Deșertul Gobi

Desertul Gobi, aflat in Asia Centrala Inalta, la nord-vest de Podisul Tibet, el face parte din lantul de deserturi din depresiunea tectonica Hanghai, care este formata din: Takla-Makan, Tsungaria, Tsaidam, Alashan si Gobi. Daca in latina desertus inseamna lipsit de viata, pentru a caracteriza aspectul peisagistic al pustiului Gobi, cel mai potrivit ar fi termenul desert, care in limba egipteana inseamna tinutul rosu pustiu. Dintre deserturile zonelor temperate si reci ale lumii, Gobi (fig. 1) are cea mai mare intindere, adica peste 1 milion de kilometric patrati. Mediul natural si vegetatia este impusa de climatul temperat continental deosebit de excesiv, conditionat de un relief de adapost, dar si de distantele mari fata de sursele de umiditate oferite de oceanele din jurul Asiei. De altfel si muntii inalti din sud creaza un veritabil baraj orografic care opreste influenta musonilor ce aduc ploi bogate. Acest spatiu primeste cantitati reduse de precipitatii: 200-300 mm/an la contactul cu muntii, pana la10-20 mm/an in centru si chiar sub 10 mm/an in zona lacului Lop Nur (Lob Nor). In ciuda acestui fapt, evapotranspiratia este deosebit de ridicata, atingand la Hami, aflat intre Gobi si Takla-Makan, aproximativ 3578 mm/an. In timpul verii cad ploii destul de putine, care se evapora chiar inainte de a ajunge la sol, temperatura medie in timpul luni iulie ajungand la peste 25 C. Iarna, precipitatiile lipsesc, iar gerul sec dainuie multa luni, astfel ca la Sayunshand, in Mongolia, temperatura medie este de -27 C. Din acest motiv, in desertul Gobi la fel ca si in alte deserturi, verile sunt excesiv de calduroase si de secetoase, iar iernile friguroase, lipsite de zapada.

In astfel de conditii climatice, in cea mai mare parte a pustiului Gobi, apele curgatoare permanente lipsesc. Singura exceptie o reprezinta raul Kerulen, care este obarsia fluviului Amur (numit Argun, dupa ce trece de lacul Hulun-Nuur), care isi aduna apele din Muntii Hentiy Nuruu, la est de Ulan Bator, capitala Mongoliei, unde precipitatiile sunt mai bogate (270mm/an), dupa care se indreapta spre nord-est, pe la marginea pustiului. Raul traverseaza pustiul stancos cu o mare pierdere de apa datorita evaporatiei, doar lacurile din calea sa: Hulun-Nuur si Buyr-Nuur asigurand supravietuirea. De altfel, lacurile sunt numeroase, alimentate mai ales din ape freatice de adancime: Gaxun Nur, Sogo Nur, Jartai Yanchi, Dalai Nur, Qagan Nur etc. Vegetatia lemnoasa este foarte rara, cativa pomi crescand doar in lungul albiilor uscate de pe versantii sudici si sud-estici ai muntilor golasi din zona nordica a desertului Gobi. Chiar daca astazi apele de suprafata au disparut, tufisurile de tamarix, ulmii sau plopii amintesc se vechi cursuri de apa. In locurile in care apa freatica este foarte aproape de suprafata, arborii si arbustii se inmultesc, formand adesea oaze de vegetatie. Astfel, de la padurea de taiga din jurul raului Baikal, se trece la muntii lipsiti de paduri ...