Lacul constituie formatiunea cea mai stabila de ape statatoare. Intinderea si adancimea lui ii confera un oarecare grad de dezvoltare de sine statator. Sub raport biologic, in lac se disting cel putin doua zone, si anume: zona litorala, acoperita de vegetatie de mal si subacvatica, denumita si zona trofogena sau fotica.
Zona profunda, lipsita de lumina, acoperita de mal la fund, in care traiesc numeroase bacterii, denumita adesea si zona trofolitica sau afotica, cu animale care consuma materia organica produsa in zona superioara - hipolimnion.
Intre aceste zone exista o patura de apa de o grosime mai mica -metalimnion in care saltul termic este foarte brusc si care da zonei de adancime o constanta a conditiilor de mediu destul de mare.
Dupa definitia clasica a lacurilor, in tara noastra numai cateva bazine intra in aceasta categorie: Snagov; Bucura; Sf. Ana. Restul bazinelor sunt prea putin adanci si nu au o zona profundala, astfel ca intra mai mult in categoria baltilor permanente.
Apele de la noi au un continut de saruri care variaza in general invers proportional cu inaltimea la care se gasesc.
Evaporarea apei de la suprafata lacului depinde atat de situarea geografica a bazinului; de altitudinea la care se gaseste,cat si de o serie de factori locali.Dar in general si in tara noastra procesul de evaporatie se incadreaza in legea generala privind diminuarea scaderii
nivelului de apa prin evaporatie odata cu cresterea inaltimii lacului.
Se observa insa ca lacurile din vestul tarii, cele care sunt mai supuse regimului oceanic,au o evaporatie mai mica de la inaltimea de cca.1500m in jos, decat lacurile din estul tarii,care sunt supuse
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
