, Serbia si Bulgaria.

Caracterizarea si pozitia geografică

Asadar, această regiune are o pzitie geografică favorabilă deoarece are iesire la mare atât in nord ( M. Nordului, M. Baltică ) cât si în sud ( M. Neagră ). Referitor la această regiune se mai poate mentiona si faptul că în longitudine de la vest la est se inregistrează o diferentă de două ore. Astfel regiunea are o serie de cacteristici geografice care justifică abordarea sa ca întreg, sub forma unei subdiviziuni majore a continentului european.

Cadrul natural

Relieful regiunii se caracterizează printr-o fragmentare accentuată, cu munti înalti de peste 4 000 m si câmpii joase. Repartizarea teritorială a muntilor si câmpiilor este neuniformă. Unele sisteme de munti au contururi estompate, suprafete de nivelare largi si energii de relief mici (masivele caledoniene si hercinice), altele sunt alcătuite din creste puternic dantelate cu numeroase piscuri stâncoase si energii de relief mari (lanturile sistemului alpino-carpatic). Unele câmpii au relieful neted , cu suprafete plane ( Câmpia Dunării Inferioare), în timp ce altele se carcterizează printr-un relief complex (Câmpia Europei de Est ).

Morfosculptura regiunii este destul de variată. Câmpia Germano-Polonă este dominată de formele de exaratie ce se interpătrund cu forme de acumulare glaciară si fluvio-glaciară. În Alpi sunt răspândite formele specifice ale eroziunii si în mai mică măsură ale acumulării glaciare de tip montan. În tot restul regiunii, formele de relief dominante sunt de eroziune si acumulare fluviatilă. Peste tot unde structura si înclinarea versantilor este favorabilă sunt răspândite formele de relief caracteristice proceselor deluviale, în special alunecărilor de teren.

Clima acestei regiuni, în cea mai mare parte este temperat continentală dar si cu influente oceanice si montane. În această regiune se mai mentionează faptul că climatul în ansamblul său este echilibrat mai ales de factorii azonali ( relieful, influenta Oceanului Atlantic în vest si a masei continentale asiatice în est ) care introduc diferente de temperatură de la o zonă la alta. Astfel temperatura este mai redusă în altitudine tot timpul anului si iarna în interiorul regiunii, unde se simte în plină fază climatul temperat-continental care generează si ierni geroase. Asadar, vestul si estul regiunii este putin diferit din punct de vedere climatic deoarece în vest temperaturile sunt moderate atât vara cât si iarna ( din cauza influentei oceanice ), iar estul regiunii se caracterizează prin temperaturi mai ridicate vara si mai scăzute iarna.În vestul regiunii temperatura medie anuală este în jur de 11 °C , iar în est în jur de15°C. Cantitatea de precipitatii scade spre interiorul continentelor, unde climatul capătă un caracter arid secetos.

Hidrografia. Privind harta acestei regiuni se remarcă existenta unui păienjinis de râuri care acoperă relativ uniform suprafata. Regimul hidrologic al acestora este conditionat ,în principal, de modul de alimentare. Sursa cea mai importantă o constituie precipitătiile. În unele regiuni restrânse , rolul preponderent revine ghetarilor. Asadar, râurile cele mai importante sunt: Volga, Don, Nipru, Dunărea, Vistula, Oder, Elba si Rin.

Vegetatia este reprezentată prin păduri de foioase , de conifere, de silvostepă si stepă. De multe ori vegetatia este înlocuită cu culturi agricole sau asezări omenesti. În zona de stepă se găsesc ierburi mărunte si arbusti care se dezvoltă în climatul temperat- continental al regiunii.

Fauna specifică acestei regiuni este reprezentată de: lupi, vulpi, ursi, hârciogi, popândăi, iepuri, dropii, potârnichi etc.

Solul din această regiune este reprezentat în cea mai mare măsură de cernoziom, care este cel mai fertil si cel mai des utilizat.

Popularea regiunii şi tipurile de aşezări rurale

Procesul de populare a regiunii a început prin ocuparea spaţiilor libere poienite natural şi a câmpiilor aluviale cu soluri fertile, prin defrişări şi asanări a ţinuturilor împădurite şi mlăştinite de cămpie.

De remarcat este faptul că popularea acestei regiuni a fost din totdeauna printre cele mai active , care în prezent a ajuns să înregistreze o concentrare a populaţiei destul de ridicată.Ţările cu cel mai mare număr de locuitori sunt: Rusia, Germania, Ucraina, Polonia, România. Mari concentrări de populaţie există îndeosebi în marile oraşe din Germania, în Varşovia, în Budapesta, în Bucureşti şi în Moscova. Zonele mai puţin populate se află în regiunile muntoase.

Analizând harta densităţii din această regiune se observă foarte bine că în europa centrală densitatea populaţiei este mult mai ridicată faţă de europa de est. Se mai observă şi diferenţa dintre populaţia urbană şi cea rurală. Astfel în europa centrală numărul cel mai mare al populaţiei trăieşte la oraşe şi mai puţini locuitori la sate, pe când în europa de est populaţia rurală este încă destul de numeroasă.

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Geografie si Geologie

Specializarea Geografia Turismului