Enigmele de la Stonehenge

Stonehelge a fost considerat locul ritualurilor sacre si al ceremoniiilordruidice ale vechilor populatii britanice. Revelatia profesorului Gerald J. Hawkins, titularul catedrei de astronomie a Universitatii din Boston si co-titular al catedrei din Harvad, este geniala, fiind primul om de stiinta care va demonstra ca aceste uriase pietre, cantarind multe tone, nu sunt deloc ceea ce s-a crezut, adica ruinele unui templu.

In campia usor valurita din Salisbury, aproape de raul Avon, indragit si de Shakespeare, se afla Stonehenge, o bizara constructie alcatuita din uriasi monoliti asezati intr-o ordine precisa. Soarele se ridica incet pe cer. Dimineata era limpede, aerul proaspat. Superba vreme il ispiteste pe profesorul de astronomie Gerald J. Hawkins la o solitara plimbare in natura. Ziua aceea de 21 iunie era considerate de catre britanici, din vremuri imemoriale.

Ea marcheaza si astazi inceputul verii, inaugurand marile sarbatori de Sfantul Ion (Saint John), celebrate cu fast de traditia britanica. Ruinele in lumina matinala erau straniu illuminate, fapt remarcat de Hawkins care este incitat cat de curios se reflecta razele soarelui in pietre formand un desen de umbre si lumini pe pamant. Acest ciudat desen amintea parka de forma unuia dintre instrumentele sale stiintifice folosite pentru masuratori astronomice.

Alinierea monolitilor de piatra (menhire) era astfel gandita incat marca rasaritul si apusul soarelui chiar la data solstitiului de vara si de iarna.

Mai mult, arata pozitia Lunii in preajma unor asemenea evenimente astronomice.

Vechii druizi stiau, prin combinarea miscarilor a sase pietre diferite, sa prezica evenimentele astronomice importante cu sute de ani inante. Despre aceste concluzii, confirmate de o riguroasa cercetare, profesorul Hawkins publicase inca din 1963 un articol in revista engleza, Nature. Nimeni insa pana atunci nu se gandise la ipoteza care il tulburase in acea dimineata de iunie 1974: Stonehenge era nu numai un obiectiv astronomic ci probabil si un cosmodrom in plin neolitic!

Hawkins isi gasea confirmata ipoteza sa intr-o relatare din scrierile lui Diodor din Sicilia, care a trait in anii 80 21 i. Hr. Autor, Bibliotecii Antice, aceasta pomenea despre un minunat templu al soarelui ca se gasea in insula Hyperboreenilor si care, la fiecare 19 ani, era vizitat de zeul soarelui. Iata o sumara descriere a presupusului templu de la Stonehenge in 1974. Temelia avea un diametru de 115 metri. Marginita de un sant cu doua povarnisuri, are o singura intrare. In interior, vizitatorul este intampinat de in cerc alcatuit din 56 de gauri. Perpendicular pe intrare, un dreptunghi perfect este delimitat de pietre. Apoi urmeaza un alt cerc interior format din 30 de pietre, fiecare cu o greutate de 25 de tone. Diamentrul este de 31 de metri. Pietrele sunt acoperite architrave, niste grinzi monolitice de origine vulcanica numite,, sarsen. Dar de unde Vulcani la Stonehenge?

Si cine le-a dat forma si ...